Prima pagină » Știri » Șefa Direcției pentru Protecția Copilului Brașov și un consilier județean liberal, reținuți de DNA .Tribunalul Brașov a respins arestarea preventivă cerută de procurori

Șefa Direcției pentru Protecția Copilului Brașov și un consilier județean liberal, reținuți de DNA .Tribunalul Brașov a respins arestarea preventivă cerută de procurori

Șefa Direcției pentru Protecția Copilului Brașov și un consilier județean liberal, reținuți de DNA .Tribunalul Brașov a respins arestarea preventivă cerută de procurori
Martin Virginia, șefa Direcției Județene de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov, și consilierul județean liberal Matei Gavril au fost reținuți, marți după-amiază, de procurorii DNA Brașov, sub acuzațiile de abuz în serviciu împotriva intereselor publice și luare, respectiv dare de mită și conflict de interese.

Martin Virginia, șefa Direcției Județene de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov, și consilierul județean liberal Matei Gavril au fost reținuți, marți după-amiază, de procurorii DNA Brașov, sub acuzațiile de abuz în serviciu împotriva intereselor publice și luare, respectiv dare de mită și conflict de interese. Tribunalul Brașov a respins însă arestarea preventivă cerută de procurori

Potrivit comunicatului DNA, în intervalul noiembrie 2012 – martie 2013, Martin Virginia a atribuit direct, în mod nelegal, un număr de 32 de contracte de achiziții publice de bunuri și lucrări celor două firme ale consilierului Matei Gavril, plătite în avans și la prețuri de două-trei ori mai mari decât cele de pe piață, producând astfel bugetului DGASPC Brașov un prejudiciu de 253.916 lei. Drept răsplată – se mai precizează în referatul procurorilor de punere în mișcare a acțiunii penale împotriva celor doi – directoarea Martin a primit de la Matei Gavril, în ianuarie 2013, un autoturism BMW X3, mită camuflată sub aparența unui  contract de vânzare-cumpărare printr-o factură și o chitanță emise în 4 martie 2013, conform cărora autovehicolul ar fi fost achiziționat de soțul ei, cu 43.573 de lei, de la una dintre firmele consilierului județean PNL beneficiare ale contractelor amintite. Ca și colegul ei de dosar penal, directoarea Martin Virginia este unul dintre  oamenii de încredere ai președintelui C.J. Brașov Aristotel Căncescu, șef al PNL Brașov și vicepreședinte național al PNL. Acesta a numit-o la conducerea DGASPC Brașov în urmă cu mai bine de doi ani, inițial cu delegație prelungită din jumătate în jumătate de an, apoi pe durată nedeterminată în urma unui concurs câștigat, vara trecută, din postura de candidat unic. În declarațiile de avere aflate pe site-ul C. J. Brașov, directoarea Martin susține că este consilier la această instituție, nu director general al DGASPC Brașov, funcția deținută în realitate cu „contract/raport de muncă”. În plus, conform declarațiilor de interese, ea este și membru al CA-ului de la Maternitatea Brașov, calitate declarată – fără precizarea vreunui venit – la rubrica rezervată funcțiilor de conducere în cadrul partidelor politice.

În ceea ce îl privește, conform declarației sale de avere pe 2012 – cea de interese neavând completată nici o rubrică – Matei Gavril a avut, în primele 6 luni ale anului respectiv, un venit net de 6.486 lei ca director general al SC Licofrig SRL (una dintre beneficiarele contractelor atribuite de directoarea Martin), pentru următoarele 6 luni declarând un venit net de 7.440 lei din indemnizația de consilier județean. La acestea se adaugă 197.790 lei – venitul net obținut  ca PFA (persoană fizică autorizată) de soția sa, farmacistă. În cursul serii de marți, Martin Virginia și Matei Gavril au fost prezentați Tribunalului Brașov cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile, solicitare respinsă însă de judecătorul de drepturi și libertăți Cristina Ciolacu, care a dispus cercetarea celor doi în stare de libertate, fără nici o altă măsură preventivă. Reprezentantul DNA prezent la ședința de judecată a contestat imediat sentința judecătoarei Ciolacu, contestație ce va fi soluționată, joi sau vineri, de Curtea de Apel Brașov.