UPDATE: Gruia Stoica, arestat preventiv. STENOGRAME. „Eu vă dau 3 milioane . Dar nu le ceri deodată. Ți le dau anual: 1 milion – 1 milion”

UPDATE: Gruia Stoica, arestat preventiv. STENOGRAME. „Eu vă dau 3 milioane . Dar nu le ceri deodată. Ți le dau anual: 1 milion - 1 milion
Publicat: 30/01/2014, 16:18
Actualizat: 02/05/2015, 13:24

Judecătorii au dispus arestarea preventivă a lui Gruia Stoica. DNA susține că omul de afaceri ar fi oferit o mită de 3 milioane de euro în schimbul căreia urma să primească informații despre o licitație publică în valoare de 100 milioane euro. Potrivit DNA, Stoica i-ar fi promis avocatului Doru Boștină 3 milioane de euro, acesta din urmă angajându-se să afle de la un fost secretar de stat din Ministerul Transporturilor și de la directorul CFR Marfă ce ofertă va depune compania de stat pentru o licitație de transport pe calea ferată a cărbunelui, după cum reiese din stenograme făcute publice joi, în care Gruia vorbește și de fostul ministru Relu Fenechiu.

UPDATE: Instanța a admis cererea de arestare preventivă a lui Gruia Stoica.

Complexul Energetic Oltenia a scos la licitație un contract în valoare de 100 milioane euro. Contractul privea serviciile de transport de cărbune pe calea ferată de la furnizori la uzinele Complexul Energetic Oltenia. La acestă licitație, s-au înscris compania de stat CFR Marfă și GFR, compania lui Gruia Stoica.

Procurorii susțin că Gruia Stoica a încercat să cumpere prin intermediul avocatului Doru Boștină influența fostului secretar de stat Găurean Călin-Bogdan și a directorului CFR Marfă, Drăghici Dragoș – Alexandru. În esență, Stoica dorea ca Doru Boștină să afle de la cei doi prețul pe care îl va licita CFR Marfă pentru contractul de 100 milioane euro.

Ce spun procurorii în referatul cu propunerea de arestare a lui Gruia Stoica:

„La data de 22.01.2014, inculpatul Gruia Stoica i-a promis învinuitului Boștină Doru-Cătălin suma de 3.000.000 euro, în schimbul influenței pe care acesta a lăsat să se creadă că o are, prin intermediul numitului Găurean Călin-Bogdan asupra numitului Drăghici Dragoș – Alexandru, directorul general al S.N.T.F.M. „C.F.R. Marfă” S.A., în scopul divulgării de către acesta din urmă, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, a prețului pe care societatea pe care o conduce urma să îl ofere în cadrul licitației organizate de S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A. la data de 29.01.2014 și, care avea ca obiect prestarea de servicii de transport de cărbune pe o perioadă de 36 de luni, începând cu 01.02.2014,cu o valoare estimată de 473.068.410 lei, fără T.V.A.

În contextul aceleiași discuții, învinuitul Boștină Doru Cătălin a revenit la subiectul inițial și i-a cerut inculpatului Stoica Gruia lămuriri suplimentarea referitoare la subiectul pe care urma să îl abordeze la întâlnirea de ziua următoare cu numitul Găurean Călin-Bogdan: „Deci, de la GĂUREAN ce trebuie să mai aflu dacă mai are controlul trebii? De la GĂUREAN trebuie să aflu dacă mai e în controlul trebii? Acolo la MARFĂ?”. În referire la acest aspect, inculpatul Stoica Gruia i-a detaliat lui Boștină Doru Cătălin care era de fapt scopul intervenției sale pe lângă numitul Găurean Călin-Bogdan anume, licitație ce urma să fie organizată de CEO la data de 29.01.2014 și care a avea ca obiect „un transport mare de cărbune”:

Stoica Gruia: Da. E o licitație peste o săptămână.
Boștină Doru-Cătălin: Da.
Stoica Gruia: Marți.
Boștină Doru-Cătălin: Da.
Stoica Gruia:Un transport mare de cărbune.
Boștină Doru-Cătălin: Da.
Stoica Gruia: Ca boul ăsta să vină…
Boștină Doru-Cătălin: Să știm prețul…
Stoica Gruia: Prețul, să știm tot, să trimită ăla acolo să trimită un om de-al meu și să-și vadă de treaba lui…la partea asta suntem… șpăgile. Boștină nu te pune cu mine…cu ăsta, că nu-i arde
Boștină Doru-Cătălin: Da. Gata.
Stoica Gruia: Marți este licitația! Vezi prima data dacă GĂUREAN, dacă e sub mâna lui. Vezi cine-l ia de urechi și cine-l controlează pe el.
Boștină Doru-Cătălin: Am înțeles!
Stoica Gruia: Și să îi facem rost!
Boștină Doru-Cătălin: Da. Gata! Da. Gata domne, vorbesc cu omul!
Stoica Gruia: Nu știe asta adevăratelea de problemele CFR MARFA!

