Simona Halep poate deveni a treia româncă semifinalistă a unui turneu de Grand Slam

Simona Halep poate deveni a treia româncă semifinalistă a unui turneu de Grand Slam
Jucătoarea de tenis Simona Halep are, miercuri, la Melbourne, ocazia de a egala cel mai bun rezultat al unui român la turneele de Grand Slam în ultimii 33 de ani, calificarea în semifinale, performanță reușită de Irina Spîrlea în 1997, la US Open.
Publicat: 20/01/2014, 16:48

Jucătoarea de tenis Simona Halep are, miercuri, la Melbourne, ocazia de a egala cel mai bun rezultat al unui român la turneele de Grand Slam în ultimii 33 de ani, calificarea în semifinale, performanță reușită de Irina Spîrlea în 1997, la US Open.

Doar două românce s-au calificat în semifinalele unui Grand Slam la simplu, de-a lungul timpului: Virginia Ruzici de două ori, în 1978, când a câștigat turneul de la Roland Garros, și în 1980, când a pierdut finala aceleiași competiții, în fața americancei Chris Evert, și Irina Spîrlea, învinsă în 1997, în penultimul act al US Open de Venus Williams.

La masculin, Ilie Năstase este singurul român care a atins această fază, de mai multe ori, ultima dată în 1976, la US Open și la Wimbledon, la competiția londoneză jucând finala, pierdută în fața suedezului Bjorn Borg.

La aproape 16 ani și jumătate de la semifinala Irinei Spîrlea, Halep, 22 de ani și locul 11 WTA, va încerca miercuri să repete performanța în meciul cu Dominika Cibulkova, 24 de ani și locul 24 WTA, și să acceadă între cele mai bune patru jucătoare la Australian Open. Dacă va reuși să se califice, românca va juca în semifinale cu Victoria Azarenka din Belarus, locul 2 WTA, sau cu Agnieszka Radwanska din Polonia, locul 5 WTA.

Halep, cap de serie numărul 11, s-a calificat în sferturile de finală la Australian Open, după ce a învins-o, luni, în optimi, pe Jelena Jankovici (Serbia – locul 8 WTA), scor 6-4, 2-6, 6-0.

În tururile anterioare, ea a trecut în ordine de Katarzyna Piter din Polonia, locul 119 WTA, cu scorul de 6-0, 6-1, de Varvara Lepchenko din SUA, locul 50 WTA, scor 4-6, 6-0, 6-1, și de Zarina Diyas din Kazahstan, locul 152 WTA, scor 6-1, 6-4.

Simona Halep, 22 de ani, va juca în sferturile de finală ale unui Grand Slam pentru prima oară în carieră. Ea este prima jucătoare din România ce atinge această fază la un turneu de Mare Șlem după Sorana Cîrstea, în 2009, la Roland Garros.

Prin calificarea în sferturi, Halep și-a asigurat 270.000 de dolari australieni (circa 237.500 de dolari americani sau 175.000 de euro) și 430 de puncte WTA.

Sportiva din Constanța continuă astfel excepționalul sezon 2013, în care s-a impus în șase finale WTA, la Nürnberg, ‘s-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova și Sofia. Pentru aceste rezultate, WTA a desemnat-o pe Halep jucătoarea cu cel mai mare progres în anul recent încheiat.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat aflat pe moarte își petrece ultimele săptămâni de viață creându-și propria versiune AI,...
Ce a pățit Florentina din Iași, după ce s-a cuplat pe Facebook cu un tânăr...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Antonia s-a trezit cu un mesaj de la fiul lui Ștefan Bănică Jr. după ce...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
Mario, reacţie halucinantă după ce a ieşit din BAC: 'Am ieşit să beau'. Ce notă...
„Nu mai mâncați pepene verde!” MOTIVELE pentru care este contraindicat, potrivit experților în medicină
Reacţia unui băimărean când a văzut cam cât ar trebui să cheltuiască pe zi la...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
O femeie s-a aruncat cu propriul copil de pe acoperișul unui bloc! Mama și-a explicat...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
ISU Tulcea emite RoAlert: Pot cădea obiecte din spaţiul aerian. România nu e vizată de...
Această INVENȚIE de acum 40.000 de ani a SCHIMBAT ISTORIA MODEI pentru totdeauna!
TESTARE pentru șoferii din România. NOILE REGULI se vor aplica în toată țara
Un îndrăgit actor a murit subit la nici 30 de ani. Cauza decesului
Cine ar fi, de fapt, iubita lui Babasha. Artistul nu se mai ascunde: „Fără cuvinte”
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A...
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Jesse Owens, Regele Olimpiadei din 1936 de la Berlin. „Nu am fost invitat să dau...
×