Caramitru, Mihăiță, Arșinel critică decizia Guvernului de a înlătura directorii cu vârsta peste 65 ani

Caramitru, Mihăiță, Arșinel critică decizia Guvernului de a înlătura directorii cu vârsta peste 65 ani
Publicat: 17/01/2014, 15:44
Actualizat: 30/07/2014, 14:12

Ion Caramitru, George Mihăiță, Alexandru Arșinel critică Guvernul pentru emiterea OUG care prevede înlăturarea de la conducerea instituțiilor de cultură a managerilor cu vârsta peste 65 de ani, declarând pentru MEDIAFAX că inițiativa „a izvorât dintr-un cap lipsit de logică” și „nu ajută cultura”.

Ion Caramitru, directorul Teatrului Național București (TNB), a declarat pentru agenția MEDIAFAX că în anul 2013 a fost audiat la cerere în Comisia de cultură a Senatului și apoi la cea de la Camera Deputaților, în legătură cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului (OUG) numărul 68 din 2013, care prevede înlăturarea de la conducerea instituțiilor publice de cultură a persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani.

De asemenea, George Mihăiță, directorul Teatrului de Comedie din București a precizat pentru MEDIAFAX că a fost în Comisiile pentru cultură ale Parlamentului, unde a prezentat un punct de vedere, alături de Ion Caramitru, dar și alți reprezentanți ai teatrelor. El a precizat că, atunci, membrii Comisiei pentru cultură din Camera Deputaților și a Senatului le-au dat dreptate, afirmând: „Acum nu mai depinde de noi”.

Atât Ion Caramitru, cât și George Mihăiță au declarat că există anumite interese privind acest act normativ, directorul TNB afirmând că „ideea a fost să elibereze funcțiile de director ca să se pună, probabil, clienți mai apropiați sufletului respectiv”, în timp ce directorul Teatrului de Comedie a subliniat că „aceste lucruri se fac cu anumite interese (…) cu scopul de a da jos anumite persoane, de a aduce cineva pe altcineva”.

„Anul trecut am fost audiați la cerere în comisia de Cultură de la Senat și apoi la cea de la Camera Deputaților în care, oficialmente, în numele UNITER-ului (Uniunea Teatrală din România, n.r.), am participat alături de reprezentanții Primăriei Generale a Capitalei, chiar a șefului pe cultură a orașului București. (…) Am cerut ca ordonanța să fie modificată cu amendamentele pe care noi le-am cerut”, a declarat Ion Caramitru, în vârstă de 71 de ani.

Directorul Teatrului Național București a precizat că nu doar amendamentul care prevede înlăturarea de la conducerea instituțiilor publice de cultură a persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani nu este în regulă în actul normativ citat, ci, „inadmisibile în Ordonanță, sunt și altele”.

„La Senat, după ce noi am plecat, ministrul Barbu (Daniel Barbu, fostul ministru al Culturii, n.r.) a fost audiat, nu în prezența noastră, și, în concluzie, la Comisie s-au aprobat mici amendamente, dar acesta nu. Apoi, am fost la Camera Deputaților, (…) Camera este decizională, unde președinte era domnul ministru de astăzi (Gigel Știrbu, actualul ministru al Culturii, n.r), și, cu o prezență foarte mare – la Senat, prezența când am fost noi a fost minimală -, cel puțin la nivelul discuțiilor, punctul de vedere al celor care au fost de față a fost că avem dreptate și că aceste amendamente vor trebui acceptate, urmând să-l audieze și pe domnul ministru, Barbu la ora aceea, iar la sugestia unuia dintre deputați, mai precis a domnului Hunor Kelemen, fost ministru al Culturii, care a cerut ca la audierea domnului Barbu să fim și noi de față”, a declarat pentru MEDIAFAX Ion Caramitru.

Acesta a precizat că această audiere n-a mai avut loc, întrucât Barbu și-a dat demisia.

Directorul TNB a menționat că actul normativ, „cu aceste specificări aberante”, nu a fost pus în discuție publică, „nu a fost publicat așa cum a fost votat în Guvern”. Totodată, Caramitru a menționat că sunt și alte „aberații” în această ordonanță, „chiar greșeli flagrante, și de gramatică, de limba română”. Ion Caramitru a mai spus că speră, în urma declarațiilor ministrului Culturii, că „lucrurile se vor îmbunătăți”.

„Argumentele pe care noi le-a adus vizavi de managementul instituțiilor de cultură și anume că managerul, dacă are calități de asemenea gen, poate fi un om de specialitate, cu alte cuvinte un artist, confirmă ceea ce se întâmplă astăzi, cel puțin în teatre”, a declarat pentru MEDIAFAX Ion Caramitru.

