Prima pagină » Economic » Daimler a inaugurat în România o nouă unitate de montaj cutii de viteză pentru Mercedes-Benz

Daimler a inaugurat în România o nouă unitate de montaj cutii de viteză pentru Mercedes-Benz

Daimler a inaugurat în România o nouă unitate de montaj cutii de viteză pentru Mercedes-Benz
Star Transmission, deținută de concernul german Daimler, a inaugurat joi, la Sebeș, o unitate de montaj cutii viteză cu dublu ambreiaj pentru autoturismele Mercedes-Benz, investiția pentru hala de producție cu o suprafață de circa 13.000 de metri pătrați fiind de aproape 40 milioane euro.

Star Transmission, deținută de concernul german Daimler, a inaugurat joi, la Sebeș, o unitate de montaj cutii viteză cu dublu ambreiaj pentru autoturismele Mercedes-Benz, investiția pentru hala de producție cu o suprafață de circa 13.000 de metri pătrați fiind de aproape 40 milioane euro.

Construcția a fost finalizată în zece luni, iar unitatea include linii moderne de montaj, spații pentru birouri, depozitare și logistică.

„Extinderea capacităților de producție de la Star Transmission sprijină producția suprasolicitată din Germania. Autoturismele Mercedes-Benz care funcționează cu acest model de cutie de viteză se bucură de mare succes”, se arată într-un comunicat al filialei producătorului auto german.

Cei 150 de muncitori ai fabricii au beneficiat de o specializare de aproximativ un an la centrul de dezvoltare Daimler din Untertürkheim, Germania.

„Nu există diferențe calitative între o cutie de viteză produsă în Germania și una produsă în Romania”, a declarat, în comunicat, administratorul companiei Star Transmission, Bernd Krottmayer.

Star Transmission a mai deschis, în iulie, la Sebeș o unitate de producție pentru asamblarea cutiilor de viteze automate pentru autoturismele Mercedes-Benz, investiție prin care au fost create aproximativ 250 de noi locuri de muncă.

Pe de altă parte, Daimler a anunțat în luna aprilie a anului trecut că va investi peste 300 milioane euro în România pentru extinderea producției de cutii de viteze, destinate Mercedes-Benz, la subsidiara locală Star Transmission din Sebeș.

Firma Star Assembly, deținută de concernul german Daimler, a primit un ajutor de stat de 37,4 milioane euro pentru construcția unei unități de producție de transmisii automate la Sebeș, investiția totală ridicându-se la circa 238 milioane euro. Proiectul va permite crearea unui număr estimat de 510 noi locuri de muncă, iar acordul de finanțare a fost emis la finele lunii august.

Potrivit reprezentanților Star Transmission, proiectul unității noi de producție, parte a investiției anunțate de Daimler, va fi derulat prin Star Assembly.

Star Transmission a fost înființată în anul 2001 și are peste 1.000 de angajați la capacitățile de producție din localitățile Cugir și Sebeș, unde produc componente pentru motoarele și cutiile de viteze destinate Mercedes-Benz, atât pentru modele actuale cât și pentru modele mai vechi, asigurând disponibilitatea pieselor de schimb.