O bătrână în vârstă de 93 de ani și fiica acesteia de 67 de ani și-au pierdut viața, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-un incendiu care le-a mistuit casa din comuna constănțeană Limanu, ele fiind găsite carbonizate într-un dormitor după ce pompierii au reușit să stingă flăcările.
Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța au fost solicitați să intevină, vineri seară, pentru a stinge un incendiu izbucnit la o casă din comuna Limanu. Militarii au ajuns la fața locului și au reușit să stingă flăcările după aproximativ două ore de intervenție.
Locuința a fost în mare parte mistuită de flăcări, iar în dormitor pompierii au găsit și trupurile carbonizate ale celor două femei care locuiau în casă, mamă și fiică, de 93 de ani, respectiv 67 de ani.
Reprezentanții ISU „Dobrogea” spun că incendiul a izbucnit de la o flacără deschisă, cel mai probabil de la o lumânare lăsată aprinsă, casa nefiind racordată la rețeaua de electricitate.
Cazul a fost preluat de polițiști, sub coordonarea unui procuror, dar oamenii legii spun că nu sunt suspiciuni cu privire la decesul celor două femei.