Vicepreședintele PDL Cezar Preda a făcut, vineri, un apel către democrat-leberali pentru a-l susține drept candidat la alegerile prezidențiale pe Cătălin Predoiu, spunând că își roagă colegii de partid, „fie ei blonzi, bruneți, șateni”, să nu mai „inventeze” alți candidați la Președinție.
„Vom face tot ceea ce putem ca buzoianul Cătălin Predoiu să devină președintele României și recomand tuturor colegilor mei să facă la fel. Aș vrea să-i rog pe colegii mei de partid, fie ei blonzi, bruneți, șateni, să nu mai inventeze alți candidați la președinție și să respecte decizia partidului de a avea candidat pe buzoianul Cătălin Predoiu. Mai grav este când această analiză de nesusținere vine tot de la un buzoian. Eu nu aș face niciodată așa ceva”, a declarat Cezar Preda, vineri, într-o conferință de presă la Buzău.
Deputatul PDL Elena Udrea a declarat, miercuri, că după alegerile europarlamentare se vor stabili candidaturile pentru Președinție, ea spunând că „se vorbește” despre candidatura lui Emil Boc și exprimându-și speranța în concretizarea acesteia.
„După europarlamentare vom vedea care ar fi cel mai bun candidat pentru partidele de dreapta, în speranța că după europarlamentare se vor aduce argumente pentru a merge cu un candidat comun la prezidențiale. E devreme să spunem ce se va întâmpla cu candidatura domnului Predoiu, așa cum noi pe dreapta mai avem un candidat, pe domunul Ungureanu și se vorbește și de candidatura lui Emil Boc”, a afirmat Elena Udrea la Adevărul live.
Udrea a spus că, astăzi, Emil Boc spune că nu este interesat de această candidatură, dar momentul în care se vor seta candidaturile va fi după europarlamentare.
„Cel care este cel mai bine cotat după europarlamentare, care a avut capacitatea să adune cele mai multe voturi, să mobilizeze cel mai bine electoratul, adăugat la aceste criterii, o să fie candidatul dreptei, indiferent cum se numește el. Dacă se numește Predoiu, să fie Predoiu, dacă se numește Pavelescu, să fie Pavelescu, dacă este domnul Boc, cum sperăm noi, să fie domnul Boc”, a spus Udrea.
Ea a arătat, însă, că Predoiu este „doar candidatul PDL” și nu face tandem cu Traian Băsescu.
„Din tot discursul domnului Predoiu, vi se pare că dânsul este un candidat care să meargă în tandem cu președintele?”, a adăugat Udrea.
Ea a spus că îl vede pe succesorul lui Traian Băsescu doar alături de acesta, dar Cătălin Predoiu și Vasile Blaga au altă viziune.
La jumătatea lunii decembrie, președintele PDL, Vasile Blaga, anunța că, în urma alegerilor interne, a fost desemnat drept candidat al partidului pentru prezidențiale Cătălin Predoiu, acesta obținând 100.000 de voturi, în timp ce Gheorghe Falcă a obținut 40.000 de voturi.