Pe fondul aceleiași discuții ambientale, inculpatul Stoica Gruia i-a făcut cunoscut celuilalt inculpat că, pentru „serviciile” sale, va fi recompensat cu 3 milioane de euro, eșalonat câte un milion anual:
Stoica Gruia: Eu vă dau 3 milioane . Dar nu le ceri deodată. Ți le dau anual 1 milion… 1 milion
Boștină Doru-Cătălin: Da.

În continuare, inculpatul Stoica Gruia i-a învederat învinuitului Boștină Doru Cătălin că ar trebui urgentate acțiunile de influențare ale numitului Drăghici Dragoș – Alexandru prin intermediul lui Găurean Călin-Bogdan întrucât „merită”, iar eventualitatea câștigării licitației de către societatea condusă de inculpatul Stoica Gruia ar asigura acestuia din urmă un confort financiar pentru următorii trei ani:

Stoica Gruia: Da, dar nu-mi fă mie lauri acum că sunt… Eu cred că noi doi trebuie să rezolvăm ceva …(neinteligibil)… și lasă-mă să îți fac o ofertă și pentru ăsta. Dar du-te un pic peste el. Fă-ți un pic timp pe chestia asta.
Boștină Doru – Cătălin: Da.
Gruia Stoica: Dacă omul are timp ăsta, du-te chiar astăzi peste el, vezi că ți-am zis că bănuiesc că merită.
Boștină Doru-Cătălin: Merită, merită, merită!
Stoica Gruia: Du-te un pic peste el.
Boștină Doru-Cătălin: Da, da.
Stoica Gruia: Am trei ani contract, asta e! …(neinteligibil)…
Boștină Doru-Cătălin: Am înțeles, fără nici o problemă!
Stoica Gruia: Ii zic: Bă, știu și de ăla și de ăla! Ce-o să spună? Nu s-a putut! A fost mai bun!
Boștină Doru-Cătălin: Bă, a fost licitație.
Stoica Gruia: E chestia că nu îndeplinesc condițiile. Ei au acolo în cap că eu nu îndeplinesc condițiile.
Boștină Doru – Cătălin: Aha.
Stoica Gruia: Bă, e adevărat că nu le îndeplinește, dar s-ar putea să le îndeplinească. Vezi cum o dai.
Boștină Doru-Cătălin: Am înțeles. Da, da, da.
Stoica Gruia: Iar dacă le îndeplinește, vreau să știe. Asta. Din CFR cineva cunoscut merge acolo cu un singur plic, știm și noi despre ce este vorba, așa… controlăm cum trebuie … trei bețe. FENECHIU și cu ăștia nu mai…
Boștină Doru-Cătălin: Nu mai sunt în…
Stoica Gruia: Dar cu ăsta vorbești: Ești în stare s-o faci sau nu?
Boștină Doru-Cătălin: Da, domne, direct.
Stoica Gruia: Dar acum află, te rog eu frumos!
Boștină Doru-Cătălin: Aflu! Cum dracu! Trebuie să aflu dacă e el sau nu e el!
Stoica Gruia: Exact! Și ne punem un pic în mișcare și aflăm cine dracu e.
Boștină Doru-Cătălin: Cine îl ține pe om…
Stoica Gruia: Să-l cheme și să-i îi spună: Prietene, nu e în ordine așa, nu riști nimic, dă-te în …(limbaj trivial), am mai fost în 10000 de locuri și nu a murit nimeni din chestia asta, da? Și dacă pleci, pleci fericit! Da?
Boștină Doru-Cătălin: Da, gata! Am înțeles!
Stoica Gruia: Dacă pleci, pleci liniștit, fericit și cu asta, basta! …(neinteligibil)…a venit aia să ne dea ordine nouă.

Spre finalul convorbirii purtate în mediu ambiental, inculpatul Stoica Gruia i-a reiterat învinuitului Boștină Doru Cătălin, oferta cu privire la suma de 3.000.000 euro, propunându-i încheierea unui contract de asistență juridică pentru a disimula remiterea sub aparenta formă a unor consultații juridice:

