Ponta nu a reușit să încheie definitiv afacerea Rompetrol. Consiliul Concurenței a obligat Guvernul să scoată la „vânzare competitivă” acțiunile negociate cu kazahii

Publicat: 28/01/2014, 12:44
Actualizat: 28/09/2018, 14:30

Afacerea prin care Guvernul renunță la datoria de 690 de milioane de dolari a grupului kazah Rompetrol, în schimbul vânzării către oficialii din Kazahstan a unui pachet de acțiuni la rafinăria Petromidia cu 200 de milioane cu păstrarea a 18%, nu este încă tranșată, cu toate că premierul Victor Ponta și-a pus, săptămâna trecută, la presiunea Curții Constituționale, semnătura pe hotărârea care adoptă înțelegerea cu kazahii.

Înainte de parafarea Hotărârii de Guvern, Consiliul Concurenței a cerut ca în text se precizeze explicit că vânzarea celor 26,6% promise kazahilor se va face de fapt printr-o procedură deschisă, de vânzare competitivă. „Consiliul Concurenței a vrut să fie explicit precizat că va fi o vânzare competitivă”, a explicat pentru gândul Gabriel Dumitrașcu, directorul Direcției de Privatizare din Departamentul pentru Energie și negociatorul-șef al părții române.

Insistența pentru o vânzare la care să se poată înscrie mai mulți competitori este confirmată de președintele Consiliului Concurenței. „Am avut un schimb de mesaje cu Ministerul Economiei. Ei ne-au spus că vor să vândă acțiunile care i-au mai rămas statului, noi le-am spus că trebuie să o facă printr-o procedură competitivă”, spune Bogdan Chirițoiu, rezervat însă în privința evaluării câștigului statului din primisiunea înființării unui Fond de investiții făcută, în compensație, de kazahi.

În aceste condiții, pachetul de 26,6% nu va merge automat spre Rompetrol, ci va fi scos pe piață în acest an cu un preț minim al tranzacției, stabilit de un evaluator, raportat la cotația bursieră a acțiunilor. Momentul evaluării și al vânzării rămâne însă la alegerea Guvernului.

Luni seara, premierul l-a primit la Guvern pe Sauat Mynbayev, președintele consiliului de administrație al KazMunaiGaz, compania care deține Rempetrol.

Rompetrol păstrează un avantaj important

În Hotărârea de Guvern pe care, după un an de încercări de a o pasa Parlamentului, premierul Ponta și-a asumat-o, vânzarea competitivă nu este menționată expres. Actul normativ obligă însă Departamentul pentru Energie din Ministerul Economiei „să propună Guvernului adoptarea strategiei de privatizare a unei cote din participația deținută de statul român la SC Rompetrol Rafinare SA Constanța, cu respectarea prevederilor legale, referitoare la valorificarea și administrarea participației statului român, precum și a principiilor cuprinse în memorandum”.

Cum s-ar traduce acest lucru? „Se va face o evaluare, se stabilește un preț de pornire și de aici poate să concureze oricine. Avantajul Rompetrol este că la preț egal vom acorda prioritate Rompetrol”, susține Gabriel Dumitrașcu.

În înțelegerea asumată prin Memorandumul semnat anul trecut, pe 15 februarie, între The Rompetrol Group și statul român, kazahii se angajau să plătească, pe cele 26,6%, 200 de milioane de dolari din care 175 de milioane reprezentau prețul acțiunilor și 25 de milioane prima pentru dobândirea de către Rompetrol a majorității absolute de vot care să îi permită adoptarea oricărei decizii și, deci, controlul asupra rafinăriei.

Scenariul ca la privatizare să se prezinte tot numai Rompetrol nu este exclus de Consiliul Concurenței. „Am cerut o procedură competitivă pentru că am vrut să arătăm că statul nu a fost păgubit și că Rompetrol nu a fost favorizată. Dacă vine un singur competitor, atunci trebuie stabilit de către un evaluator un preț minim al tranzacției, care să fie rezultatul evoluției din piață. Suntem, în linii mari, satisfăcuți”, spune Bogdan Chirițoiu.

