Dezvăluirile fostului secretar american al Apărării despre președintele Barack Obama

Dezvăluirile fostului secretar american al Apărării despre președintele Barack Obama
Publicat: 08/01/2014, 10:37
Actualizat: 31/07/2014, 14:25

Fostul secretar american al Apărării Robert Gates critică vehement modul în care a fost condus războiul din Afganistan de către administrația lui Barack Obama în memoriile sale, afirmând că președintele însuși nu mai credea în propria politică, relatează AFP.

În memoriile sale intitulate „Duty: Memoirs of a Secretary at War”, care vor apărea la 14 ianuarie și din care New York Times și Washington Post au publicat extrase marți, fostul șef al Pentagonului (2006-2011) în timpul președinților George W. Bush și Barack Obama este foarte acid.

El descrie în special o reuniune din martie 2011 în cursul căreia președintele democrat pare să nu mai creadă în strategia pe care o decisese cu 18 luni înainte, trimițând 30.000 de militari suplimentari și își exprimă dubiile cu privire la capacitățile generalului David Petraeus, comandantul forțelor din Afganistan.

„Eram acolo, mi-am spus: președintele nu mare are încredere în comandantul său (militar), nu îl poate suporta pe (președintele afgan Hamid) Karzai, nu crede în propria strategie și nu consideră acest război ca fiind al său. Pentru el este vorba doar despre a se retrage”, scrie Gates, un republican care a acceptat să rămână la conducerea Pentagonului în timpul administrației lui Barack Obama.

El era „sceptic, dacă nu total convins, că (strategia sa) va eșua”, a adăugat el.

Refuzând să intre în polemică, administrația a subliniat că președintele „îi este recunoscător lui Bob Gates pentru munca sa în calitate de secretar al Apărării”.

„Este de notorietate publică faptul că președintele a fost întotdeauna hotărât să ducă la bun sfârșit misiunea de destructurare a Al-Qaida asigurându-se că avem un program clar, care se va încheia în acest an, pentru a pune capăt progresiv războiului”, a subliniat Caitlin Hayden, purtătoarea de cuvânt a Consiliului pentru securitatea națională (NSC) al președinției americane.

În cartea sa, Robert Gates își povestește exasperarea în fața gestionării afacerilor legate de apărare de către Casa Albă, „care a adus micromanagementul și imixtiunea în operațiunile sale la un nou nivel”.

„Deși prea devreme pentru această administrație, suspiciunea și neîncrederea în generali manifestată de oficiali ai Casei Albe, inclusiv președintele și vicepreședintele, au devenit o mare problemă”, regretă el.

Robert Gates este deosebit de dur față de vicepreședintele Joe Biden care, ca și consilierul pentru securitate națională Tom Donilon, susținea trimiterea unui număr mai mic de militari suplimentari în Afganistan.

„El s-a înșelat aproape asupra tuturor deciziilor majore de politică externă și securitate națională din aceste ultime patru decenii”, scrie el referitor la Joe Biden, pe care îl consideră totuși un „bărbat integru”.

„De la rolul său în Balcani pe când era în Senat și până la eforturile sale de a pune capăt războiului în Irak, Joe Biden a fost unul dintre oamenii de stat importanți din epoca sa și a contribuit la progresul leadershipului american în lume”, a replicat Casa Albă, exprimând „dezacordul” lui Obama față de analiza fostului său secretar al Apărării.

Robert Gates își recunoaște greșelile, ca cea privind nerecomandarea unei echipe de comando la Abbottabad (Pakistan), în cele din urmă ordonată de Obama. Americanii credeau, fără să fie siguri, că Osama ben Laden se ascunde acolo.

„A fost una dintre deciziile cele mai curajoase pe care le-am putut vedea vreodată la Casa Albă”, scrie Gates, care și-a servit țara în timpul a opt președinți, sub diverse funcții.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat aflat pe moarte își petrece ultimele săptămâni de viață creându-și propria versiune AI,...
Vali a murit înecat la Costineşti! Ce le-a zis prietenilor înainte: 'Dacă păţesc ceva...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Antonia s-a trezit cu un mesaj de la fiul lui Ștefan Bănică Jr. după ce...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
Rezultate BAC 2024. 8.000 de elevi au picat examenul. Anunţ oficial de la minister
Emily Burghelea, nevoită să stea o perioadă cu o TIJĂ în cap, după accidentul de...
Valentin a murit la 20 de ani, îndemnat de aburii alcoolului să intre în apă....
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
O femeie s-a aruncat cu propriul copil de pe acoperișul unui bloc! Mama și-a explicat...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
ISU Tulcea emite RoAlert: Pot cădea obiecte din spaţiul aerian. România nu e vizată de...
Forme CIUDATE, observate în atmosfera superioară a Pământului
Testele pe care NU AI VOIE să le refuzi. Legea care se aplică în toată...
Toate glumele și meme-urile despre „Planul Simion”. Galerie foto
Cine ar fi, de fapt, iubita lui Babasha. Artistul nu se mai ascunde: „Fără cuvinte”
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Ce spune Laurențiu Reghecampf despre timpul petrecut în familie și ce anume a conștientizat antrenorul....
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Un bucătar ar fi falsificat premiul Guinness World Records. Unde s-a întâmplat asta?
×