Fenomenul de penis captivus, în care penisul rămâne blocat în vagin, din cauza mușchilor contractați, ar putea fi un mit, susțin cercetătorii elvețieni, citați de BBC.
Dr. Aristomenis Exadaktylos și colegii săi au studiat timp de 11 ani toate cazurile de cupluri care au ajuns, după sex, la spitalul din Berna și, în niciunul dintre aceste cazuri, nu a fost vorba de penis captivus.
Majoritatea celor ajunși la spital după o partidă de sex sufereau de migrene, probleme cardiace sau amnezie, însă nimeni de penis captivus. ”Probabil este un mit urban”, a declarat dr. Exadaktylos.
Cu toate acestea, există destule persoane care susțin că au fost în situația de penis captivus. ”Mi s-a întâmplat cu soțul meu într-o noapte. Pur și simplu nu putea să își retragă penisul, rămăsese blocat, cel mai probabil din cauza intensității orgasmului meu vaginal”, a declarat o femeie în cadrul unei emisiuni la radio BBC. Deși unii dintre cei care au trecut prin această experiență susțin că doar medicii i-au putut separa, alții spun că, în două-trei minute, au reușit să se ”despartă”.
Contrazicând studiul, dr. John Dean susține că fenomenul de penis captivus există și este cauzat de faptul că penisul se umflă treptat, pe măsură ce intră și iese din vagin, în loc să se dezumfle în momentul în care actul sexual ia sfârșit.
De-a lungul istoriei, au apărut mai multe povești legate de penis captivus, inclusiv una din 1931, care spunea că, în Varșovia, doi îndrăgostiți s-au sinucis după ce au rămas în penis captivus. Un alt caz, din 2012, sugera că un cuplu adulter din Kenya a rămas în penis captivus și nu s-a putut dezlega decât după ce amantul a plătit 140 de lire sterline soțului înșelat.
BBC mai precizează că ceea ce mulți posesori de câini consideră drept penis captivus al animalelor lor este, de fapt, un proces perfect normal. În cazul câinilor, penisul se umple de sânge abia după ce intră în vagin, de aceea apare fenomenul aparent de penis captivus.