Privatizarea rafinăriei, după un calendar incert

Calendarul vânzării nu este însă stabilit în acest moment în Guvern decât în linii mari. „Mi-e greu să estimez acum când și cum se va încheia procedura. Noi avem 8 oameni (în Direcție, n.red.) și foarte multe privatizări stabilite pentru următoarele luni. Sper ca până la finalul trimestrului întâi să fim capabili tehnic. Avem listarea Electrica până în mai, a Complexului Oltenia și a Hidroelectrica în iunie. Mi-e greu să cred că până la 15 iulie vom reuși”, arată Dumitrașcu.

Cert este că orice consilier juridic și apoi evaluator va fi angajat de Guvern după 18 februarie, când este programată stingerea litingiului cu Rompetrol și, implicit, renunțarea la pretențiile financiare ale ANAF în contul datoriei.

„Lucrurile nu vor demara decât după 18 februarie când este stabilit termen în procesul dintre stat și Rompetrol”, spune șeful privatizărilor din Energie.

18 februarie, ziua în care statul renunță la proces și la pretenții

Dacă până acum, procesul intentat în 2010 de ANAF pentru recuperarea datoriei de 690 de milioane de dolari era suspendat, la termenul din 18 februarie, cu Hotărărea de Guvern 35/2014 din 22 ianuarie și publicată a doua zi în Monitorul Oficial, Ministerul Finanțelor are mandat pentru a încheia definitiv litigiul, prin renunțarea la pretenții în virtutea acordului negociat.

Este pentru Guvern, așa cum o numește Gabriel Dumitrașcu, „prima urgență”: „Sunt trei planuri, în acest moment, după adoptarea HG. Primul este finalizarea actelor necesare pentru constituirea Fondului de investiții. Al doilea – demararea procedurilor pentru vânzarea competitivă a pachetului de acțiuni. Al treilea și prima urgență – renunțarea la toate litigiile generate de OUG 113/2003″.

Totul a pornit de la lege. Prima breșă a fost creată de Guvernul Năstase în OUG 113/2003, dând debitorului – Rompetrol – și nu creditorului – statul – pâinea și cuțitul. Astfel, ordonanța, ca și legea de aprobare trecută în 2005, în timpul Alianței DA, fără nici un vot împotrivă și promulgată de președintele Băsescu, lăsa companiei Rompetrol posibilitatea de a-și achita datoria fie integral în bani, fie integral în acțiuni, fie într-o formulă combinată.

Cu aceste date, în august 2010, cu o lună înainte de scadență, Rompetrol a virat statului 54 de milioane de euro (aproximativ 70 de milioane de dolari) din totalul sumei. Imediat, printr-o majorare de capital restul banilor datorați statului s-au tradus în 44,6% din acțiunile rafinăriei și nu într-un pachet majoritar.

Ce s-a ales de datoria Rompetrol

Până acum, după mai bine de 10 ani, de la creditul de 760 de milioane de dolari acordat de Guvernul Năstase Rompetrol în octombrie 2003, calculul strict contabil dă cu minus. Dincolo de taxele și impozitele anuale care intră în obligațiile sale, compania a plătit cele 70 de milioane în 2010 și atât.

Pentru renunțarea la pretențiile financiare care fac acum cât întreaga valoare a rafinăriei, oficialii din Kazahstan, care au cumpărat între timp compania de la Dinu Patriciu, au negociat cu trei guverne succesive oferind în tot acest timp maxim 200 de milioane de dolari pentru un pachet de 26,6 % din acțiunile controlate de stat. În februarie 2013, în negocierile asumate politic de Guvernul Ponta și de ministrul Constantin Niță, oferta a fost acceptată. Statul rămâne cu perspectiva deocamdată incertă că din cele 18% din acțiuni pe care le păstrează în companie va scoate în următorii ani profit și cu promisiunea înființării unui Fond de investiți de 1 miliard de dolari în 7 ani.

Mai exact, kazahii susțin că vor veni cu 150 de milioane de dolari plus 30 de milioane pentru a acoperi partea României, într-o societate comercială 80%-20% care să facă prin credite bancare investiții de până al un miliard în următorii 7 ani în România. Între acestea, o centrală de cogenerare la Midia și câteva sute de noi benzinării. În afacerea Fondului, profitul va reveni în primă fază exclusiv KazMunaiGaz, până la recuperarea celor 180 de milioane.

