ȘPAGA DE FIȚE A LUI BLÂNDU. Afacerea manualelor și a auxiliarelor

Dana Blându, învățătoarea de la școala NR. 10 „Maria Rosetti” cercetată penal pentru că le-a cerut profesorilor bani pentru cadourile de sărbători ale cadrelor didactce și personalului auxiliar, este parte a unui sistem de învățământ pe care părinții trebuie să îl cofinanțeze anual. În fiecare an, părinții contribuie cu milioane de euro la dotarea sălilor de clasă, la înflorirea afacerile editurilor care publică auxiliare și manuale, dar și pentru „atențiile” făcute cadrelor didactice.

Doi dintre părinții elevilor de la clasa învățătoarei Dana Blându au dat declarații la Poliție, joi, din proprie inițiativă, unul dintre aceștia afirmând, la ieșire, că de la începutul anului de învățământ în curs a dat 600 de lei la școală, însă învățătoarea nu ar fi cerut bani în mod direct, scrie Mediafax.

În toamna anului trecut, gândul a demarat campania campania ȘCOALĂ NOUĂ prin care își propune să determine ministerul Educației și autoritățile abilitate să creeze cadrul legal pentru așa-zisul fond al școlii, dar și să ia măsurile necesare astfel încât părinții, care „cofinanțează” anual sistemul de învățământ, să nu mai fie nevoiți să pună umărul la înflorirea afacerilor editurilor care publica auxiliare și manuale, dar și la cele ale afterschool-urilor.

În România, între clasele 0 – 10, învățământul este obligatoriu și gratuit, cel puțin în teorie. În realitate, însă, lucrurile nu stau tocmai așa. Un calcul simplu făcut de gândul arată că părinții cheltuie pentru un copil minimum 1.100 de lei pe an. O parte din acești bani merg către „auxiliare”, materiale care „îi ajută” pe elevi să învețe mai bine, dar și pe manuale, pe care fie nu le primesc, fie sunt prea deteriorate pentru a le folosi.

Articolul 69 din Legea Educației Naționale nr.1/2011, aliniatul (4), prevede că „elevii și profesorii din învățământul de stat și din învățământul obligatoriu particular acreditat/autorizat beneficiază de manuale școlare gratuite, atât pentru învățământul în limba română, cât și pentru cel în limbile minorităților naționale, în condițiile legii”. Același articol mai prevede că în unitățile de învățământ de stat sau particulare se utilizează manuale școlare și alte auxiliare didactice aprobate de Ministerul Educației, Cercetarii, Tineretului si Sportului.

Pentru aproximativ jumătate din materiile școlare nu sunt manuale

Realitatea este însă dincolo de lege. Ministrul Educației, Remus Pricopie, vrea să digitalizeze în anii următori manualele școlare. Primii care ar urma să învețe, din 2014, din manuale digitale, direct de pe tabletă, ar fi, potrivit planurilor ministrului Pricopie, elevii claselor a I-a și a II-a. Ei vor avea la dispoziție manualul tipărit, un CD cu conținutul manualului clasic și manualul digital, ce va putea fi descărcat gratuit de pe manuale.edu.ro. Ulterior, dacă planurile ministerului Educației vor deveni realitate, ar urma ca noile manuale să ajungă la toate clasele.

Până atunci, elevii învață în continuare după aceleași manuale rupte și învechite chiar și de 18 ani. O analiză făcută în urmă cu câteva luni de ministrul Educației arată că, în acest moment, numărul total de programe școlare pentru învățământul preuniversitar este de 555, din care 279 de programe (adică 50,3%) sunt acoperite de manuale școlare, în timp ce pentru restul de 276 de programe (adică 49,7%) nu există manuale școlare aprobate. Cauzele sunt „slaba calitate științifică a acestor manuale, care nu au fost admise după evaluare, fie din cauza constrângerilor bugetare care au condus la amânarea/anularea sesiunilor anuale de evaluare”.

În această situație, părinții sunt nevoiți să cumpere manuale elevilor lor. „Aceste manuale sunt vechi și urâte. Ca să îi atragi pe copii, cel puțin pe cei de I-IV, trebuie, în primul rând, să le dai un manual curat. Pe când, multe dintre cărțile astea fie că au pagini lipsă, fie sunt mâzgălite și foarte murdare” afirma atunci pentru gândul Elena Moise, care i-a cumpărat și pentru anul școlar 2013 – 2014 manuale fetiței sale care este în clasa a II-a. Pentru cărțile de Limba Română, Matematică, Religie și Cunoașterea Mediului, Elena a plătit 100 de lei.

Multe manuale nu mai sunt conforme cu programa

De manuale se plâng și profesorii. Mihaela Ene este de opt ani profesoară de Engleză la o școală din Capitală. Pentru clasele V – VIII lucrează cu manuale care sunt chiar și din 1996, deși programa este din 2009. „Manualele sunt demult depășite, dar și insuficiente. La o clasă de a VI-a am primit 20 de manuale la 25 de elevi. Nici nu știi cum să le împarți, ca să nu simtă copiii că îi discriminezi. De asemenea, acestea nu mai sunt conforme cu programa școlară. Astfel, se ajunge la auxiliar. Oricum, pentru a se învăța serios este nevoie de ele. Însă nu le poți impune părinților să le cumpere”, mărturisește cadrul didactic.

