Comisia Europeană respinge dezbaterea privind migrarea românilor și bulgarilor ca „emoțională și eronată”

Comisia Europeană respinge dezbaterea privind migrarea românilor și bulgarilor ca emoțională și eronată
Publicat: 14/01/2014, 10:17

Muncitorii din Europa de Est, inclusiv românii și bulgarii, reprezintă un avantaj pentru economiile altor state UE, a afirmat luni Comisia Europeană (CE), subliniind că spectrul unui „aflux masiv” al acestor muncitori este „nefondat”, relatează site-ul Radioteleviziunii Belgiene Francofone (RTBF).

„Muncitorii (originari din Europa de Est) vin să completeze muncitorii locali și tind să nu ia locurile de muncă ale muncitorilor din țara gazdă”, a subliniat comisarul european însărcinat cu Afaceri Sociale László Andor.

Acești muncitori „sunt contribuabili neți la sistemele sociale din țările gazdă”, a declarat el, respingând teza celor care-i acuză pe muncitorii din Est că vin în Occident să profite pe nedrept de avantaje sociale.

Andor a prezentat în acest sens un nou ghid practic CE vizând aplicarea corectă a regulilor UE în domeniul securității sociale. „Legislația europeană conține garanții precise care împiedică cetățenii să abuzeze de regimurile securității sociale în alte țări ale Uniunii”, a subliniat el.

De la 1 ianuarie, românii și bulgarii pot munci în orice stat membru UE. Restricțiile care erau în vigoare în nouă țări, inclusiv în Germania, Marea Britanie și Franța au fost anulate la această dată, după șapte ani de la aderarea României și Bulgariei la UE, provocând uneori temeri cu privire la un aflux de cetățeni din aceste țări, care sunt „nejustificate” în opinia CE.

Pe de altă parte, potrivit ediției online a publicației European Voice, László Andor a caracterizat dezbaterea „din anumite state membre” ca „emoțională și eronată”.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Fratele lui Pepe, legătură paranormală cu fiul său mort de 17 ani: 'Am reușit să-mi...
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cum va fi vremea de Moș Nicolae. ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele patru...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Trei persoane și-au pierdut viața pe “drumul morții”! Circulația se desfășoară cu dificultate pe DN2/...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Kate Middleton este devastată de moartea sa: Ne pare foarte rău că a murit
Călin Georgescu, declarații șocante: Oamenii vor fi uciși de corporatiști
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Cât de mulțumiți sunt angajatorii de tinerii din Gen Z?