Prima pagină » Economic » Șefa misiunii FMI în România: ”Suntem optimiști, dar precauți”

Șefa misiunii FMI în România: ”Suntem optimiști, dar precauți”

Șefa misiunii FMI în România: ''Suntem optimiști, dar precauți''

România a îndeplinit patru dintre cele cinci criterii de performanță urmărite de Fondul Monetar Internațional (FMI), singurul ratat fiind cel al arieratelor companiilor de stat, a precizat marți Andrea Schaechter, șefa misiunii Fondului, la finalul primelor două evaluări a acordului preventiv semnat cu autoritățile de la București.

„Dintre cele cinci ținte orientative, patru au fost respectate, singura ratată fiind ținta privind arieratele întreprinderilor de stat. Deficiențele din sistem arata că statul încă nu își plătește facturile la timp, ceea ce daunează activității economice”, a spus Schaechter.

Premierul Victor Ponta a arătat la rândul său că executivul a discutat cu partenerii internaționali o serie de măsuri de reducere a arieratelor din companiile la care statul deține pachetul majoritar de acțiuni. Arieratele sunt datorii a căror scadență a fost depășită cu cel puțin 90 de zile.

„Față de măsurile pe care le-am stabilit deja și care sunt în aplicare, am discutat în plus de măsuri care țin de reducerea arieratelor, în special de societățile din domeniul feroviar, dar și Poșta Română și am găsit soluțiile pentru a reduce acest nivel”, a precizat Ponta luni seara, la finalul negocierilor.

Șefa misiunii FMI în România a declarat că Fondul este ”optimist, dar precaut” în ceea ce privește relația cu România.

Schaechter spune că se așteaptă la o creștere a cererii interne, care va atrage după sine o creștere a deficitului de cont curent de până la 1,5%.

”Ratele la care se împrumută România au scăzut la nivele istorice. Suntem optimiști, într-un mod moderat, că de anul viitor și creditarea va crește. Un alt set de factori care pot ajuta este creșterea salariului minim, a pensiei și un grad de încredere mai ridicat. Estimăm o creștere de până la 1,5% a deficitului de cont curent, pe masură ce cererea internă va crește”, a arătat șefa misiunii.

În ceea ce privește reducerea CAS, Schaechter a precizat că discuțiile au fost demarate, dar și că România are o presiune fiscală mare.

„În prezent lucrăm la calendarul care să evalueze cu atenție opțiunile.(reducerea CAS n.r.) Trebuie să fie făcută într-un mod neutru din punct de vedere bugetar. Rezultatul nu poate fi dat în două, trei săptămâni. În vară vom discuta despre acest subiect”, a spus ea.

Totodată, șefa misiunii FMI consideră că băncile vor trebui să decidă cu atenție și individual care sunt debitorii pentru care se pot reduce ratele.

„Pentru unii clienți ar putea fi o ușurare, în vreme ce alți clienți ar putea preferă să termine de achitat creditului în actualele condiții”, a avertizat Schaechter.

 

Autor

Citește și