Editurile nu pot fi constrânse de minister să publice manuale

Anul trecut, Ministerul Educației a alocat 17,25 milioane de lei pentru manuale. Pentru anul școlar 2013 – 2014 au fost alocate 20 de milioane de lei. „În medie, Ministerul Educației plătește între 4 și 5 milioane de euro pentru manuale. Jumătate din acești bani ar trebui să meargă pentru cele de clasa I, restul se împarte la cei aproape 3 milioane de elevi din clasele II -XII. În afară de lipsa banilor, din 2007 și până în prezent nu mai este niciun contract valabil între edituri și minister. Ministerul face comenzi mici, la multe materii, o comandă mică înseamnă un cost mare, așa că editura poate să refuze să publice”, a declarat anul trecut pentru gândul Claudiu Istrate, directorul executiv al Uniunii Editorilor din România, care grupează principalii editori de carte școlară.

Claudiu Istrate afirmă că soluția pentru a rezolva problema manualelor ar fi ca acestea să fie acordate doar cazurilor sociale. „Toți ceilalți ar trebui să le cumpere, însă prețul ar trebui să fie în raport cu calitatea manualului”, susține el.

Marea afacere a auxiliarelor

În procesul de îmbunătățire a cunoștințelor elevilor un rol important îl au materialele auxiliare, în special culegeri sau caiete speciale. Auxiliarele au devenit însă o povară pentru unii părinți care sunt obligați uneori de profesori să le cumpere, aceștia urmărind anumite comisione. Sunt situații în care chiar inspectorii „dictează” ce auxiliare trebuie folosite la clasă.

Caiete pentru elevi și profesori, culegeri, reviste, CD-uri, DVD-uri sau jocuri interactive, toate produse de zeci de edituri, mai mult sau mai mai puțin cunoscute, sunt comercializate în multe din școlile din România, o parte dintre ele chiar de către profesori, pe ideea că „sunt foarte bune pentru dezvoltarea intelectuală a elevului”.

Criteriile după care profesorii recomandă auxiliarele sunt, în special, suplimentarea activităților de învățare din manuale, dar și autorii, în multe cazuri aceștia fiind inspectori. „La mine, cel puțin, pentru clasa a VIII-a, culegerile se schimbă o dată la patru ani, o dată cu inspectorii. În programul pentru pregătirea elevilor pentru Evaluarea Națională, de o oră pe săptămână, trebuie să avem niște teste prin care să simulăm examenul. În alegerea acestei culegeri mă axez să fie cât mai mulți inspectori pe copertă pentru că, ceva de acolo, nu zic că le pică exact, dar vor avea ceva similar și la examen. Nu e ceva impus, dar situația mă obligă”, afirmă anul trecut Raluca Popa, profesor de Limba Română, de la o școală din Capitală.

Stelian Fedorca, consilier în cadrul MEN, declara atunci pentru gândul că subiectele la examene sunt făcute de profesori aleși din instituții de învățământ preuniversitar cu notorietate și că inspectorii nu au nicio legătură cu subiectele. Potrivit acestuia, este dreptul fiecărui inspector să publice ce dorește.

Inspector din Suceava, acuzat că face afaceri cu auxiliare

Există însă situații în care publicațiile inspectorilor ajung să fie comercializate în școli. Un astfel de caz ne-a fost sesizat în toamna anului trecut la Suceava, la catedra de Limba Română.

Mai mulți profesori afirmau că inspectorul de specialitate, prof. Rita Cîntiuc, aflată în Inspectoratul Școlar Suceava de mulți ani, trimitea în școli materialele la care aceasta este coautor pentru a fi cumpărate de elevi.

„În acest an, la Consfătuirile din 13 septembrie ne-a spus că o să ne trimită mai multe materiale necesare la clasă pentru elevi. Dacă va fi așa, o să întâmpinăm aceeași situație ca și anul trecut, când prin intermediul șefilor de cerc și de catedră ne-au fost trimise câte 20 de culegeri de teste pentru Limba Română pentru Evaluarea Națională, Fișe de lucru pentru clasele V – VIII, caiete speciale pentru aceleași clase sau dicționare. La toate acestea doamna inspector este coautoare. Elevii le-au cumpărat și apoi banii au fost trimiși către dumneai pe același traseu”, susțineau atunci mai mulți profesori de Limba Română care au cerut să rămână anonimi, menționând că le este frică de repercusiuni.

Contactată de gândul, Rita Cîntiuc a spus că nu le-a impus niciodată profesorilor să îi cumpere sau vândă cărțile. „Colegii îmi sunt martori, la Consfătuiri eu nu le-am spus că le voi trimite materiale pentru elevi. Este o aberație”. Mai mult, aceasta afirma că are cunoștiință de precizările Ministerului Educației, prin care se interzice comercializarea în școli de către profesori a materialelor auxiliare. Întrebată dacă le-a sugerat, impus, trimis profesorilor materiale auxiliare să le comercializeze în școli, inspectoarea de Limba Română a răspuns: „Nu le-am sugerat. Este adevărat că am primit întrebări din partea colegilor legate de cărți, dar eu le-am spus că există posibilitatea de a decide la nivelul catedrei, la nivelul comitetului de părinți din școală să ia ce vor ei. Și dacă vor să ia ceva, să meargă la librărie”.

Inspectorul a refuzat atunci să spună câți bani câștigă din drepturile de autor pe motiv că această informație nu este de interes public, specificând că „are o colaborare de mai mulți ani”.

În declarația de avere completată în 21 mai 2013, inspectorul Rita Cîntiuc menționa că a încasat anul trecut suma de 4.000 de lei, reprezentând drepturi de autor, de la Grupul Editorial Nomina.

Inspector cu editură de auxiliare în familie

Gândul a mai scris anul trecut și despre învățătorul Florin Gardin, inspector general în județul Argeș și autor de materiale auxiliare pentru toate materiile din ciclul primar. O parte dintre acestea sunt apărute la Editura Delta Cart Educational. Potrivit Registrului Comerțului, editura aparține lui Gardin Bogdan Liviu și lui Crivac Constantin, care sunt fiul, respectiv ginerele inspectorului general la județul Argeș. Inspectorul Florin Gardin s-a declarat mândru de afacerea „copiilor lui”, afirmând că nu există niciun fel de conflict de interese.

Potrivit declarației sale de avere, completată în 10 iunie 2013, inspectorul Florin Gardin a încasat în 2012 7.500 de lei drepturi de autor de la editura Paralela 45. Aceeași sumă a fost încasată și de către soția lui.
Cât de „bune” și „utile” sunt „auxiliarele”?

Articolul 69 din Legea Educației Naționale nr.1/2011, aliniatul 5 se specifică că „auxiliarele curriculare sunt constituite din ghiduri metodologice care, prin conținut, sunt în conformitate cu prevederile legale în vigoare și pe care cadrele didactice le pot selecta și utiliza la clasă, în baza libertății inițiativei profesionale, în scopul îmbunătățirii calității procesului educațional”.

Profesorii chestionați atunci de gândul afirmau, la unison, că în ziua de astăzi nu se mai poate face școală fără auxiliare. Ei se referau aici, în special, la caietele naționale denumite și caietul elevului sau ghidul elevului, precum și la culegeri. Pe piață sunt sute de titluri de acest gen apărute la edituri mai mult sau mai puțin cunoscute. Cât sunt ele de bune?

„Sunt bune, pentru că vin în completarea manualului și lucrezi cu elevii mai mult. Nu tot ce este pe piață este ok, însă. Sunt unii care au scris pe caietele elevului sintagma ”compatibil cu toate manualele”, însă nu este așa deloc. Te trezești că înveți una din carte și vrei să aprofundezi și aplici cu acest caiet special și nu apare nimic acolo”, afirma Elena Popescu, profesoară de Limba Franceză la o școală din sectorul 3 al Capitalei.

Auxiliarul este benefic pentru că stimulează elevii, iar aceștia fac competiții între ei, afirma o altă profesoară.

Cine, cât câștigă din manuale și auxiliare

Culegeri și caiete ale elevului sunt pentru multe materii, însă cele mai căutate, nelipsite de pe băncile elevilor, sunt pentru Limba Română, Matematică și limbile străine. Pentru clasele 0 – IV se mai cumpără și pentru Religie, Abilități Practice sau Științele Naturii. Un caiet al elevului costă minimum 14 lei și poate ajunge și la 40 de lei, pentru cele de limbă străină. Dacă mai adaugi și manualul pe care nu l-ai primit de la școală, un părinte plătește pentru o materie cel puțin 35 de lei, însă poate ajunge și la 80, în cazul limbilor străine. Aici nu mai punem la socoteală și culegerile sau alte materiale.

Claudiu Istrate, directorul executiv al Uniunii Editorilor din România, care grupează principalii editori de carte școlară, afirma că nu există date despre cât de prolifică este piața auxiliarelor și manualelor. „Din ce se vinde în librării, autorul poate lua maximum 8-9%, în timp ce editorul rămâne cu un profit care nu depășește 10% după ce plătește toate cheltuielile legate de tipografie, distribuție etc. Cei mai avantajați sunt cei care au librăriile lor proprii – aceștia sunt puțini – sau cei care vând pe internet. Aici, profitul trece considerabil de 20% din prețul unei cărți. Cel mai mare profit îl iau distribuitorii, care pot ajunge și la 40% din prețul unei cărți”, a declarat Claudiu Istrate pentru gândul.