Kover: Mărșăluirea secuilor a ajuns la mijlocul drumului pentru obținerea autonomiei

Kover: Mărșăluirea secuilor a ajuns la mijlocul drumului pentru obținerea autonomiei
Președintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, a declarat, marți seară, la Târgu Mureș, că "mărșăluirea secuilor a ajuns la mijlocul drumului pentru obținerea autonomiei", iar Ungaria este "un partener interesat în succesul" acesteia, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Publicat: 07/01/2014, 22:56
Actualizat: 28/03/2019, 01:14

Președintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, a declarat, marți seară, la Târgu Mureș, că „mărșăluirea secuilor a ajuns la mijlocul drumului pentru obținerea autonomiei”, iar Ungaria este „un partener interesat în succesul” acesteia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Președintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, a participat, marți seară, la Palatul Culturii din Târgu Mureș, la comemorarea masacrului secuilor de la Siculeni din urmă cu 250 de ani, eveniment organizat de Consiliul Național Secuiesc, la care au participat aproximativ 500 de persoane, între care lideri ai tuturor formațiunilor politice maghiare din Transilvania, precum și consulul Ungariei la Miercurea Ciuc, Zsigmond Barna Pal.

Kover a spus, în discursul său, că are adânc în memorie întâlnirea CNS din 2010, din Parlamentul Ungariei, când acesta „a devenit casa națiunii maghiare și a fost autentificat prin sigiliul națiunii secuiești”.

„Este foarte folositor pentru om să se reîntoarcă la locul de baștină, este la fel de bine să ne reîntoarcem, după nouă decenii, la originile noastre și putem să zicem că națiunea secuiască a primit un elan nou și doresc CNS să primească un nou elan pentru obținerea autonomiei, care s-a fructificat și prin organizarea evenimentului mărșăluirii (marșul din Covasna de anul trecut – n.r.). Consider că mărșăluirea secuilor din 1990 încoace a ajuns la mijlocul drumului pentru obținerea autonomiei secuimii. Autonomia secuimii nu este ceea ce ne-a îndepărtat ani de-a rândul, după 1990, și la jumătatea de drum spre autonomia secuimii știm acum că va fi o mărșăluire lungă”, a spus Kover.

El a adăugat că i s-a întărit „credința” că autonomia Ținutului Secuiesc va fi singura șansă pentru națiunea secuiască, întrucât aceasta va garanta drepturi, folosirea limbii, culturii materne, va asigura drepturile egale pentru maghiari „și nu o să deranjeze sub nicio formă integritatea teritorială a României”.

„Celor care au dubii că autonomia nu ar asigura condiții de viață mai bune le doresc să încerce și după aceea să-și formeze opinia. Stimați prieteni, să nu uitați cuvintele lui Nagy Gyozo: «Prima dată vei fi răstignit, vei fi rupt în bucăți, dar, dacă te lupți mai departe, învingi până la urmă». Pentru victoria voastră, ca să terminați cu bine acest drum, o să aveți nevoie ca din 2014 să participați pe acest drum într-un număr din ce în ce mai mare, să aveți parteneri care sunt interesați sau care o să devină interesați în a vă ajuta”, a spus el.

Kover a arătat că în această „încercare” va trebui atras și tineretul secuiesc, „pentru că autonomia secuiască va fi pusă în funcțiune de acest tineret”, care trebuie să studieze cum funcționează statele europene și să cunoască „realitatea secuiască”, dar și românii.

„Pentru succesul vostru, trebuie să-i faceți interesați pe conaționalii voștri români și trebuie să-i faceți să înțeleagă că asta n-o să fie în detrimentul națiunii române, va fi un interes comun autonomia și aceasta se va coordona cu deciziile și declarația din 1918 de la Alba Iulia, care asigura drepturile minorităților. Eu doresc ca autonomia să ofere o posibilitate de trai și un nivel de trai mai ridicat și aici sunt convins că toți cei care locuiesc pe aceste meleaguri vor sprijini această inițiativă. Stimați prieteni, Ungaria este un partener care este interesat în acest succes, interesul nostru este ca secuimea să rămână pe locurile natale și să aibă șanse egale de viață și de câștig. De aceea am oferit noi posibilitatea de a obține cetățenia ungară, fără a părăsi locurile natale și de baștină și dorim, pentru toți care se consideră parte a națiunii ungare, să obțină acest drept”, a spus Kover.

El a făcut un apel la cei prezenți să își folosească influența, astfel încât toți cei care au obținut cetățenia ungară să folosească drepturile care decurg din ea și să participe la alegerile parlamentare din Ungaria, dar și la alegerile europarlamentare din România.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
Se schimbă totul pentru români. Ce aduce decizia așteptată de decenii
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Modul în care Lidia Buble a aflat că este înșelată Ca orice femeie, rămâi șocată
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...