Brad Pitt și Angelina Jolie vor să adopte încă un copil

Brad Pitt și Angelina Jolie vor să adopte încă un copil
Publicat: 15/01/2014, 17:06
Actualizat: 21/03/2014, 08:19

Actorii Brad Pitt și Angelina Jolie, care au șase copii, trei adoptați și trei biologici, doresc să își extindă familia și să adopte o fetiță din Africa, potrivit contactmusic.com.

„Angelina și Brad și-au petrecut o mare parte a sărbătorilor de iarnă discutând despre ideea lărgirii familiei. Au fost deschiși cu copiii în legătură cu acest lucru și sunt cu toții foarte încântați de perspectivă”, a afirmat o sursă pentru revista Grazia.

Cuplul a avut inițial în vedere adoptarea unui copil din Iordania, însă, din cauza procedurilor dificile, actorii își vor îndrepta atenția asupra orfelinatelor din Etiopia, țara de origine a Zaharei, cea mai mare dintre fiicele starurilor.

„Cei doi și-au dorit întotdeauna ca Zahara să aibă o soră cu care să împartă moștenirea africană. În mod ideal, ei și-ar dori o fetiță cu vârsta cuprinsă între doi și trei ani”, a precizat aceeași sursă.

Brad Pitt și Angelina Jolie, care se consultă în acest sens cu prietena lor expertă în adopții doctorul Jane Aronson, construiesc o clinică în Etiopia pentru tratarea pacienților diagnosticați cu SIDA, pe care o vor vizita în aprilie, când se vor întâlni, de asemenea, cu directorii câtorva orfelinate.

„Cel mai probabil, vor vizita Etiopia în următoarele luni, pentru a vedea cum merg lucrările la clinică. Dar, în același timp, vor vizita și câteva orfelinate. Cei doi speră să găsească totul pregătit, astfel încât să continue procedurile de adopție în aprilie”, conform sursei citate de Grazia.

Angelina Jolie și Brad Pitt au interpretat un cuplu de asasini profesioniști în „Domnul și doamna Smith/ Mr. & Mrs. Smith” în anul 2005. Atracția dintre cele două staruri s-a transpus în scurt timp și în viața reală. Brad Pitt a divorțat de Jennifer Aniston în 2005, după patru ani și jumătate de căsnicie, pentru a fi împreună cu Jolie.

Cei doi actori, botezați de presa de la Hollywood „Brangelina”, sunt împreună de opt ani și au șase copii: trei adoptați – Maddox, născut în august 2001, în Cambodgia, Zahara, născută în ianuarie 2005, în Etiopia, și Pax, născut în noiembrie 2003, în Vietnam – și trei biologici, Shiloh, născută în mai 2006, și gemenii Knox și Vivienne, născuți în iulie 2008.

În luna aprilie 2012, celebrii actori Angelina Jolie și Brad Pitt au confirmat că s-au logodit și că urmează să se căsătorească, spre încântarea numeroșilor fani ai celor doi artiști americani.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Unul dintre cei mai diabolici criminali în serie din România, căutat de poliţişti. Petrică Ciucă a...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Gafă de proporţii comisă de Adidas: a creat un model de încălţări în amintirea JO...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Cutremur total în UE. Ungurii au ajuns stăpânii Europei. S-a pus blocadă pe bani
Problema care ne va goli buzunarele. Situația devine critică
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Astrofizicienii au descoperit că găurile negre supermasive sunt „inima și plămânii” galaxiilor