Acesta a dat exemple de teatre care funcționează foarte bine sub conducerea unor artiști care au peste 65 de ani. A amintit în acest sens Teatrul Odeon, condus de Dorina Lazăr, Teatrul de Comedie, condus de George Mihăiță, și Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, al cărui director este Alexandru Arșinel.

În același timp, Ion Caramitru a precizat că Teatrul Național București (TNB) are cele mai mari performanțe, amintind de rezultatele proiectului de cercetare realizat de IMAS la cererea Teatrului Nottara, la sfârșitul anului 2012, cu prelungire în 2013, care a arătat că TNB are o audiență de peste 70%.

Pe de altă parte, Caramitru a amintit de declarația făcută, marți, de senatorul PSD Georgică Severin, președintele Comisiei de cultură din Senat, care, printre altele, a spus că își dorește de la „acești mari maeștri” de peste 65 de ani mai multă regie și mai puțin ca aceștia să aibă „drept de semnătură pe bani”.

„Expresia domnului președinte de la Senat al acelei Comisii de Cultură denotă că habar n-are cu ce se mânăncă acest domeniu. Nu știe, habar nu are despre ce e vorba. După părerea mea ar trebui să se întâlnească mai des cu noi și să vadă despre ce e vorba”, a spus Ion Caramitru.

De asemenea, Ion Caramitru a amintit de managementul instituțiilor de cultură, precizând: „Dacă ai premiere destule, dacă publicul umple sălile și dacă este și succes, cred că managementul este asigurat. Or, toate lucrurile astea nu le poate face decât cineva de specialitate. Trebuie să fie angajați oameni care pot face un repertoriu artistic deosebit. Cine să-l facă? Un om care vine de afară? Un funcționar public, care a făcut o școală de management, dar care habar nu are cu ce se mănâncă domeniul? Păi de unde știe el pe cine să angajeze, a citit piesele de teatru care crede că trebuie să le pună? Sunt elemente care țin de această meserie, nu de alta”, a adăugat directorul Teatrului Național București.

În plus, Ion Caramitru a amintit de Lucia Sturdza-Bulandra, care a condus Teatrul Municipal din București din 1947 până la sfârșitul vieții, depășind astfel vârsta de 65 de ani. Totodată, Caramitru l-a menționat pe Radu Beligan, care a fost directorul TNB timp de 21 de ani și depășise vârsta despre care este vorba în OUG și, „dacă n-ar fi plecat de la direcție din propria inițiativă, poate ar mai fi fost și astăzi director”. Un alt nume amintit de Ion Caramitru este Liviu Ciulei.

„I-ar fi dat domnul Severin afară pe domnul Ciulei sau pe doamna Bulandra sau pe domnul Beligan dacă i-ar fi prins mai în vârstă de 65 de ani”, s-a întrebat retoric Ion Caramitru.

Aceste amendamente au „izvorât dintr-un cap lipsit de logică și care cred că au ascuns în spate interese care nici măcar obscure nu sunt”, a adăugat directorul TNB. „Ideea a fost să elibereze funcțiile de director ca să se pună probabil clienți mai apropiați sufletului respectiv”, a mai spus acesta.

„Dar lucrurile pot fi demonstrate acum matematic, de modul în care funcționează aceste instituții conduse de manageri de peste 65 de ani”, a concluzionat Ion Caramitru.

Directorul Teatrului de Comedie, George Mihăiță, a precizat, întrebat fiind cât de afectate ar putea fi instituțiile de cultură dacă această prevedere va rămâne în vigoare: „Nu poți să știi niciodată”.

„Eu, personal, nu stau în directoratul teatrului, nu am stat niciodată, dacă voi mai fi director bine, dacă nu, mult mai bine, pentru că am de crescut copii, am atâtea planuri de făcut, dacă pierde instituția, nu mai este treaba mea. Treaba mea este în măsura în care sunt actorul și mi-ar părea rău ca după aceea să nu mai meargă atât de bine cum credem noi că a mers până acum, mă refer la Teatrul de Comedie”, a declarat pentru MEDIAFAX George Mihăiță, în vârstă de 65 de ani.

De asemenea, el a spus că „are impresia” că astfel de inițiative se fac „cu anumite interese”. „Nu stau în directoratul Teatrului de Comedie, dacă se consideră că trebuie să fiu în continuare, așa cum pe vremea doamnei Bulandra s-a considerat că doamna Bulandra este bine să fie în continuare directoarea Teatrului de Comedie și că nu ține de vârsta biologică, e clar, dar am impresia, din câte știu eu, că aceste lucruri se fac cu anumite interese. Cu scopul de a da jos anumite persoane, de a aduce cineva pe altcineva și atunci eu nu am intrat și nu voi intra în jocurile astea pentru că am destule proiecte”, a mai spus acesta.

