Starea de sănătate a pilotului german Michael Schumacher „s-a ameliorat ușor”, a anunțat, luni, un apropiat al septuplului campion mondial al Formula 1, informează AFP.
Potrivit medicilor de la spitalul din Grenoble, starea lui Schumacher arată „ușoare semne de îmbunătățire”, a precizat acest apropiat pentru agenția Sid, adăugând că totuși starea pilotului este critică.
Tot luni, spitalul din Grenoble anunțase că starea de sănătate a germanului Michael Schumacher este considerată tot „stabilă”, dar „critică” de către echipa medicală.
„Starea clinică a lui Michael Schumacher este stabilă și el este sub tratament. Totuși, echipa medicală continuă să aprecieze că situația sa este critică. Apropiații pacientului ne solicită să nu oferim detalii despre tratamentul lui, iar din această cauză nu intenționăm să susținem o nouă conferință de presă, nici să difuzăm vreun comunicat scris în viitorul apropiat”, se arată în comunicat dat publicității la opt zile după accidentul fostului pilot.
Michael Schumacher, septuplu campion mondial, a fost rănit grav într-un accident de schi, la 29 decembrie, în stațiunea franceză Meribel. Germanul a fost operat până acum de două ori.