Prima pagină » Știri » Un liceu din Bârlad a câștigat 100.000 de dolari pentru dotarea instituției cu panouri solare

Un liceu din Bârlad a câștigat 100.000 de dolari pentru dotarea instituției cu panouri solare

Un liceu din România a câștigat premiul la categoria „Global High School" în cadrul premiilor anuale „Zayed Future Energy Prize" din Emiratele Arabe Unite.

Un liceu din România a câștigat luni seară  premiul la categoria „Global High School”, pentru Europa,  în cadrul premiilor anuale „Zayed Future Energy Prize” din Emiratele Arabe Unite.

Liceul „Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad  primește 100.000 de dolari pentru un proiect prin care instituția va fi dotată cu panouri solare, care vor face instituția independentă energetic. Premiul a fost ridicat de o delgație a liceului format din directoarea Tița  Chiru, profesoara Nicoleta Croitoru și eleva Roxana Frunză.

„Noi am aplicat în această vară, am aflat de acest premiu la sfârșitul anului scolar 2012 – 2013 de la o fostă elevă al liceului nostru, care a absolvit în 2007. Echipa de proiect a fost formată din patru elevi: eu, Mihaela Iftemie, Blinda Alexandru și Alexandru Postolache. Am lucrat la acest proiect pe parcursul verii și la inceputul lunii august am completat formularul de înscriere pe care l-am găsit pe site-ul Zayed Future Energy Prize. Au fost multe școli în concurs, nu știm exact câte școli au aplicat, dar noi am fost în finală cu Queen Elizabeth II, Isle of Man”, a declarat pentru gândul Roxana Frunză, elevă la Liceul „Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad.

Premiile „Zayed Future Energy Prize” se acordă anual în Abu Dhabi, Emiratele Unite Arabe, pentru organizații neguvernamentale, companii mici,  persoane fizice și licee din întreaga lume, care dovedesc că inovează, sunt lideri în domeniile lor și fac proiecte care au impact pe termen lung.

În total, valoarea premiilor Zayed se ridică la 4 milioane de dolari, sumă stabilită de guvernul Emiratelor Arabe Unite. Sunt acordate premii pentru cinci categorii: „Large Corporation”, „Lifetime Achievement”, „Small and Medium Enterprise”, „Non-Governmental Organisation” și „Global High Schools”.

La categoria liceelor, criteriul principal pentru ca proiectul să fie câștigător  este ca acesta să inspire generațiile viitoare, să rezolve probleme de energie și să fie sustenabil. Fiecare școală care se înscrie la concurs trebuie să depună un proiect detaliat prin care să demonstreze cum va promova dezvoltarea durabilă în rândul elevilor și cum va contribui la reducerea consumului de energie prin mijloace durabile și inovatoare.

Premiul pentru licee se acordă pentru cinci regiuni ale globului: America, Europa, Oceania și Asia. 

Delegația României la Abu Dhabi, alături de ambasadorul UE în Emiratele Arabe Unite, Mihai-Ștefan Stuparu.

 

Citește și