Asistenta unui echipaj medical a luat-o pe jos pentru a ajunge la o femeie rănită pe A1, după ce Ambulanța nu a mai putut înainta

Asistenta unui echipaj medical a luat-o pe jos pentru a ajunge la o femeie rănită pe A1, după ce Ambulanța nu a mai putut înainta
Publicat: 25/01/2014, 15:23
Actualizat: 19/05/2015, 16:52

Accidentul în lanț produs, sâmbătă, pe autostrada București – Pitești, la kilometrul 52 a făcut victime colaterale, în condițiile în care o femeie aflată într-o mașină care circula pe sensul de mers către Pitești și care a oprit în siguranță în coloană, a coborât din autovehicul pentru a vedea ce se întâmplă în fața sa, moment în care a fost acroșată de alt autoturism, au declarat reprezentanți ai Comandamentului pentru Situații de Urgență Dâmbovița, citați de corespondentul MEDIAFAX.

Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Dâmbovița, format din ambulanțier și o asistentă medicală, a plecat către locul în care se află femeia accidentată și care, din primele informații, nu este rănită grav, dar autospeciala medicală nu a mai putut înainta, motiv pentru care asistenta medicală a pornit pe jos către femeia rănită, a declarat corespondentului MEDIAFAX directorul medical al Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița, Claudiu Dumitrescu.

Potrivit acestuia, decizia a fost luată pentru a scurta pe cât posibil timpul de intervenție, urmând ca, în momentul în care se va debloca traficul pe autostradă, autospeciala să încerce să ajungă până la locul în care se află femeia accidentată.

Coloana de mașini pe sensul de mers București – Pitești se întinde pe câțiva kilometri în urma unu accident în lanț în care au fost implicate opt autoturisme și două TIR-uri și în care două persoane au fost rănite.

Cei doi răniți au fost deja preluați de echipaje medicale, însă curiozitatea femeii care se afla în mașina care reușise să oprească în coloană a dus la producerea acestui nou accident.

Conform datelor furnizate de către reprezentanții Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița, accidentul în lanț s-a produs la kilometrul 52 al autostrăzii A1, pe sensul de mers București – Pitești.

Tot sâmbătă, aproximativ 20 de autovehicule s-au ciocnit pe firul 2 al autostrăzii A2, între Constanța și București, din cauza viscolului, în accident o persoană fiind rănită și rămânând încarcerată în mașină, echipaje ale ISU și Ambulanței intervenind la fața locului.

Potrivit datelor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Călărași, plt. maj. Ovidiu Tătăranu, accidentul s-a produs pe autostrada A2, pe calea 2 a autostrăzii, între Constanța și București, la kilometrul 60, în dreptul localității Lehliu Gară.

Sâmbătă dimineață, avertizarea de cod portocaliu de viscol a fost extinsă la 18 județe din sudul și sud-estul țării, până duminică la ora 22.00. Potrivit noii avertizări a ANM, se află sub cod portocaliu de viscol până duminică seară județele Mehedinți, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeș, Teleorman, Girgiu, Dâmbovița, Ilfov, inclusiv municipiul București, Călărași, Ialomița, Prahova, Buzău, Brăila, Tulcea, Vrancea și Galați.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Proprietarii de mașini trebuie să anunțe Primăria. Se depune formular și se achită taxă. Zero...
Locurile în care șoferii greșesc fără să-și dea seama. Poliția abia îi așteaptă
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină