Unul dintre cei 35 de torționari comuniști a murit. Care este numele lui și ce a făcut

Unul dintre cei 35 de torționari comuniști a murit. Care este numele lui și ce a făcut
Publicat: 06/01/2014, 11:10
Actualizat: 06/01/2014, 11:11

Președintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Andrei Muraru(foto), a spus în emisiunea „Kilometrul 0″ de la Digi 24 că unul dintre cei 35 de torționari investigați de IICCMER a decedat în luna octombrie a anului trecut. Andrei Muraru a mai spus că din iulie anul acesta speră să se deschidă dosarul „frontieriștilor”. „Iată că această listă devine din ce în ce mai scurtă, dacă noi nu avem resursele necesare ca investigațiile acestea să fie duse la bun sfârșit”, a declarat Andrei Muraru, care a mai spus că numele torționarului era Iuliu Sebeștin și a fost reeducator la Gherla pentru mai puțin de un an, la jumătatea anilor 50: „Cel care îi supunea la torturi fizice și psihice. În sarcina lui Institutul a reținut numeroase decese, care vor fi prezentate în curând ca investigație care, conform procedurilor interne, a fost oprită din cauza decesului”.

În plus, Andrei Muraru, președintele IICCMER, a declarat că sunt aproape gata 4-5 sesizări penale în cazul torționarilor comuniști pentru a putea depune plângere la Parchet și a estimat că, până la jumătatea anului 2014, cea mai mare parte a numelor din lista de 35 de torționari să fie dezvăluite prin finalizarea investigațiilor și depunerea plângerilor la Parchet.

Acesta a adăugat că din iulie 2014 începe un alt demers al Institutului, fiind deschis dosarul frontieriștilor: „Decesele de la frontieră s-au produs în toată perioada regimului comunist, dar cu obstinație în ani 70-80 și sperăm ca aici să avem o listă mult mai lungă, pentru că cei care au tras atunci sau au dat ordine pentru a se deschide focul împotriva celor care intenționau să părăsească țara aveau 30-40 de ani”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Noi estimări privind votul la prezidențiale. Ce arată cele mai recente date despre cum au...
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Sondaj Exclusiv Antena 3 CNN. Primele date despre ce au votat românii. 29% spun că...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Alegeri Prezidențiale 2024 | Cifrele de la ora 12:00. Județele care au aruncat în aer...
Câte tipuri de AVC există. Cum s-a produs cel care l-a răpus pe Gabriel Cotabiță!...
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor / Mesaj pentru cei care...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Dispar micii. Situația este catastrofală
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”