Prima pagină » IT&C » Miliardarul Carl Icahn și-a majorat deținerea la Apple, la 3,6 miliarde dolari

Miliardarul Carl Icahn și-a majorat deținerea la Apple, la 3,6 miliarde dolari

Miliardarul Carl Icahn și-a majorat deținerea la Apple, la 3,6 miliarde dolari
Miliardarul Carl Icahn și-a majorat participația la Apple cu 500 milioane de dolari, la circa 3,6 miliarde de dolari, și a reiterat un apel pentru un extinderea unui program al companiei de răscumpărare de titluri, relatează Bloomberg.

Icahn a publicat o scrisoare deschisă de șapte pagini adresată acționarilor Apple, reluând o recomandare anterioară ca producătorul iPhone să majoreze programul de răscumpărare de acțiuni.

„Având în vedere că Apple are numerar de 130 de miliarde de dolari și un profit net anual anticipat la 40 de miliarde de dolari, precum și faptul că este dificil de găsit în istorie o perioadă mai bună de împrumutat bani, pare rezonabilă răscumpărarea unor acțiuni în valoare de 50 de miliarde de dolari în anul fiscal 2014”, a afirmat Icahn în scrisoare, care a fost depusă și la comisia americană pentru bursă și valori mobiliare (SEC).

Icahn, în vârstă de 77 de ani, a dezvăluit pentru prima oară participația la Apple în luna august, când acțiunile erau tranzacționate la circa 468 dolari pe unitate. Între timp, prețul acțiunilor Apple a urcat cu 19%.

Icahn a devenit miliardar cumpărând participații la companii pentru ca ulterior să preseze conducerile acestora să facă schimbări care să crească valoarea acțiunilor.

Acțiunile Apple erau cotate vineri la aproximativ 556 dolari pe unitate.

Înainte de implicarea lui Icahn, directorul general al Apple Tim Cook a anunțat un plan de returnare către acționari a 100 de miliarde de dolari, sub formă de dividende și răscumpărări de titluri.