Prima pagină » Știri » Trei persoane la spital cu trichineloză, după ce analizele la carne au fost făcute eronat de un tehnician

Trei persoane la spital cu trichineloză, după ce analizele la carne au fost făcute eronat de un tehnician

Trei persoane la spital cu trichineloză, după ce analizele la carne au fost făcute eronat de un tehnician
Trei persoane din comuna mehedințeană Gogoșu au fost internate la Spitalul Județean din Drobeta Turnu Severin, fiind diagnosticate cu trichineloză, după ce au mâncat din carnea unui porc pentru care examenul trichineloscopic a fost făcut eronat de către un tehnician veterinar.

La Spitalul Județean din Drobeta Turnu Severin au fost internați, la începutul săptămânii, doi bărbați și mătușa unuia dintre ei, după ce s-au simțit rău, fiind diagnosticați cu o formă ușoară de trichineloză.

Unul dintre pacienți a declarat că a tăiat un porc crescut în gospodărie și au mers cu probe de carne la un tehnician veterinar din comuna Burila Mare, care a făcut examenul trichineloscopic, spunându-i că pot consuma carnea.

Bărbatul a mai relatat că din carne au mai mâncat membrii familiei, între care copilul de trei ani și soția sa, însărcinată, precum și mai mulți apropiați care i-au vizitat de sărbători, fiind vorba despre aproximativ 30 de persoane.

Medicii nu exclud posibilitatea ca și alți membri ai familiei să manifeste în perioada următoare simptomele bolii și să se prezinte la spital.

Purtătorul de cuvânt al Direcției Sanitar Veterinară (DSP) Mehedinți, Adriana Ganea, a declarat, marți, că în urma anchetei desfășurate în cursul zilei de luni s-a constatat că animalul din care s-a consumat carnea era infectat cu trichinella spiralis, iar analizele nu au fost făcute corect.

Conform reprezentantului DSP, tehnicianul veterinar care a făcut analiza cărnii de porc nu era autorizat pentru examenul trichineloscopic, acesta fiind amendat cu suma de 1.200 de lei.

„Inspectorii sanitar-veterinari au mers la fața locului, au făcut o anchetă care s-a finalizat cu sancțiune contravențională în cazul persoanei care a făcut analiza și a luat proba incorect din porcul respectiv și noi sperăm ca în continuare să nu apară probleme. Proba a fost confirmată de laborator prin cele două metode acreditate. Nu era medic, era o persoană neautorizată, un tehnician veterinar. Tehnicienii veterinari nu pot să facă analize, pot doar să etaleze, adică să pună proba pe lamelă, iar medicul veterinar efectuează această analiză. Examenul trichineloscopic s-a făcut acasă, și nu într-un spațiu autorizat și de aici aceste consecințe”, a mai spus Ganea.

 

Autor