Prima pagină » Magazin » Sistemul imunitar poate cauza leucemie, dacă își ratează ținta

Sistemul imunitar poate cauza leucemie, dacă își ratează ținta

Sistemul imunitar, care apără organismul de infecții, prin producerea de anticorpi, își poate rata ținta, cauzând cea mai frecventă formă de leucemie infantilă, arată cercetătorii britanici, într-un studiu publicat în revista Nature Genetics, conform bbc.co.uk.

Sistemul imunitar, care apără organismul de infecții, prin producerea de anticorpi, își poate rata ținta, cauzând cea mai frecventă formă de leucemie infantilă, arată cercetătorii britanici, într-un studiu publicat în revista Nature Genetics, conform bbc.co.uk.

Pacienții diagnosticați cu leucemie produc celule sangvine anormale, iar leucemia limfoblastică acută este cea mai freventă formă a cancerului de sânge.

Sistemul imunitar produce milioane de anticorpi diferiți, dar este prevăzut doar cu un număr limitat de structuri ADN pentru fabricarea acestora.

Încercând să afle de ce unii copii cu leucemie nu răspund la tratament, cercetătorii britanici de la Institutul Sanger din Cambridgeshire și de la Institutul de cercetare a cancerului din Londra au descoperit că același mecanism de organizare a ADN-ului pentru producerea de anticorpi poate crește riscul de cancer.

Testând un număr de 57 de copii, cercetătorii au comparat ADN-ul țesuturilor sănătoase cu ADN-ul din leucocitele afectate de cancer, demonstrând că există două etape ale bolii.

„Prima modificare se petrece înainte de naștere, dar copiii se îmbolnăvesc de leucemie la vârsta cuprinsă între patru și zece ani. Această întârziere este asociată cu modificări genetice suplimentare. Am descoperit că modificările genetice secundare sunt generate în cea mai mare parte de fragmentele de ADN șterse din celule de același mecanism pe care celulele imunitare îl folosesc pentru producerea anticorpilor”, a declarat doctorul Peter Campbell, de la Institutul Sanger.

Descoperirea constituie un pas important pentru înțelegerea bolii, dar este puțin probabil să ducă la noi terapii. Tratamentul actual este eficient în 85% dintre cazuri, cu toate acestea, în cazul anumitor pacienți, celulele canceroase recidivează.

Cu toate acestea, oamenii de știință speră că domeniul geneticii, care a efectuat progrese uimitoare în ultimii ani, va reuși să explice acest fenomen.

„Unul dintre aspectele interesante din următorii câțiva ani va fi semnificația acestor modificări secundare pentru ratele de supraviețuire. Cel mai probabil, rezistența la tratament este cauzată de fragmentele genomului care continuă să fie șterse”, a afirmat doctorul Campbell.