SOCI 2014. Zeci de șefi de stat sunt așteptați la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice

SOCI 2014. Zeci de șefi de stat sunt așteptați la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice
Publicat: 05/02/2014, 18:05

Aproximativ 70 de șefi de stat din întreaga lume sunt așteptați să asiste la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Soci, a anunțat ministrul sporturilor din Rusia, Vitali Mutko, informează rsport.ru.

La ediția precedentă, Vancouver 2010, au fost prezenți doar 12 șefi de stat. Mutko a anunțat că alți șefi de stat au ales să nu asiste la ceremonie.

„Da, poate că unii oameni nu vor veni, dar fiecare șef de stat are planurile sale, viziunile sale. Dar în orice caz, Jocurile Olimpice sunt despre sportivi, asupra lor trebuie să ne concetrăm”, a spus Mutko.

Președintele american Barack Obama și premierul britanic David Cameron au refuzat invitațiile, în timp ce președintele Franței, Francois Hollande, a anunțat încă din decembrie că nu va merge. Președintele german Joachim Gauck a invocat nerespectarea drepturilor omului din Rusia pentru absența sa de la ceremonie.

Printre liderii care au confirmat participarea se află regele Norvegiei, Harald al V-lea, premierul Erna Solberg și președintele ucrainean Viktor Ianukovici.

Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Soci va avea loc vineri, iar competițiile sunt programate în perioada 7-23 februarie.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia...
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună