Prima pagină » Știri » Băsescu: În România nu există antisemitism, sunt însă declarații sporadice, precum cazul Șova

Băsescu: În România nu există antisemitism, sunt însă declarații sporadice, precum cazul Șova

Băsescu: În România nu există antisemitism, sunt însă declarații sporadice, precum cazul Șova
Președintele Traian a declarat, într-un interviu acordat postului de radio Kol Israel, că în România nu există un antisemitism de masă, însă sunt declarații sporadice, uneori chiar ale unor oameni politici, el amintind cazul ministrului Dan Șova, care creează o impresie care nu reflectă realitatea.

Președintele Traian a declarat, într-un interviu acordat postului de radio Kol Israel, că în România nu există un antisemitism de masă, însă sunt declarații sporadice, uneori chiar ale unor oameni politici, el amintind cazul ministrului Dan Șova, care creează o impresie care nu reflectă realitatea.

Întrebat despre manifestări antisemite care apar în România, în ciuda legilor clare în acest sens, președintele Traian Băsescu a arătat că este în primul rând o chestiune de educație.

Băsescu a amintit faptul că România a preluat, a recunoscut Holocaustul ca fiind o realitate a începutului anilor 40 și a luat un set de măsuri legislative extrem de importante care interzic orice atitudine antisemită.

„Eu am convingerea că dacă vom continua implementarea concluziilor raportului Wiesel, care împlinește zece ani, anul acesta – sunt zece ani de când România a recunoscut Holocaustul, printr-un raport al unei comisii conduse de Elie Wiesel – dacă vom implementa concluziile acestui raport, cu certitudine, vor fi tot mai puțini români care să aibă atitudini antisemite”, a menționat Traian Băsescu.

Șeful statului a ținut să sublinieze că în România nu există un antisemitism de masă.

„Sunt, însă, declarații sporadice, uneori chiar ale unor oameni politici, și ne amintim cazul ministrului Șova, care creează o impresie care nu reflectă realitatea. Românii, v-o pot spune cu certitudine, nu sunt antisemiți, dar avem de lucru pentru a-i face să înțeleagă și să recunoască existența Holocaustului pe teritoriul României”, a spus șeful statului.

Potrivit președintelui Băsescu, faptul că pe teritoriul României s-au tipărit manuale despre Holocaust, anul acesta având deja 109 școli în care se învață despre evrei și Holocaust în România, este un lucru bun, care va merge înainte.

„Faptul că am reușit să avem un Monument al Holocaustului, chiar aici, la câteva zeci de metri de palatul prezidențial, în centrul Bucureștiului, este iarăși un element care va ajuta în educarea populației și în recunoașterea acestui fenomen dramatic din istoria României, de către toți românii”, a mai spus Traian Băsescu.

Președintele Traian Băsescu a mai spus că intenția României de a prelua, în 2016, președinția International Holocaust Remembrance Alliance (IHRA) este exact în acest sens.

„Vrem să afirmăm și internațional că România a recunoscut greșeala trecutului de la începutul anilor 40 și vrem să vadă și toți românii că nu ne este rușine să ne recunoaștem greșelile, prin asumarea președinției acestei organizații”, a mai spus Traian Băsescu.

Citește și