Biserica rusă propune un referendum pentru interzicerea relațiilor homosexuale

Biserica rusă propune un referendum pentru interzicerea relațiilor homosexuale
Publicat: 10/01/2014, 15:37
Actualizat: 26/03/2019, 09:23

Biserica ortodoxă rusă a sugerat, vineri, organizarea unui referendum pentru a interzice relațiile între homosexuali, o situație care ar conduce la criminalizarea relațiilor între persoane de același sex, așa cum era pe vremea Uniunii Sovietice.

„Ar trebui ca această problemă să fie discutată în societate, dat find că puterea este în mâinile poporului”, a declarat, potrivit AFP, părintele Vsevolod Ciaplin, purtătorul de cuvânt al Bisericii ortodoxe ruse, într-un interviu acordat cotidianului Izvestia.

„Sunt convins că relațiile sexuale de acest fel trebuie excluse total din societatea noastră. Dacă vom reuși acest lucru prin convingeri morale, ar fi cu atât mai bine. Iar dacă ne raportăm la lege, să întrebăm oamenii dacă sunt pregătiți pentru așa ceva”, a adăugat părintele Ciaplin, sugerând organizarea unui referendum.

„Majoritatea cetățenilor trebuie să stabilească ce înseamnă infracțiune în Rusia”, a subliniat părintele Ciaplin.

Până în anul 1993, homosexualitatea era considerată în Rusia o infracțiune pasibilă de până la opt ani de închisoare, fiind catalogată drept boală psihică până în anul 1999.

În 2013, Rusia a adoptat o lege care prevede amenzi și chiar închisoare pentru „propaganda” homosexuală în rândul minorilor.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte dierenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Ce vrea să facă Sorin Brotnei cu premiul Asia Express. Are planuri mari
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cum a ajuns cuvântul ”legionar” să fie cel mai căutat cuvânt de pe google după...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Test de cultură generală. De ce sportivii poartă numere pe tricou?