Sorin Ovidiu Vântu așteaptă un verdict final în dosarul în care este acuzat că l-a ajutat pe Nicolae Popa, condamnat în legătură cu prăbușirea FNI

Sorin Ovidiu Vântu așteaptă un verdict final în dosarul în care este acuzat că l-a ajutat pe Nicolae Popa, condamnat în legătură cu prăbușirea FNI
Publicat: 24/01/2014, 17:52
Actualizat: 24/01/2014, 17:52

Un complet de trei judecători de la instanța supremă a finalizat, vineri, dezbaterile în dosarul în care Sorin Ovidiu Vîntu și alte două persoane sunt judecate pentru favorizarea lui Nicolae Popa, condamnat în lipsă în legătură cu prăbușirea FNI, și urmează să dea o decizie definitivă în acest caz.

În timpul dezbaterilor, procurorul prezent la proces a arătat că Parchetul instanței supreme nu a făcut recurs împotriva deciziei Curții de Apel București și că recursurile declarate de cei trei inculpați din dosar trebuie respinse.

Astfel, procurorul a cerut menținerea deciziei de condamnare a lui Sorin Ovidiu Vîntu la doi ani de închisoare cu executare.

La rândul lor, avocații celor trei au arătat că dosarul ar avea mai multe vicii, între care o serie de interceptări obținute ilegal, dar și acuzații ale Parchetului care nu sunt dovedite de probe.

Astfel, avocatul lui Octavian Țurcan a arătat în fața judecătorilor că „el nu putea săvârși fapta imputată pentru că el nu a dat drept de semnătură”. „Un certățean cipriot a semnat toate documentele”, a explicat avocatul.

Apărătorul aceluiași inculpat le-a arătat judecătorilor că totodată clientul său este judecat într-un dosar care a demarat prin probe obținute prin Legea siguranței naționale, dar în care faptele imputate sunt de ordin comun și nu au nicio legătură cu această lege.

Avocatul lui Sorin Ovidiu Vîntu le-a arătat celor trei judecători că o mare parte din probele audio au fost făcute înainte de a exista un dosar penal cu aceste infracțiuni cercetate. Concret a explicat avocatul „au fost făcute interceptări în dosar în perioada 29 septembrie 2009 – 27 noiembrie 2009, iar de abia această ultimă dată a fost creat acest dosar. Avem două luni de interceptare fără dosar penal, iar în opinia mea cadrul procesual este nelegal”, a arătat Marian Nazat, avocatul lui Vîntu.

În acest context avocatul le-a cerut judecătorilor achitarea clientului său în baza art. 10 lit. b respectiv pe motiv că faptei îi lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii.

După pledoariile finale, completul de judecători format din președintele Valentin Horia Șelaru, fost procuror PICCJ, și judecătoarele Simona Daniela Encean și Silvia Cerbu au rămas îm pronunțare în acest caz urmând să decidă dacă îi achită sau nu pe cei trei inculpați.

Vîntu a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzat de favorizarea lui Nicolae Popa. Decizia, dispusă de Tribunalul București și confirmată de Curtea de Apel, în iunie 2013, a fost atacată cu recurs.

Procurorii Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din Parchetul instanței supreme i-au trimis în judecată, în 12 octombrie 2010, pe Sorin Ovidiu Vîntu și Octavian Țurcan pentru favorizarea lui Nicolae Popa și pe Alexandru Stoian pentru complicitate la această infracțiune.

Popa a fost condamnat în lipsă la 15 ani de închisoare, pentru fraudă, în anul 2006, alături de Ioana Maria Vlas, în legătură cu prăbușirea Fondului Național de Investiții, în 2000, în urma căreia mai mult de 100.000 de români și-au pierdut banii investiți, iar statul român, care garantase, a fost obligat să plătească circa o sută de milioane de euro compensații.

La scurt timp de la prăbușirea, în mai 2000, a Fondului Național de Investiții, Popa a plecat din țară. Aproape doi ani mai târziu, autoritățile române au emis pe numele lui un mandat internațional de arestare.

Procurorii au stabilit, în urma probatoriului administrat, că în perioada octombrie 2009 – ianuarie 2010, Sorin Ovidiu Vîntu ar fi transmis, din totalul sumei anuale de 200.000 euro „convenite cu condamnatul Popa Nicolae”, două tranșe de 50.000 euro, respectiv 20.000 de euro.

„Suma îi era necesară condamnatului pentru a se ascunde, în scopul de a nu fi descoperit de autoritățile îndrituite să pună în executare mandatul european de arestare emis pe numele său, pentru executarea pedepsei de 15 ani închisoare la care a fost condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă și executorie”, potrivit procurorilor.

În acest scop, Sorin Ovidiu Vîntu ar fi identificat și modalitățile concrete de transfer al banilor, menite să prevină identificarea tranzacțiilor și persoanelor implicate în aceste operațiuni. Astfel, transferul sumei de 50.000 euro a fost pus în executare de Octavian Țurcan, arătau procurorii.

De asemenea, procurorii au mai stabilit că, la data de 11 noiembrie 2009, Sorin Ovidiu Vîntu, prin intermediul lui Alexandru Stoian, ar fi transmis o altă tranșă, de 20.000 euro, sumă ce urma a fi folosită pentru plata diferitelor servicii de care Nicolae Popa avea nevoie pentru a nu fi descoperit de autoritățile judiciare.

După arestarea lui Nicolae Popa, în 2 decembrie 2009, de către autoritățile judiciare indoneziene, Sorin Ovidiu Vîntu și Alexandru Stoian „au desfășurat acțiuni de sprijinire a infractorului Popa Nicolae, cu scopul îngreunării procedurii de extrădare a acestuia în România”, au mai arătat procurorii. Aceștia au precizat că sprijinul s-a concretizat în demersuri de îngreunare a procedurilor de extrădare, „pentru a-l scăpa pe condamnat de închisoare și a-l ajuta să rămână în Indonezia”.

Fostul director Gelsor, Nicolae Popa, a fost adus în țară din Indonezia în 22 aprilie 2011, după mai bine de zece ani de la prăbușirea Fondului Națonal de Investiții.

Sorin Ovidiu Vîntu a fost eliberat la 1 mai 2013, din Penitenciarul Jilava, după ce a executat un an de închisoare pentru șantajarea lui Sebastian Ghiță.

Într-un alt dosar, în 13 septembrie 2012, procurorii Parchetului instanței supreme l-au trimis în judecată pe Vîntu, alături de Liviu Luca, Octavian Țurcan, foștii directori ai Petromservice Gheorghe Șupeală și Zizi Anagnostopol, în dosarul delapidării Petromservice, prejudiciul produs fiind de peste 83,5 milioane de euro. Dosarul delapidării Petromservice este judecat la Tribunalul București.

Procurorii DIICOT în cercetează pe Sorin Ovidiu Vîntu, alături de Liviu Luca, Octavian Țurcan, Gheorghe Șupeală și altor șapte persoane, pentru spălare de bani și delapidarea patrimoniul Asociației Salariaților din cadrul SNP Petrom SA, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 12 milioane de euro.

Vîntu este judecat și în dosarul privind devalizarea Fondului Național de Investiții (FNI), fiind acuzat de spălare de bani și instigare la delapidare.

Tags:
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Protest în fața universității împotriva lui Călin Georgescu! Peste 400 de tineri au strigat „Nu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
Serialul-fenomen de pe Netflix. Așteptarea a luat sfârșit. Video
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...