Întrebat dacă este important ca managerul instituției de cultură să provină din mediul cultural, acesta a precizat că, dacă persoana care va veni la conducerea unei instituții publice de cultură nu „cunoaște realitatea dintr-un teatru, dacă nu cunoaște ce înseamnă starea vedetei, dacă nu știe ce este un artist, un actor, îi va fi mai greu să aplice orice lege de management”.

„Îmi spunea un profesor de la ASE, care are vreo opt cărți despre management, că diferența dintre teorie și practică este ca de la cer la pământ de foarte multe ori, în artă”, a mai spus acesta.

De asemenea, directorul Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, Alexandru Arșinel, a declarat pentru MEDIAFAX că astfel de inițiative „nu ajută cu absolut nimic cultura”, afirmând că astfel de acte normative nu „rezolvă problemele” cu care se confruntă domeniul cultural.

„Eu pot să vă spun că acțiunea «lăudabilă» a Guvernului și a Ministerului Culturii a avut loc când eu am fost operat, (…) dar am aflat de la colegii mei. Sunt o persoană care toată viața am fugit de o sarcină specială în afară de cea de actor. (…) În ’98 am acceptat, dar mi-am redus activitatea de actor pentru a mă zbate pentru acest teatru”, a explicat Alexandru Arșinel, în vârstă de 74 de ani.

„Ceea ce inițiază acum Ministerul Culturii prin lăudabila acțiune, poate au dreptate, acești gospodari (manageri, n.r.) care ajung în funcții de conducere trebuie să fie atașați de acest domeniu”, a declarat Alexandru Arșinel.

De asemenea, acesta a subliniat că nimeni nu a înlocuit-o pe Lucia Sturdza-Bulandra când aceasta avea 90 de ani, dar nici pe alte persoane care erau la conducerea unor mari orchestre.

„Eu am un contract de doi ani. Nu cred că o să mă dea pe mâna poliției dacă continuu, am dat concurs pentru această funcție”, a mai spus acesta. El a precizat că astfel de acțiuni „nu ajută cu nimic actul de cultură, dar absolut cu nimic”.

„Această inițiativă nu rezolvă probleme. E o inițiativă cu care se gândesc că rup gura târgului, dar noi ca artiști rămânem”, a mai spus acesta. El a completat: „Nu ne-am născut manageri. Nu acesta este rolul vieții mele. Rolul vieții mele este să fiu actor”.

Pe de altă parte, el a menționat că Stela Popescu, Vasile Muraru, care joacă la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, dar și regretatul Nae Lăzărescu, se aflau în sondaje printre cei mai iubiți actori din teatrul românesc.

Întrebat dacă consideră că instituțiile de cultură vor avea de pierdut în urma acestei reglementări din Ordonanța de Urgență, Arșinel a precizat că „vor avea de suferit pentru că oamenii care conduc aceste instituții sunt niște simboluri”.

„Dacă vă gândiți că o să mă duc în fața Parlamentului să mă leg cu lanțuri, nu am să o fac. Nu merită. Asta ar înseamna că îi bag în seamă”, a mai precizat pentru MEDIAFAX Alexandru Arșinel.

Dumitru Murariu, directorul general al Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București, în vârstă de 74 de ani, a declarat pentru MEDIAFAX că nu știa de prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului (OUG) numărul 68 din 2013 și, dacă trebuie, „se supune dispozițiilor”.

De asemenea, Andrei Dimitriu, directorul Filarmonicii „George Enescu” din Capitală, a declarat pentru MEDIAFAX că nu a fost consultat în privința actului normativ.

„Ca principiu, cred că ar fi o eroare, pentru că sunt mulți conducători de instituții de cultură care la 65 de ani sunt foarte apți, foarte utili pentru conducerea acelor instituții, iar toată istoria prezenței lor în funcția de conducere o confirmă că sunt persoanele competente și necesare pentru continuarea funcționării în spațiul performanței”, a declarat Dimitriu, în vârstă de 68 de ani..

Pe de altă parte, acesta a precizat că ministrul Culturii, Gigel Știrbu, nu este de acord cu această inițiativă. „Punctul de vedere al domniei sale este absolut corect”, a mai spus Dimitriu.

Reprezentații Direcției de Cultură a Primăriei Municipiului București au declarat, pentru MEDIAFAX, că, în cazul celor patru instituții de cultură de interes local ale municipiului București al căror management este asigurat de persoane care au împlinit vârsta legală de pensionare – pentru limită de vârstă – (Teatrul de Comedie, Teatrul Odeon, Teatrul „Constantin Tănase” și Casa de Cultură „Friedrich Schiller”), au fost respectate prevederile legale în vigoare – respectiv prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituțiilor publice de cultură, modificată și completată prin OUG nr.68/26.06.2013, potrivit cărora managementul instituțiilor publice de cultură poate fi încredințat unei persoane fizice care nu a împlinit vârsta legală pentru pensionarea pentru limită de vârstă (art. 3 lit. g), „contractul de management încetează în cazul în care managerul nu mai îndeplinește oricare dintre condițiile prevăzute la art. 3” (art. 32 alin (1) lit.c) și „contractul de management încetează la data împlinirii vârstei de pensionare pentru limită de vârstă de către manager, dacă autoritatea nu decide menținerea valabilității acestuia la propunerea motivată a consiliului administrativ, fără a depăși durata pentru care a fost inițial încheiat” (art. 32 alin (6)).