Un alt calcul al actualei puteri ar fi gaz kazah ajuns în România la un preț mai mic, prin conductele Gazprom.

Surse guvernamentale au explicat pentru gândul că în calculele de la Palatul Victoria ar intra înființarea unei companii botezate provizoriu „RomKaz” în care Rompetrol și KazMunaiGaz să fie parteneri 50%-50% și să se impună astfel în regiune. Prin această companie ar fi plănuită și legarea României la conducta South Stream, un alt proiect aflat deocamdată pe hârtie, printr-o prelungire din Bulgaria la Negru Vodă, construită cu bani din Kazahstan.

Deocamdată însă, Guvernul este, de un an (cât Memorandumul s-a plimbat între Palatul Victoria, Palatul Parlamentului și Palatul Cotroceni), în faza pregătirii actelor constitutive. „Eu zic că din punct de vedere al statutului, în proporție de 90% lucrurile sunt clare. În grupurile de lucru s-a lucrat destul de temeinic. O listă concretă de proiecte a Fondului de investiții nu am stabilit încă”, arată Dumitrașcu.

Pentru supravegherea respectării angajementelor din Memorandum, Hotărârea de Guvern menționează înființarea unei comisii coordonate de la Cancelaria Prim-Ministrului printr-un om nominalizat de Victor Ponta. Potrivit lui Gabriel Dumitrașcu, această comisie poate sesiza oricând ANAF că cei de la KazMunaiGaz au ieșit din acord, urmând ca Fiscul să le pună în această situație din nou sechestru, așa cum s-a întâmplat în 2010. „În finalul Hotărârii se menționează o comisie de monitorizare. Dacă această comisie va constata neconformități cu cele negociate, le va sesiza, iar Ministerul Finanțelor sau ANAF vor putea face toate demersurile”, susține șeful privatizărilor din Energie.

Memorandumul nu prevede însă niciun termen-limită pentru investițiile promise, în afara celui de 7 ani.

Sursa: HG35/2014 publicată în Monitorul Oficial li intrată în vigoare pe 23 ianuarie 2014

Negociatorul: „Compromisul a fost, cel mult, de orgolii”. Șeful Concurenței: „Noi am pierdut partida în 2004”

Trăgând linie, președintele Consiliului Concurenței constată că afacerea nu scoate statul în avantaj, dar nici nu există condițiile legale pentru a obține cât s-a investit în rafinăria de la Midia. „Noi am pierdut partida în 2004 când s-a dat ordonanța prin care s-a permis Rompetrol să plătească doar o parte a datoriei și o altă parte să o convertească în acțiuni. Odată ce avem această ordonanță, șansele să fie recuperați toți banii erau foarte reduse. Ce facem acum? Lucrăm în cadrul ordonanței din 2004. Acceptăm că statul vinde acțiuni la un preț sub valoarea conversiei și Rompetrol face acel Fond de investiții. Să vedem cât va câștiga statul de aici. Nimeni nu poate să știe. Știm doar că nu pierde”, spune Bogdan Chirițoiu.

Negociatorul șef al înțelegerii exclude, la rândul său, ideea unui compromis financiar și politic. „Nu, cel mult s-a făcut un compromis de orgolii. Dar din punct de vedere financiar statul va câștiga foarte bine, în următorii ani, din societatea Rompetrol Rafinare. În nota de fundamentare sunt menționate toate celelalte scenarii. Dacă renunțam la 1,2 miliarde de la Rompetrol, bani care vin din taxe și impozite, trebuie să punem acești bani în buget din altă parte. Dacă am fi câștigat și am fi avut 640 de milioane creanța, la cele 800 de milioane datorii actuale ale Rompetrol, societatea ar fost în insolvență”, se justifică Gabriel Dumitrașcu.

Controversa „observațiilor” de la Justiție și Finanțe

Înainte de a închide, la Palatul Victoria, subiectul datoriei istorice a Rompetrol, premierul Ponta a insistat asupra „observațiilor” legate de procedura trecerii Memorandumului prin hotărâre a Guvernului pe care le-ar fi formulat Ministerul Justiției, dar și Ministerul Finanțelor, înainte de a-și da avizul. „Hotărârea este finalizată cu observațiile de la Finanțe și de la Justiție, dar facem cum a spus Curtea Constituțională. Vreau să dăm un semnal clar că salvăm investițiile în România”, a spus Ponta în ședința din 22 ianuarie, evitând astfel să își asume ca un eșec încercarea de a trece Memorandumul prin lege, cu votul Parlamentului. Niciun oficial al Guvernului nu a dorit însă la acel moment să ofere vreo explicație legată de aceste observații care ar însoți avizele miniseriale.

