Ministrul britanic al Finanțelor avertizează că Marea Britanie s-ar putea retrage din UE dacă nu se va reforma

Ministrul britanic al Finanțelor avertizează că Marea Britanie s-ar putea retrage din UE dacă nu se va reforma
Publicat: 15/01/2014, 18:33
Actualizat: 29/03/2019, 11:28

Ministrul britanic al Finanțelor, George Osborne, a avertizat Uniunea Europeană că trebuie să se reformeze, în caz contrar existând riscul ieșirii Marii Britanii prin referendumul promis până în anul 2017, relatează AFP.

„A venit vremea reformării Uniunii Europene și relației cu Marea Britanie, înaintea deciziei poporului britanic. Vrem să rămânem într-o Europă reformată sau preferăm să ieșim?”, a întrebat Osborne la Londra.

„Europa are nevoie urgentă de reforme economice. Uniformizarea reglementărilor în zona euro este necesară pentru supraviețuirea monedei unice; protejarea drepturilor statelor UE care nu sunt în zona euro este necesară pentru păstrarea pieței unice”, a insistat Osborne.

„Retragerea noastră dintr-o Europă care se va reforma ar fi dezavantajoasă pentru Marea Britanie; iar ieșirea unei țări de talia și importanța globală a Marii Britanii ar fi de rău augur pentru Uniunea Europeană”, adaugă ministrul britanic al Finanțelor.

Tags:
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...