Drept urmare, în baza acestor prevederi, primarul general a aprobat menținerea valabilității contractelor de management pentru managerii celor patru instituții, asa cum a propus consiliul administrativ, pe durata pentru care au fost inițial încheiate aceste mandate, au precizat pentru MEDIAFAX reprezentații Direcției de Cultură a Primăriei Municipiului București.

Ministrul Culturii, Gigel Știrbu, a vorbit, marți, la Comisia de cultură a Senatului despre prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului (OUG) numărul 68 din 2013.

În acest context, Gigel Știrbu a spus că există anumite lucruri care ar trebui schimbate sau reglementate în cadrul legislației, făcând referire și la această ordonanță inițiată de fostul ministru al Culturii Daniel Barbu.

„Eu, în fosta calitate pe care am deținut-o, de președinte al Comisiei pentru cultură din Cameră, am avut anumite amendamente vizavi de această ordonanță și, odată cu schimbarea calității din aceea de președinte al Comisiei în aceea de ministru, nu mi-am schimbat sub nicio formă opțiunea vizavi de această modificare legislativă. Eu nu cred că, odată cu împlinirea vârstei de 65 de ani, un manager de instituție publică trebuie eliminat din sistem. Pot da exemple nenumărate. Sunt personalități marcante ale vieții culturale românești care au o autoritate profesională de necontestat și cred că pot să ducă și au demonstrat că, indiferent dacă au 65 de ani și trei luni sau 64 de ani și șase luni, că pot să conducă o instituție importantă în domeniul cultural. Există anumite amendamente cum că aceste persoane pot conduce instituțiile culturale, dar să zicem că proiectul de mangement poate fi făcut anual, în situația în care, din punct de vedere fizic, nu mai poate să-și continue activitatea anul următor, proiectul de management poate fi stopat”, a spus Gigel Știrbu.

El a mai declarat pentru presă că, la ora actuală, Ordonanța 68 își produce efectele. „A trecut de Senat, a fost votată de plenul Senatului, se află la Comisia pentru Cultură din Camera Deputaților. Probabil în primă ședință, la începutul sesiunii viitoare, după 1 februarie, va intra în dezbaterea acestei comisii”, a spus Știrbu.

„Există anumite amendamente. Sunt anumite persoane care dețin funcții de conducere la nivelul instituțiilor pentru cultură din București sau din țară, persoane care au o mare autoritate profesională. Domnul Caramitru este un nume care poate fi adus în discuție. Doamna Dorina Lazăr este altul. Sunt mulți alții, care, de-a lungul timpului, au dat dovada vie a faptului că sunt anumite personalități în domeniul dumnealor. Și, pe lângă faptul că reprezintă personalități unanim recunoscute în domeniul dumnealor de activitate, au demonstrat faptul că sunt și foarte buni manageri în ceea ce fac. Acum, după o anumită experiență căpătată de-a lungul timpului, ar fi din punctul meu de vedere greșit să nu profităm de experiența domniilor lor, atât noi, cât și cei care consumă cultură în instituțiile pe care domniile lor le conduc. Conform acestei OUG, atunci când ar fi împlinit vârsta de 65 de ani, ar fi trebuit ca mandatul să le înceteze”, a mai spus ministrul Culturii.

În schimb, senatorul PSD Georgică Severin, președintele Comisiei de cultură din Senat, a spus, marți, că își dorește de la „acești mari maeștri” de peste 65 de ani mai multă regie și mai puțin ca aceștia să aibă „drept de semnătură pe bani”.

El a mai spus că este dificil să fie create în lege excepții: „Având în vedere că sunt atât de puțini oameni de valoare, noi nu putem să dăm o lege care să creeze o stare de excepție (…) Legea se referă la câteva sute de persoane care au aceste contracte de management cu toate instituțiile de la nivelul țării și atunci am putea să ne gândim ca o personalitate ca domnnul Caramitru, ca domnul Mihăiță, poate fi un excepțional director artistic, își poate manifesta plenar ideile în această zonă, dar legea trebuie să o avem unitară pentru manageri la nivelul întregii țări, pentru că altfel cineva poate să dea în judecată Ministerul Culturii, că de ce la TNB se poate, iar la Ansamblul de dansuri din Săliștea Gurghiului, nu, și va câștiga (…) E destul de dificil să creăm în lege excepții”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora...
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună