Ministrul Justiției: Nu există nicio temere că revizuirea Constituției va afecta independența justiției

Ministrul Justiției: Nu există nicio temere că revizuirea Constituției va afecta independența justiției
Publicat: 22/01/2014, 16:39
Actualizat: 29/07/2014, 22:03

Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a declarat, miercuri, că în cazul proiectului de revizuire a Constituției nu există „niciun motiv”, în momentul de față, „nicio temere” că procesul va afecta independența justiției.

„Au participat judecători și procurori la dialogul pe revizuire (a Constituției, n.r.), avem un angajament politic din partea premierului că niciun fel de modificare nu va fi făcută decât dacă sistemul judiciar consideră că este nevoie de claritate”, a spus Cazanciuc.

Ministrul a precizat că actuala structură a Constituției este „destul de clară”, fiind în măsură să asigure garanții de independență.

„Dacă sunt lucruri ce ar putea fi interpretabile, sistemul judiciar este cel care trebuie să spună dacă este sau nu este nevoie de vreo modificare a Constituției. Până în momentul de față, acest lucru nu s-a întâmplat, sistemul nu a arătat că ar fi nevoie de o modificare imperioasă, în așa fel încât să fie lucrurile mai clare”, a mai spus ministrul Justiției.

Premierul Ponta a anunțat, luni, că textul de revizuire a Constituției va fi tradus și transmis Comisiei de la Veneția, care va formula opinie până la finalul lunii martie, dar va fi transmis și Curții Constituționale pentru observații și va putea include, eventual, și prevederi necesare descentralizării.

„Textul este gata la sfârșitul acestei luni. La sfârșitul lunii ianuarie, Ministerul de Externe îl va traduce, în engleză, franceză, și îl trimitem la Comisia de la Veneția. În baza discuției informale pe care am avut-o acolo, dacă trimitem la începutul lunii februarie, Comisia are sesiune plenar la sfârșitul lui martie, deci după șapte săptămâni, mai ales că nu e un text nou. Ei l-au văzut deja anul trecut, au avut niște opinii, deci putem să avem până la sfârșitul lunii martie opinia Comisiei de la Veneția”, a spus Victor Ponta.

Premierul a aminitit că textul va fi trimis și Curții Constituționale, iar în acest context a arătat că în urma motivării CC privind neconstituționalitatea legii descentralizării, dacă va fi nevoie, noua Constituție va include și prevederi care să respecte obiecțiile Curții legate de descentralizare.

Comisia pentru modificarea Constituției se va reuni la 27 ianuarie. Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaților și de Senat, cu o majoritate de cel puțin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere, iar dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camerele reunite în ședință comună hotărăsc cu votul a cel puțin trei pătrimi din numărul deputaților și senatorilor.

Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire. Prin urmare, pentru ca referendumul să aibă loc în 24 și 25 mai, Parlamentul va trebui să adopte proiectul de revizuire a Constituției nu mai devreme de 24 aprilie.

Curtea Constituțională va trebui să se pronunțe, din oficiu, asupra inițiativei de revizuire a Legii fundamentale.

Legea de revizuire a Constituției intră în vigoare la data publicării, în Monitorul Oficial, a hotărârii Curții Constituționale de confirmare a rezultatelor referendumului.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Horoscop 26 noiembrie 2024: Vești îngrijorătoare pentru nativii Săgetător. Planurile Balanțelor sunt răstălmăcite și puse...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Google Gemini va putea controla și alte aplicații pentru utilizatori, cum ar fi să comande...