Cunoscută în special pentru producția de echipament greu destinat industriei miniere și construcțiilor, compania Caterpillar vine cu o surpriză în cadrul târgului Consumer Electronics Show (CES) 2014. În cadrul evenimentului care va avea loc în Las Vegas în perioada 7-10 ianuarie, gigantul american va prezenta un telefon special, rezistent chiar și în cele mai dificile condiții, relatează Daily Mail.
Cat B100 promite să funcționeze normal chiar și după ce este ținut în apă, la un metru adâncime, timp de jumătate de oră. Telefonul nu pățește nimic nici dacă este scăpat pe jos de la o înălțime de 1,8 metri și face față chiar și unei temperaturi de minus 25 de grade Celsius sau plus 55 de grade Celsius.
Dacă pentru alte dispozitive durata de viață a bateriei este una dintre probleme, Cat B100 poate rezista unei conversații de 10 ore fără a se închide, susțin producătorii. În plus, bateria rezistă până la 23 de zile dacă telefonul nu este folosit.
Pe lângă toate acestea, terminalul are un microfon cu o funcție ce permite eliminarea zgomotelor de fundal în timpul conversațiilor telefonice, dar și un difuzor special, de înaltă calitate.
Spre deosebire de celelate telefoane inteligente, Cat B100 nu are ecran tactil, ci butoane mari, „astfel încât să poate fi utilizat chiar și atunci când porți manuși”, mai scrie sursa citată.
„Cat B100 este un telefon foarte practic și puternic”, a explicat Dave Floyd, co-CEO al Bullitt Mobile. „Este un telefon care nu te va dezamăgi niciodată”, a adăugat acesta, adăugând că aparatul este dotat și cu o cameră foto de 3 megapixeli și are un sistem de operare propriu.
Cat B100 măsoară 12,3 centimetri lungime, 5,6 centimetri lățime și o grosime de 1,8 centimetri. Telefonul cântărește 136 de grame.