Mihail Neamțu, președintele Partidului Noua Republică, la „Schimbă vorba”. „„Eu sunt de acord să privatizăm și actul de credință”

Publicat: 03/02/2014, 21:32
Actualizat: 29/07/2014, 20:35

Mihail Neamțu, președintele Partidului Noua Republică, este invitatul lui Lucian Mîndruță la emisiunea „Schimbă vorba” de luni, 3 februarie.

Discuția abordează subiecte diverse, printre care și unele legate de exploatarea gazelor de șist și cea minieră de la Roșia Montană sau politica românească.

Neamțu explică și ce înseamnă, în opinia sa, a fi conservator: „Un om care iubește memoria, care nu vrea să uite ușor, de pildă, rădăcinile. E important să știi cam de unde vii, ce au făcut alții înaintea ta, să n-ai aroganța că ești singurul care le știe pe toate, să crezi că viitorul e neapărat, întotdeauna surprinzător, să știi că există legile istoriei care pot fi rescrise de noi, contemporanii ignoranți.”.

Invitatul comentează și pe marginea propunerilor privind predarea opțională a religie în școli.

„Eu sunt de acord să privatizăm și actul de credință în măsura în care privatizăm tot registrul de manifestări publice actuale ale statului”, spune Neamțu. „Câtă vreme noi credem că statul trebuie să facă stadioane, trebuie să facă patinoare, că statul trebuie să facă terenuri și săli de sport, este foarte greu să te oprești acolo și spui…de ce n-am adăuga biserici?”, adaugă politicianul.

Ce opinie are Mihail Neamțu despre premierul Victor Ponta și de ce spune că acesta „nu este un lider, ci un anti-lider”, aflați în emisiunea „Schimbă vorba”, de la ora 21:00, pe live.gandul.info.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Aviația rusă anunță că desfășoară pentru prima dată în conflictul cu Ucraina avionul stealth de...
Criminalul din Brăila nu se mai poate STĂPÂNI! Anchetatorii sunt șocați de comportamentul lui. Ce...
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea...
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
O fetiță de 3 ani a sunat la 112 și a spus că tatăl ei...
Cine este șoferul care a ucis un copil de 9 ani pe Șos. Gării Cățelu....
Actrița CELEBRĂ care a murit SUBIT la 32 de ani. Abia acum ies la iveală...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul din Pantelimon, în care un băiat de 9 ani a...
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Care sunt simptomele infectării cu virusul West Nile. La ce trebuie să fim atenți și...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Noi imagini cu Dacia Bigster. Noul SUV de la Dacia va decima concurența - GALERIE...
UE pregăteşte terenul pentru o posibilă revenire a lui Donald Trump la Casa Albă. Ce...
MOTIVUL SECRET pentru care METEOROLOGII nu fac PREDICȚII precise
Cutremur în UE. Sfidarea supremă a Ungariei. Nimeni nu va accepta
Zodiile care au mare noroc în dragoste. Vin vremuri fabuloase
Mireasa sezon 10, 29 iulie 2024. Cine sunt concurentele din noul sezon al show-ului matrimonial
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Jador, declarații neașteptate despre relația cu Oana Ciocan: „Am încercat să fac copii cu Oana....
Scandal la deschiderea Jocurilor Olimpice 2024! Mesajul transmis de organizatori după ce scena asemănătoare „Cinei...
BANCUL ZILEI. - Bulă, de ce n-o săruţi pe tanti Mioara?
Winston Churchill: „Niciodată atât de mulți nu au datorat atât de mult celor puțini”