Cei mai buni reprezentanți ai industriei de publicitate vor fi premiați pe 25 februarie în cadrul celei de a VI-a ediții a Premiilor de Excelență IAA. Gala de Premiere va avea loc la Ateneul Român.
Premiile de Excelență IAA au fost lansate în 2008 și au ca obiectiv recunoașterea publică a acelor personalități care, prin faptele și atitudinea lor profesională, au inspirat și au contribuit în mod deosebit la dezvoltarea industriei de marketing și comunicare.
Cea de a VI-a ediție propune comunității de marcomm din România o structură nouă de premii – organizate pe cele trei categorii reprezentative: advertiseri, agenții și companii de media.
Pe lângă premiile pe categorii și premiile speciale la nivel de industrie, pentru a marca aniversarea a 20 de ani de existență a IAA în România, Consiliul Director IAA va acorda o serie de Diplome de Excelență pentru întreaga activitate.
„Anul acesta am redus premiile de la 16 la 12, dar categoriile au rămas la fel. Premiile însă vor fi înmânate de mebrii din IAA global, care vin pentru întrunirea de la București”, a spus Victor Dobre, reprezentantul IAA.
Nominalizările se fac în perioada 15 ianuarie – 15 februarie 2014, de către orice membru IAA, prin completarea formularului care se poate descărca de aici.
Nominalizații vor fi evaluați de cele trei comitete de jurizare: Consiliul Director IAA, Senatul IAA și un grup de Laureați ai edițiilor precedente ale Premiilor de Excelență.
Detalii despre categorii, formulare, criterii etc. găsiți pe www.iaa.ro, secțiunea dedicată premiilor sau la [email protected].
Pentru ediția din 2014 vor fi următoarele categorii de premii:
Companii/Advertiseri
– Excelență în Marketing General (Marketing Management, Brand Management)
– Excelență în Marketing Specializat (Media Management, CRM, Sports Marketing, Cercetare de Piata etc.)
– Excelență în Relatii Publice
– Excelență în Responsabilitate Socială
Agenții
– Excelenta în Creație Publicitară (ATL, BTL, Digital)
– Excelenta în Managementul Comunicării (Client Service, Strategie, Cercetare de piata)
– Excelenta în Operațiuni de Media (Negociere, planificare, strategie)
– Excelenta în Relații Publice
Media
– Excelență în Informare și Educare TV
– Excelență în Informare și Educare Non TV
– Excelență în Entertainment TV
– Excelență în Entertainment Non TV
Premii la nivel de industrie:
– Premiul Pentru Excelență în Educație pentru Marketing și Comunicare;
– Premiul Pentru Excelență în Comunicare pentru o personalitate din afara industriei
– Personalitatea Anului în Marcomm – votat în sală dintre câștigătorii premiilor de mai sus.
Premianții din 2012
Categoria Clienți
– Andrei Mușetescu, Fondator/ Director General CSOP a primit Premiul pentru Excelență în Cunoașterea Consumatorului
– Gabriela Gălățanu, Grup BM Ciuc& Silva Heineken a primit Premiul pentru Excelență în Brand Management,
– Ecaterina Săfărica, Communications Associate Director Balkans, Turkey, Israel, Caucasus and Central Asia Republics a câștigat Premiul pentru Excelență în Relații Publice,
– Mona Nicolici, CSR Director Petrom, și Raluca Kisescu, Avon Cosmetics au împărțit Premiul pentru Excelență în Responsabilitate Socială,
– Panos Makris, Commercial Director Cosmote a primit Premiul pentru Excelență în Marketing.
Categoria Agenții
– Maria Tudor, Managing Director Zenith România, a primit Premiul pentru Excelență în Operațiuni de Media,
– Ioana Mănoiu, GM GMP PR și Gabriela Lungu, GM&CD The Practice au primit Premiul pentru Excelență în Relații Publice,
– Costin Radu, Managing Partner The Geeks a primit Premiul pentru Excelență în Comunicare Digitală,
– Oana Cociașu, Managing Partner Lowe Medic One, a fost desemnată câștigătoarea Premiului pentru Excelență în Relații cu Clienții,
– Sorin Trâncă, Președinte FFFF, a primit Premiul pentru Excelență în Responsabilitate Socială
– Adrian Boțan, VP Creative Excellence CEE, McCann Worldgroup, a primit Premiul pentru Excelență în Creație Publicitară.
Categoria Media
– Cristian Hoștiuc, Jurnalist Ziarul Financiar, a primit Premiul pentru Excelență în presa scrisă,
– Nadia Tătaru, Director General Itsy Bitsy, alături de Mihai Dobrovolschi și Vlad Craioveanu, realizatori Radio Guerrilla au câștigat Premiul pentru Excelență în Producție radio,
– Orlando Nicoară, CEO Mediafax Group, a primit Premiul pentru Excelență în publicații online
– Mona Segall, Producător General ProTV, a câștigat Premiul pentru excelență în producție TV.
Premiile speciale
-Sebastian Olar, Copywriter McCann Erickson România, a primit Premiul de Excelență pentru Tânărul Profesionist al anului,
– Eusediu Margasoiu și Cristina Gheorghe, consultanți The Network, au primit Premiul pentru Excelență pentru Educație în Marketing și Comunicare
-Dr. Pavel Chirilă a primit Premiul de Excelență pentru CSR, acordat în afara industriei,
– Neagu Djuvara a primit Premiul de Excelență acordat unei Personalități din afara Industriei.
Maria Tudor, Managing Director Zenith România, a fost desemnată „Personalitatea Anului în Marketing și Comunicare”, care a fost votată live, dintre câștigători, de către cei prezenți la gală, printr-o soluție oferită de Mediapost Hitmail. Gala a avut loc la Palatul Cesianu-Racoviță și a fost prezentată de Tudor Giurgiu.
International Advertising Association este un parteneriat strategic unic, care apară interesele comune ale tuturor disciplinelor din întregul spectru al comunicărilor de marketing – de la agenții de publicitate până la companii mass-media, agenții și firme de marketing direct, cât și ale practicanților individuali.