Stoica Gruia: Băi, zic: Vezi portretul că se vede de la distanță?
Boștină Doru-Cătălin: Da. Gata, domne. Mâine mă văd cu omul!
Stoica Gruia: Trei bețe că sunt eu pornit!
Boștină Doru-Cătălin: Da, da.
Stoica Gruia: Acum este momentul! …(neinteligibil)… Trei bețe …
Boștină Doru-Cătălin: Da. Hai, măi, ce dracu!
Stoica Gruia: Și cu ăsta îți fac eu o ofertă. …(neinteligibil)… Am lucrat, tu nu ai vrut să mai lucrezi cu mine, ok, dar eu cred că ar fi bine să îți faci, să rezolvi, dacă contractul te ajută, nu are nimeni ce să îți spună dacă contractul te ajută, că nu au ce. Și vezi, fă niște dosare undeva, nu știu dacă trebuie să spunem ANI, că are un frate colonel pe acolo. E sau nu e? Tu știi?
Boștină Doru-Cătălin: Nu, dar asta știi cum aflăm? Imediat! Si câtă influență!
Stoica Gruia: Mâine trebuie să mă duc în Croația.
Boștină Doru-Cătălin: Da.
Stoica Gruia: Și pe urmă vroiam să mă duc la un munte să mă relaxez. Nu pot, mă întorc în țară! Să vedem ce facem!
Boștină Doru-Cătălin: Da. Când te întorci?
Stoica Gruia: In cazul ăsta mă întorc joi seară! Mâine seară sunt înapoi.
Boștină Doru-Cătălin: Ne vedem vineri, ne vedem vineri.

Potrivit înțelegerii stabilite între cei inculpat și învinuit, acesta din urmă s-a întâlnit în data de 23.01.2014, cu martorul Găurean Călin-Bogdan căruia i-a solicitat intermedierea unei întrevederi între inculpat și numitul Drăghici Dragoș – Alexandru. Martorul Găurean Călin-Bogdan i-a învederat învinuitului că nu poate da curs solicitării sale, recomandându-i să îi comunice inculpatului că ar fi mai bine să ia legătura cu fostul ministru al Transporturilor, numitul Fenechiu Relu. Împrejurarea la care facem referire este confirmată de declarațiile învinuitului și ale martorului Găurean Călin-Bogdan.

Inițial, inculpatul Stoica Gruia l-a întrebat pe învinuitul Boștină Doru Cătălin dacă, se mai află în relații bune cu fostul secretar de stat din Ministerul Transporturilor din anul 2013 („Zi-mi și mie tu erai pe bune cu un secretar de stat de la Transporturi, Găurean”). Urmarea a răspunsului afirmativ al învinuitului Boștină Doru Cătălin, Stoica Gruia a continuat, fiind interesat „cât de bine îl mai strunește pe directorul de la Transporturi, pe ăla mare”(n.n. referire la, directorul general al C.F.R. Marfă). Învinuitul, Boștină Doru Cătălin nu a fost capabil să ofere un răspuns concret dar a promis că „se va ocupa”.

Următoarele replici ale celor doi inculpați trădează evident menirea infracțională a întrevederii din data de 22.01.2014:
Stoica Gruia: Cine este mai influent acolo, FENECHIU sau GĂUREAN?(n.n. referire la fostul ministru al Transporturilor, Fenechiu Relu)
Boștină Doru-Cătălin: FENECHIU nu mai are cum…
Stoica Gruia: Așteptăm! GĂUREAN era omul lui. Deci după ce… îți spun exact, vreau să-ți fac o propunere.
Boștină Doru-Cătălin:Da. Da.
Stoica Gruia: Propunerea este că a mai avut un contract.
Boștină Doru-Cătălin:Da
Stoica Gruia: Asta înseamnă …scurt….
Boștină Doru-Cătălin: Mă ocup ?!
Stoica Gruia: Da, dar nu trebuie să…., deci, trebuie să aflăm…știi tu…

Imediat, învinuitul Boștină Doru Cătălin, în prezența inculpatului Stoica Gruia l-a apelat telefonic pe numitul Găurean Călin-Bogdan căruia, după un schimb de amabilități, pigmentat cu replici aparent deferente ale învinuitului Boștină Doru Cătălin, i-a propus o întâlnire pentru ziua următoare la restaurant în București: „ Să trăiți! Când erați mare în funcția asta, ne mai băgați și pe noi în seamă, mai fumam o țigară, mai alea, alea, alea… mă mai lăudam și eu, uite, mă, am și eu un prieten ministru. Mai putem să mai… ? Nici eu nu mi-am imaginat că se termină…doamne ferește…nu ne dorim asta. Păi, uite, nu ne-am mai văzut de mult și mă gândeam că poate, uite, fumăm o țigărică zilele astea. Azi, mâine, poimâine, când poți tu! Mâine ți-ar fi mai ok. Mâine, după trei? Păi…ne vedem la trei,? Gata, că stăm mai în liniște acolo, da? Gata, te pup, pa, pa, numai bine…pa, pa”.

Consecutiv încheierii convorbirii telefonice de către învinuitul Boștină Doru Cătălin, inculpatul Stoica Gruia și-a manifestat nemulțumirea cu privire la relația interpersonală pe care o are cu numitul Drăghici Dragoș – Alexandru, directorul general al C.F.R. Marfă, și totodată reticența că învinuitul Boștină Doru Cătălin va reuși în demersurile sale infracționale: „ Ăla de la CFR MARFA are atâta mândrie în (folosește cuvinte obscene) lui, e atât de dobitoc, încât nu știu ce o să faci””.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal