Bebeluș de două luni, în stare gravă la spital, după ce ar fi fost bătut de părinți

Bebeluș de două luni, în stare gravă la spital, după ce ar fi fost bătut de părinți
Publicat: 10/01/2014, 10:44
Actualizat: 04/02/2019, 19:16

Un bebeluș de două luni din municipiul Huși a fost transportat în stare gravă la spital, în noaptea de joi spre vineri, cu traumatisme, după ce ar fi fost bătut de către părinți, care nu au vrut să povestească polițiștilor cum a suferit copilul acele leziuni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit primelor informații oferite de polițiști și de reprezentanți ai Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui, mama copilului a fost cea care a sunat la 112 pentru a solicita intervenția unei ambulanțe, susținând că bebelușul are buzele vinete. Astfel, cadrele medicale au crezut, inițial, că este vorba despre o intoxicație cu nitriți.

În momentul în care a ajuns la locul solicitării, echipajul de la Ambulanță a constatat că bebelușul are numeroase leziuni prin agresiune, iar mama acestuia era băută.

„Copilul a fost diagnosticat cu politruamtism prin agresiune, traumatism toraco-abdominal, traumatism la picioare prin agresiune. Odată stabilizat, bebelușul a fost transportat în stare gravă la o clinică de specialitate din Iași”, a declarat, vineri, pentru corespondentul MEDIAFAX managerul SAJ Vaslui, Aurora Popa.

La sesizarea făcută de către reprezentanții Serviciului de Ambulanță, polițiștii vasluieni au declanșat o anchetă pentru a stabili în ce condiții a suferit copilul acele leziuni.

„În timpul audierilor făcute în cursul nopții de joi spre vineri, părinții nu au recunoscut că și-ar fi lovit copilul. În cursul zilei de astăzi (n.r. – vineri), vor continua audierile și cercetările pentru a se stabili împrejurările în care bebelușul a suferit acele leziuni”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Mihaela Ștraub.

Polițiștii au mai constatat că și mama copilului, o femeie de 23 de ani, avea leziuni prin agresiune la față, însă femeia nu a precizat anchetatorilor în ce condiții le-a suferit.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să...
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de...