Tenismena româncă Simona Halep, calificată în sferturile de finală la Australian Open, va intra în top 10 WTA, indiferent de locul pe care va termina primul turneu de Grand Slam al anului.
Ana Ivanovic era singura care o putea împiedica pe Simona Halep să ajungă în top 10, însă sârboaica, după ce a produs surpriza turneului, eliminând-o pe Serena Williams, a fost la rândul ei eliminată de Eugenie Bouchard.
Pentru un loc în careul de ași, Simona Halep se bate miercuri cu slovaca Dominika Cibulkova. Dacă ajunge în semifinală, românca va deveni a noua jucătoare a lumii, întrecând-o pe Angelique Kerber.
Aflată la Melbourne, Simona Halep a luat și o decizie importantă pentru viitorul ei profesional. După Australian Open, românca va fi antrenată de belgianul Wim Fissette, cu care Kim Klijsters a reușit să câștige 3 turnee între 2009 și 2011 și cu care Sabine Lisicki a ajuns în finala Wimbledon din 2013.
”O să fie un meci foarte greu, Cibulkova se mișcă foarte bine, dă înapoi aproape toate mingile. Trebuie să fiu din nou pregătită să alerg mult și să mă apăr bine, pentru că ea lovește foarte tare. Nu pot să compar turneele pe care le-am câștigat anul trecut cu unul de Grand Slam. În minte, îmi spun că nu sunt pregătită pentru așa ceva, dar nu vreau să mă gândesc acum la asta”, a spus Halep după meciul din optimi, când a eliminat-o pe Jelena Jankovic.
În prezent, Simona Halep (22 de ani) este pe locul 11 în clasamentul WTA.