Operațiile pe cord la nou-născuți, reluate la Institutul Inimii Cluj după trei luni și jumătate

Operațiile pe cord la nou-născuți, reluate la Institutul Inimii Cluj după trei luni și jumătate
Publicat: 17/01/2014, 20:27
Actualizat: 07/02/2016, 05:20

Institutul Inimii din Cluj-Napoca a reluat operațiile pe cord la nou-născuți și la copii după o întrerupere de trei luni și jumătate, din cauza subfinanțării, prima intervenție fiind făcută vineri, la un copil de trei ani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Managerul interimar al Institutului Inimii „Niculae Stăncioiu”, Adrian Molnar, a declarat corespondentului MEDIAFAX că reluarea operațiilor a fost posibilă după reîntoarcerea dintr-un concediu fără plată, pentru o perioadă de șase luni, a chirurgului Manuel Chira.

„La Institutul Inimii s-au reluat, vineri, operațiile pe cord la nou-născuți și copii, iar primul caz a fost cel al unui copil de trei ani, cu o malformație congenitală cardiacă. Reluarea operațiilor a fost posibilă după ce s-a întors chirurgul Manuel Chira, care a fost plecat șase luni într-un concediu fără salariu, perioadă în care a operat la o clinică privată din Sibiu. La institut mai efectua astfel de operații chirurgul Mircea Cotul, dar și dânsul a plecat la București la începutul lunii octombrie, astfel că operațiile au fost întrerupte. Noi avem acum la institut finanțare asigurată pentru efectuarea operațiilor de cord pentru nou-născuți și copii. Avem și materiale, rămase din perioada de anul trecut în care nu s-a operat, așa încât nu vom întâmpina probleme”, a spus Molnar, fără a preciza sumele.

Potrivit acestuia, la institut există o listă de așteptare de „câteva zeci de copii”, care urmează să fie operați pe cord.

„În perioada de întrerupere a operațiilor la Cluj, copiii cu probleme cardiace au fost trimiși pentru intervenții la Târgu Mureș, dar și la Sibiu. Anul trecut au fost operați la Institutul Inimii «Niculae Stăncioiu», până la întreruperea intervențiilor, un număr de 85 de copii”, a spus Molnar.

La rândul său, chirurgul Manuel Chira, cel care a efectuat, vineri, prima operație din 2014, a declarat corespondentului MEDIAFAX că, înainte de întreruperea intervențiilor pe cord la nou-născuți și copii, realiza două astfel de intervenții chirugicale pe săptămână.

Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu” are 190 de paturi, din care zece sunt la compartimentul pentru copii al Secției clinice de chirurgie cardiovasculară.

Manuel Chira a plecat la jumătatea anului trecut de la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, invocând lipsurile financiare ale unității, el operând la o clinică privată din Sibiu.

Conducerea Institutului Inimii „Niculae Stăncioiu” din Cluj-Napoca susținea, într-un memoriu trimis CNAS în iunie anul trecut, că institutul se afla într-o situație dificilă din cauza subfinanțării activității de chirurgie cardiovasculară, spunând că bugetul alocat pe 2013 era cu 10 la sută mai mic față de cel din 2012.

„Bugetul alocat pe 2013 este cu 10 la sută mai mic decât cel de anul trecut. În luna iunie, finanțarea Secției de chirurgie cardiovasculară este de 100.000 de lei, sumă ce ajunge pentru efectuarea a 14 operații, în condițiile în care pentru copii și chirurgie vasculară bugetul este zero. Deficiențele de finanțare prin programe duc la scăderea numărului de pacienți operați, ceea ce duce la probleme serioase de finanțare, cu repercusiuni grave asupra însăși sustenabilității Institutului, a existenței acestuia”, se preciza în memoriu.

Conducerea Institutului Inimii arăta că numărul operațiilor pe cord deschis s-a redus de la 805 în 2009, la 610 în 2012, în timp ce finanțarea în cazul intervențiilor de chirurgie cardiovasculară la adulți a scăzut de la 4,6 milioane de lei în 2009, la 2,3 milioane de lei în 2013.

Astfel de operații pe cord pentru nou-născuți se făceau la Cluj-Napoca și Târgu Mureș. În septembrie 2012, medicii de la Târgu Mureș anunțau că din luna următoare nu mai puteau opera pe cord copii întrucât plecaseră doi medici anesteziști cu experiență. În consecință, Institutul din Cluj a preluat atunci și aceste urgențe. La acea dată, medicul Manuel Chira spunea că la Cluj existau liste de așteptare pentru operarea copiilor care se întindeau pe circa trei luni, fiecare chirurg având între 30 și 40 de pacienți pe listă.

Ulterior, la Târgu Mureș s-au reluat intervențiile pe cord la nou-născuți și copii.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
Se schimbă totul pentru români. Ce aduce decizia așteptată de decenii
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Modul în care Lidia Buble a aflat că este înșelată Ca orice femeie, rămâi șocată
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...