Site-ul rețelei Eures, unde românii puteau să își găsească locuri de muncă în străinătate, a fost atacat de hackeri. Reprezentanții săi nu își explică de ce ar fi fost interesați „pirații cibernetici” de acesta și nu știu când va fi din nou funcțional.
„Am schimbat furnizorul de servicii IT și a fost atacat de hackeri. Și eu m-am întrebat ce treabă au avut cu el”, a declarat pentru gândul Camelia Mihalcea, managerul Eures în România. „Săptămâna trecută ne-au anunțat că este în pericol”, ne-a mai explicat Mihalcea.
Totodată, orice persoană care încearcă să acceseze site-ul rețelei Eures (http://eures.anofm.ro/) este întâmpinată cu următorul mesaj „Site în mentenanță ….. Vă rugăm să reveniții„.
(Click pentru a mări)
Sursă: eures.anofm.ro
Întrebată cum s-a strecurat o greșeală de scriere în mesajul care întâmpină pe site șomerii în căutare de locuri de muncă în străinătate, reprezentanta Eures a explicat: „Nu am scris eu. Îmi cer scuze”.
„Nu știu să vă explic pentru că nu mă pricep așa de bine la informatică”, a mai adăugat ea întrebată dacă rugămintea de a (sic) „revenii” provine din codul html al paginii web.
Camelia Mihalcea dă însă asigurări că în prezent colegii săi lucrează la site pentru că ofertele de muncă pot fi modificate, iar persoanele interesate le pot pierde. „Colegii mei lucrează. Noi avem o perioadă extrem de aglomerată. Trimitem ofertele pe mail, cum putem, să le afișeze pe site-urile județene”, spune managerul Eures România.
În 2013, patronii străinii au căutat, prin intermediul rețelei EURES de cooperare între serviciile publice de ocupare europene, și au angajat medici, proiectanți software, chimiști, mecanici și ingineri specializați în domenii precum petrol și gaze, construcții sau IT, potrivit datelor obținute recent de gândul din partea ANOFM.
Nu au lipsit însă nici ofertele de muncă pentru persoanele calificate, dar și necalificate, în agricultură, industrie, servicii și transporturi. S-au căutat astfel români care să lucreze în străinătate ca măcelari, lăcătuși, electricieni, dulgheri, bucătari, ospătari și șoferi de autocamion sau care să se ocupe de îngrijirea persoanelor vârstnice.
În total, în perioada ianuarie – octombrie 2013, 712 persoane din țara noastră au reușit să obțină un post în firmele de peste granițe. Cele mai solicitate locuri de muncă de către români au continuat să fie cele sezoniere din agricultură, cele din domeniul hotelier și din cel al gastronomiei. Cei mai mulți români au obținut, în 2013, contracte de muncă și au plecat din țară să lucreze pentru patroni spanioli. Aceștia au angajat în total 338 de persoane din țara noastră pe posturi de muncitori necalificați în agricultură.