Prima pagină » Sport » Răzvan Lucescu pleacă de la El Jaish, după cinci înfrângeri consecutive

Răzvan Lucescu pleacă de la El Jaish, după cinci înfrângeri consecutive

Răzvan Lucescu pleacă de la El Jaish, după cinci înfrângeri consecutive
Antrenorul Răzvan Lucescu și-a reziliat, miercuri, pe cale amiabilă, înțelegerea pe care o avea cu gruparea El Jaish din Qatar, după cinci înfrângeri consecutive în campionat, informează site-ul oficial al grupării arabe.

„Clubul armatei anunță că a reziliat pe cale amiabilă contractul cu românul Răzvan Lucescu și l-a numit în schimb pe Adam Yusuf până la finalul sezonului”, se arată în comunicatul grupării din Qatar.

Renunțarea la serviciile lui Răzvan Lucescu vine la doar o zi după înfrângerea suferită de El Jaish pe teren propriu în fața formației Lekhwiya, scor 1-2, contând pentru etapa a XV-a din prima ligă din Qatar.

În primele zece etape ale sezonului, El Jaish înregistrase șapte victorii și trei remize, însă a suferit cinci înfrângeri consecutive, iar echipa a ajuns pe locul trei, cu 24 de puncte, la patru puncte de liderul Lekhwiya.

Răzvan Lucescu a antrenat pe El Jaish în ultimul sezon și jumătate.

Citește și