Prima pagină » Știri externe » Primarul Londrei, Boris Johnson, vrea interzicerea timp de doi ani a accesului imigranților UE la beneficii sociale

Primarul Londrei, Boris Johnson, vrea interzicerea timp de doi ani a accesului imigranților UE la beneficii sociale

Primarul Londrei, Boris Johnson, vrea interzicerea timp de doi ani a accesului imigranților UE la beneficii sociale
Primarul Londrei Boris Johnson a îndemnat marți la interzicerea totală, pentru o perioadă de doi ani, a accesului imigranților din state membre "noi" ale Uniunii Europene (UE), ca România și Bulgaria, la servicii sociale, relatează publicația London Evening Standard în pagina electronică.

Primarul Londrei Boris Johnson a îndemnat marți la interzicerea totală, pentru o perioadă de doi ani, a accesului imigranților din state membre „noi” ale Uniunii Europene (UE), ca România și Bulgaria, la servicii sociale, relatează publicația London Evening Standard în pagina electronică.

Potrivit publicației, primarul capitalei britanice și-a exprimat totodată susținerea față de intenția premierului David Cameron de a renegocia „puterile” Marii Britanii, astfel încât țara să poată să nu mai plătească milioane de lire sterline, ca ajutoare pentru copii, unor copii care trăiesc în alte țări.

În cadrul unei emisiuni la postul de radio LBC 97.3, Johnson a declarat că, în pofida faptului că a susținut imigrația, are în continuare o „problemă” cu libertatea de mișcare a muncitorilor în interiorul UE extinse.

„Pentru mine reprezintă o îngrijorare reală, deoarece atunci când ne-am alăturat Pieței Comune, în 1973, și am organizat un referendum, în 1975, am aderat la un grup mult, mult mai mic de state, care erau mult, mult mai apropiate în contextul lor economic decât marea masă (din prezent) – 500 de milioane de persoane, 27 de țări -, în care te confrunți cu divergențe uriașe în privința sistemului ajutoarelor și așa mai departe”, a declarat el.

„De ce trebuie ca plătitorii britanici de taxe să plătească ajutoare pentru copiii unor persoane care poate că munceasc în Marea Britanie, dar ai căror copii trăiesc în Polonia”, a continuat Johnson.

Liderul partidului xenofob și antieuropean UKIP Nigel Farage a declarat că este necesar ca imigrația să fie redusă, dacă afectează nivelul de trai al britanicilor.

Farage a respins, în cursul unei emisiuni BBC Radio 4, argumentul potrivit căruia imigrația este justificată în vederea stimulării venitului național. „Dacă mă întrebi «Vrei ca în următorii zece ani să vezi încă cinci milioane de persoane în Marea Britanie? Dacă se întâmplă acest lucru vom fi toți mai bogați», îți voi răspunde „De fapt, știi ce? Aș prefera să nu ne îmbogățim un pic, aș prefera să avem comunități care să se simtă mai unite, aș prefera să avem o situație în care tineri șomeri britanici au o șansă realistă să aibe un loc de muncă”, a declarat el.

Potrivit unui sondaj publicat marți, trei sferturi dintre britanici vor o diminuare a imigrației, în pofida faptului că 54% dintre respondenți consideră imigrația benefică pentru economie.

Publicația scrie că, într-un documentar BBC care urmează să fie difuzat marți seara, fostul ministru britanic de Interne Jack Straw recunoaște că Partidul Laburist a greșit prin faptul că nu a impus limite noilor imigranți UE. „Am greșit și regret profund acest lucru”, afirmă fostul ministru. „Regret deoarece acest lucru subminează încrederea în Guvern, în cazul unei asemenea greșeli”.

Citește și