Sorin Ovidiu Vântu a fost condamnat la doi ani de închisoare cu EXECUTARE

Sorin Ovidiu Vântu a fost condamnat la doi ani de închisoare cu EXECUTARE
Publicat: 24/01/2014, 23:43

Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat definitiv, vineri, de instanța supremă, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul favorizării lui Nicolae Popa, condamnat în 2006 în legătură cu prăbușirea FNI.

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a menținut astfel decizia dată în 2 octombrie 2012 de Tribunalul București și confirmată de Curtea de Apel București în iunie 2013.

Totodată, au fost menținute sentințele și în cazul celorlalți doi inculpați din dosar – Ovidiu Țurcan, condamnat la un an de închisoare cu suspendare, și Alexandru Stoian, condamnat la un an și șase luni de închisoare cu suspendare.

Decizia instanței supreme în acest caz este definitivă.

Sorin Ovidiu Vîntu a fost eliberat la 1 mai 2013, din Penitenciarul Jilava, după ce a executat un an de închisoare pentru șantajarea lui Sebastian Ghiță.

Într-un alt dosar, în 13 septembrie 2012, procurorii Parchetului instanței supreme l-au trimis în judecată pe Vîntu, alături de Liviu Luca, Octavian Țurcan, foștii directori ai Petromservice Gheorghe Șupeală și Zizi Anagnostopol, în dosarul delapidării Petromservice, prejudiciul produs fiind de peste 83,5 milioane de euro. Dosarul delapidării Petromservice este judecat la Tribunalul București.

Procurorii DIICOT în cercetează pe Sorin Ovidiu Vîntu, alături de Liviu Luca, Octavian Țurcan, Gheorghe Șupeală și altor șapte persoane, pentru spălare de bani și delapidarea patrimoniul Asociației Salariaților din cadrul SNP Petrom SA, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 12 milioane de euro.

Vîntu este judecat și în dosarul privind devalizarea Fondului Național de Investiții (FNI), fiind acuzat de spălare de bani și instigare la delapidare.

Procurorii Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din Parchetul instanței supreme i-au trimis în judecată, în 12 octombrie 2010, pe Sorin Ovidiu Vîntu și Octavian Țurcan pentru favorizarea lui Nicolae Popa și pe Alexandru Stoian pentru complicitate la această infracțiune.

Popa a fost condamnat în lipsă la 15 ani de închisoare, pentru fraudă, în anul 2006, alături de Ioana Maria Vlas, în legătură cu prăbușirea Fondului Național de Investiții, în 2000, în urma căreia mai mult de 100.000 de români și-au pierdut banii investiți, iar statul român, care garantase, a fost obligat să plătească circa o sută de milioane de euro compensații.

La scurt timp de la prăbușirea, în mai 2000, a Fondului Național de Investiții, Popa a plecat din țară. Aproape doi ani mai târziu, autoritățile române au emis pe numele lui un mandat internațional de arestare.

Procurorii au stabilit, în urma probatoriului administrat, că în perioada octombrie 2009 – ianuarie 2010, Sorin Ovidiu Vîntu ar fi transmis, din totalul sumei anuale de 200.000 euro „convenite cu condamnatul Popa Nicolae”, două tranșe de 50.000 euro, respectiv 20.000 de euro.

„Suma îi era necesară condamnatului pentru a se ascunde, în scopul de a nu fi descoperit de autoritățile îndrituite să pună în executare mandatul european de arestare emis pe numele său, pentru executarea pedepsei de 15 ani închisoare la care a fost condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă și executorie”, potrivit procurorilor.

În acest scop, Sorin Ovidiu Vîntu ar fi identificat și modalitățile concrete de transfer al banilor, menite să prevină identificarea tranzacțiilor și persoanelor implicate în aceste operațiuni. Astfel, transferul sumei de 50.000 euro a fost pus în executare de Octavian Țurcan, arătau procurorii.

De asemenea, procurorii au mai stabilit că, la data de 11 noiembrie 2009, Sorin Ovidiu Vîntu, prin intermediul lui Alexandru Stoian, ar fi transmis o altă tranșă, de 20.000 euro, sumă ce urma a fi folosită pentru plata diferitelor servicii de care Nicolae Popa avea nevoie pentru a nu fi descoperit de autoritățile judiciare.

După arestarea lui Nicolae Popa, în 2 decembrie 2009, de către autoritățile judiciare indoneziene, Sorin Ovidiu Vîntu și Alexandru Stoian „au desfășurat acțiuni de sprijinire a infractorului Popa Nicolae, cu scopul îngreunării procedurii de extrădare a acestuia în România”, au mai arătat procurorii. Aceștia au precizat că sprijinul s-a concretizat în demersuri de îngreunare a procedurilor de extrădare, „pentru a-l scăpa pe condamnat de închisoare și a-l ajuta să rămână în Indonezia”.

Fostul director Gelsor, Nicolae Popa, a fost adus în țară din Indonezia în 22 aprilie 2011, după mai bine de zece ani de la prăbușirea Fondului Națonal de Investiții.

Catalin Lupasteanu, [email protected]

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
Amendă pentru Raiffeisen. Clienții s-au trezit fără bani sau cu credite și conturi nesolicitate
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
9 luni de la moartea Mioarei Roman: "Toate pomenile pentru mama mea le-am făcut singură"....
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Maurice Jarre, unul dintre cei mai prolifici compozitori de muzică de film. Tatăl muzicianului Jean...