O femeie din Marea Britanie a fost arestată după ce a mințit instanța de judecată că a fost violată de fostul ei iubit, doar pentru a ascunde faptul că făcuse sex în trei cu niște străini.
Potrivit Daily Mail, Lisa Yapp îi cunoscuse pe cei doi bărbați într-un bar și, după ce le-a arătat o fotografie în care ea apărea dezbrăcată, au mers împreună acasă, unde au întreținut relații intime. Deși totul s-a petrecut de comun acord, rușinată de cele întâmplate, tânăra în vârstă de 24 de ani a mers apoi la casa unei prietene, plângându-se că a fost violată.
Lisa a explicat că fostul ei iubit, Gavin Hockey, a atacat-o chiar pe aleea din fața casei și a profitat de ea. Totul s-a dovedit însă neadevărat. Ancheta demarată de polițiști a relevat faptul că Gavin era plecat din oraș în ziua respectivă, lucru dovedit chiar de camerele de supraveghere dintr-un local în care acesta petrecuse alături de mai mulți prieteni.
Mai mult, nici analizele medicale nu au susținut acuzațiile aduse de Lisa.
Tânăra a fost arestată imediat, acuzată de pervertirea cursului justiției și inducerea în eroare a autorităților.
„S-ar putea să nu aflăm niciodată de ce a mințit”, a arătat procurorul Andrew Wilkins. „Poate că a făcut-o pentru că se simțea vinovată. Sau poate că își dorea să se întoarcă la fostul ei iubit”, a adăugat acesta.
Ulterior, Lisa Yapp a declarat anchetatorilor că suferă de pierderi de memorie pe durată scurtă, însă continuă să susțină că a fost violată. Procesul continuă încă.