Prima pagină » Știri » Un microbuz cu călători a accidentat mortal un bărbat căzut pe șosea

Un microbuz cu călători a accidentat mortal un bărbat căzut pe șosea

Un microbuz cu călători a accidentat mortal un bărbat căzut pe șosea
Un microbuz cu călători care efectua o cursă regulată pe relația Piatra Neamț - Vaslui a accidentat mortal, marți seară, un bărbat de 45 de ani căzut pe șosea, în dreptul localității vasluiene Dumești, niciuna dintre persoanele aflate în mijlocul de transport în comun nefiind rănită.

Un microbuz cu călători care efectua o cursă regulată pe relația Piatra Neamț – Vaslui a accidentat mortal, marți seară, un bărbat de 45 de ani căzut pe șosea, în dreptul localității vasluiene Dumești, niciuna dintre persoanele aflate în mijlocul de transport în comun nefiind rănită.

Potrivit primelor cercetări desfășurate de polițiștii vasluieni, bărbatul de 45 de ani se afla întins pe șoseaua care tranzitează localitatea Dumești, de pe drumul național DN 15D, în momentul în care a fost călcat de microbuz, transmite corespondentul MEDIAFAX

Șoferul, un bărbat de 26 de ani, din localitatea vasluiană Lipovăț, a oprit imediat microbuzul, iar apoi a sunat la numărul de urgență 112 pentru a solicita o ambulanță, în speranța că bărbatul pe care l-a accidentat ar mai putea fi salvat. Echipajul medical deplasat în zonă a constatat însă că vasluianul de 45 de ani era deja mort.

„Conducătorul auto a declarat polițiștilor că nu a observat victima, care era întinsă pe asfalt, ci doar a simțit că a trecut peste un obstacol în momentul în care a schimbat lumina de drum cu cea de întâlnire, având în vedere că-i venea o mașină din față. Niciunul dintre cei cinci călători aflați în microbuz nu a fost rănit, aceștia fiind preluați de alte mașini pentru a ajunge la destinație”, a declarat, marți, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Mihaela Ștraub.

Polițiștii vasluieni au întocmit dosar penal pe numele șoferului pentru ucidere din culpă.

Citește și