Luni, Guvernul a explicat, la solicitarea gândul că la Palatul Victoria nu au ajuns avizele, ci doar nota de fundamentare semnată de miniștrii Constantin Niță, Daniel Chițoiu, Liviu Voinea și Dominic Gerea, în calitate de inițiatori ai hotărârii și de ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, care a avizat faborabil actul normativ.

Întrebat de obiecțiile formulate de alte ministere, Dumitrașcu a explicat, la rândul său că „pe fondul problemei nu au existat”. „Ministerul Justiției ne-a transmis niște observații, mai mult niște recomandări, ca să fiu exact, pentru punerea în aplicare. Au fost preluate în HG”, a precizat el.

MEMORANDUMUL ÎNCHEIAT DE STATUL ROMÂN CU ROMPETROL

Cronologia unei afaceri

Octombrie 2003 – Prin ordonanța OUG 118/ 2003, Guvernul Năstase reglementează subscrierea integrală de către statul român a tututor obligațiunilor Rompetrol Rafinare (RRC) rezultate din conversia unei creanțe a rafinăriei Petromidia, în valoare totală de 570,3 milioane euro (aproximativ 762 de milioane de dolari), cu scenadența în 7 ani.

August 2007 – Omul de afaceri Dinu Patriciu vinde 75% din grupul Rompetrol, implicit Rompetrol Rafinare, companiei de stat din Kazahstran, KazMunaiGaz, contra sumei de 2,7 miliarde de dolari. 1 miliard, s-a estimat la acea vreme, ar fi fost prețul plătit pentru rafinăria în jurul căreia era construită întreaga afacere.

2003-2009 – Grupul Rompetrol plătește dobânzile la termen. În total, 249 de milioane de dolari, după cifrele ANAF.

August 2010 – The Rompetrol Group N.V. achită 54 de milioane de euro (în jur de 70 de milioane de dolari) statului român, în contul datoriei

Septembrie 2010 – Rompetrol majorează capitalul, apoi convertește datoria rămasă într-un pachet de 44,6% din acțiuni, statul pierzând în acest fel pachetul majoritar pe care miza. Cu câteva zile înainte, ANAF pune sechestru pe activele Rompetrol, menținut și în prezent.

Octombrie 2010 – Cu mandat de la Emil Boc, ANAF dă în judecată Rompetrol, reclamând recuperarea integrală a celor 570,3 milioane euro.

Iunie 2011 – Tribunalul Constanța respinge acțiunea. ANAF face recurs.

Februarie 2013 – OPSPI acceptă vânzarea unui pachet de 26,69% la prețul de 200 de milioane de euro, cu asigurarea că restul de 18% nu vor fi diluate timp de 3 ani și cu negocierea unui fond de investiții cu KMG. La termenul stabilit la trei zile după semnarea înțelegerii, statul cere la Curtea de Apel Constanța suspendarea procesului ca urmare a soluționării diferendului pe cale amiabilă.

Mai 2013 – legea care parafează acordul este adoptată în Camera Deputaților (21 mai 2013 – din 326 de deputați, 233 votează pentru: PSD, PNL, PC, minoritățile și Dan Cristian Popescu de la Forța Civică) și în Senat (28 mai 2013 – 83 de voturi pentru, 8 contra și 4 abțineri), dar este întoarsă de președintele Băsescu la reexaminare.

2004-2012 – obligațiile fiscale achitate de Rompetrol la bugetul de stat sunt de 24.312.276.819 lei, din datele ANAF.Totodată, Guvernul ia în calcul, în nota explicativă a memorandumului că, „după data anulării creanțelor” echivalentul în dolari a sumei achitate cu titlu de obligații bugetare „se ridică la aproximativ 8.673 milioane de dolari„, luând ca sursă datele Rompetrol Rafinare.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării