Procurorul Tiberiu Nițu: În sistemul nostru, dacă stai și aștepți ca cineva să urle pentru tine, mai bine pleci

Procurorul Tiberiu Nițu: În sistemul nostru, dacă stai și aștepți ca cineva să urle pentru tine, mai bine pleci
Publicat: 23/01/2014, 21:00

Procurorul general al României, Tiberiu Nițu, a declarat, joi, în cadrul ședinței Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), că în sistemul judiciar, „dacă stai și îți este frică și aștepți ca cineva să urle pentru tine și să-ți apere ceva, mai bine pleci”.

Nițu s-a adresat membrilor CSM în cadrul discuțiilor purtate pe marginea raportului Inspecției Judiciare (IJ), privitor la afirmațiile făcute de unii policieni în contextul retragerii delegării procurorului Lucian Papici.

În cadrul discuțiilor, s-a făcut referire și la declarația făcută de președintele Traian Băsescu în prima ședință de plen a CSM din 2013, în 6 ianuarie, atunci când a fost aleasă conducerea consiliului – „Domnule Nițu, o să vă mai sun”.

„Eu nu mă plâng. Eu nu mă plâng pentru că am 18 ani în magistratură, nu mi-a fost teamă și nu mi-e teamă de criminali, persoane pe care le-am cercetat și care în prezent sunt în penitenciar și unii au ieșit din penitenciar, oameni care, chiar de altă naționalitate sau de altă cetățenie, care ar fi putut să îmi pună în pericol viața, familia, și așa mai departe. Deci nu mi-e frică de acele persoane. Vă rog să-mi fie iertare. Nu minimalizez pe nimeni, dar să nu vă închipuiți că mă apuc să-mi fie teamă sau că o să-mi fie teamă de cine știe ce declarații sau de cine știe ce telefoane vreodată. Ați auzit și dumneavoastră că telefoane veți putea primi și dumneavoastră. Nu văd pe fața dumneavoastră că v-ar fi teamă de telefon. Nici mie nu mi-e teamă de telefon. Și nu mi-e teamă și nu mă plâng și nu mă voi plânge”, le-a spus Tiberiu Nițu colegilor din CSM.

Procurorul general al României a subliniat faptul că nu s-a plâns de posibilitatea primirii vreunui telefon, însă nici membrii CSM nu au reacționat în vreun fel în acest context.

„Nu ați considerat necesar că astfel de discuții ar putea să afecteze independența cuiva. Eu mi-am exercitat atribuțiile conform legii. Nu am încălcat legea și, cât timp am o astfel de atitudine și poziție, nu îmi va fi frică de nimeni și de niciun telefon și de nicio scrisoare și de nicio altă amenințare. În momentul în care voi considera sau voi aprecia că îmi este frică de ceva sau de cineva, vă voi anunța și voi pleca. (…) Atât timp cât ești în stare singur, indiferent de orice presiune, să-ți exerciți atribuțiile, eu zic că este bine să fii acolo și să-ți exerciți atribuțiile”, a subliniat Nițu.

Tiberiu Nițu și-a exprimat nemulțumirea vizavi de faptul că membrii CSM nu au avut nicio reacție la momentul în care el ar fi fost supus „unor întrebări sau unor telefoane”.

„Am văzut că sunt personajul principal în acel raport al Inspecției Judiciare. Nu sunt surprins pentru că se pare că sunt personajul principal în general și în plenul CSM. Deși suntem 18 membri, cuvântul mi-a fost adresat în principal mie. Dar rămân surprins că vă puneți problema acum despre aceste discuții. Ați intervenit foarte repede săptămâna trecută cu declarațiile oricărui inculpat prin țara asta, în schimb când a fost vorba despre procurorul general, instituția procurorului general, acest personaj important în sistemul de justiție din România, supus unor întrebări și telefoane, nu ați avut nicio reacție”, le-a spus Tiberiu Nițu membrilor CSM, în ședința de plen de joi.

Raportul IJ privitor la afirmațiile policienilor în contextul retragerii delegării procurorului Lucian Papici a fost finalizat și transmis CSM, în 13 ianuarie, consiliul urmând să-l ia în discuție în plen, pe 30 ianuarie, și să decidă dacă și-l însușește sau nu.

Potrivit raportului, declarațiile făcute de politicieni în contextul încetării delegării procurorului Lucian Papici la șefia Secției I din DNA nu au afectat independența justiției.

La ședința CSM din 6 ianuarie, președintele Băsescu a avut un schimb de replici cu Tiberiu Nițu, căruia i-a spus că îl va mai suna când vor fi probleme în funcționarea sistemului, Nițu răspunzând că el nu i-a spus nici să-l sune, nici să nu-l sune și că nu s-a dus nicăieri, la care Băsescu a spus: „Ei, nu v-ați dus”.

Șeful statului declara în 3 octombrie 2013, la o zi după ce procurorul general al României anunța că nu a mai prelungit mandatul lui Lucian Papici la conducera Secției I din DNA, că a avut o discuție cu Tiberiu Nițu, arătând că a acționat la factorii de decizie să nu facă un lucru în neregulă.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Secretariatul lui Moș Crăciun s-a redeschis în Franța