Care este legătura dintre electoRATĂ și noua acciză la carburanți. O analiză făcută de Anca Bidian, CEO Kiwi Finance

Care este legătura dintre electoRATĂ și noua acciză la carburanți. O analiză făcută de Anca Bidian, CEO Kiwi Finance
Publicat: 06/02/2014, 20:28
Actualizat: 21/03/2019, 12:41

În situația în care măsura reeșalonării creditelor va duce într-adevăr la stimularea consumului, cele patru miliarde de lei „mutate de la bănci la populație”, după cum s-a exprimat ministrul pentru Buget, Liviu Voinea, sunt aproape suficiente pentru a acoperi noua acciză la carburanți, reiese din calculele Ancăi Bidian, CEO Kiwi Finance, cel mai mare broker de credite din România.

Bidian notează într-un material remis gândul că așa-numita înjumătățire a ratelor are drept termen de intrare în vigoare data de întâi aprilie, lună din care se va introduce și acciza suplimentară de șapte eurocenți la carburanți, după cum a anunțat premierul Victor Ponta, în urma discuțiilor cu Fondul Monetar Internațional (FMI).

Astfel, dacă noua acciză se va traduce printr-o scumpire a carburanților, coșul de consum al populației va înregistra o creștere nominală de 1,8%, procent similar cu cel al creșterii consumului, în situația în care cele patru miliarde de lei vor fi cheltuiți și nu economisiți de cetățenii care își vor înjumătăți ratele la bancă.

„Astfel aflăm că masa monetară potențial eliberată în piață pentru impulsonarea consumului ar fi de 4 miliarde de lei (890 de milioane de euro) în următorii doi ani. Respectând logica și calculele din zona guvernamentală, ne așteptăm ca anul acesta să avem cu 450 de milioane de euro mai mult consum față de anul trecut. În 2013, consumul populației a fost de 27 de miliarde de euro (conform Institutului Național de Statistică), în creștere cu 0,5% față de 2012. Deci infuzia suplimentară de bani obținuți din rate ar asigura o creștere de 1,7% a consumului în 2014. Mai vedem că 26,3% din totalul consumului populației reprezintă carburanții (conform analizei Ziarului Financiar, bazate pe INS). Carburanții se vor scumpi de la 1 aprilie cu aproximativ 7%, adică o creștere nominală în coșul de consum al populației cu 1,8%. Astfel, considerând validă ipoteza că această măsură țintește într-adevăr și va impulsiona consumul, putem avea un scenariu ca > de rate este aproape suficientă să acopere noua acciză la carburanți„, scrie Anca Bidian.

Ea subliniază însă că aceste calculele sunt speculative, în condițiile în care normele de aplicare a măsurii lipsesc.

„Cum am spus, de dragul aritmeticii, cifrele și calculele arată un unghi interesant. Altfel, oricine știe că într-o economie sănătoasă și articulată, consumul este stimulat prin locuri de muncă, suplețea fiscalității, recompensarea muncii, predictibilitate macroeconomică și legislativă și încredere”, mai notează Bidian.

Guvernul intenționează să introducă o schemă pentru sprijinirea persoanelor care au dificultăți în achitarea ratelor la bancă. Măsura a fost anunțată după încheierea misiunii de evaluare a FMI, a Comisiei Europene (CE) și a Băncii Mondiale (BM).

De acest mecanism vor putea beneficia doar persoanele cu venituri de până la 1.600 de lei și care nu au avut întârzieri mai mari de 90 de zile la plata ratelor. Ei vor putea cere băncii înjumătățirea ratei, dar nu cu mai mult de 500 de lei, pentru o perioadă de cel mult doi ani. După expirarea acestui termen, în următorii cel mult doi ani, ei vor primi o deducere fiscală de la stat. Mai exact, vor plăti un impozit pe venit mai scăzut cu până la 200 de lei, reiese din informațiile comunicate de Guvern.

Mediul de afaceri și brokerii de credite s-au arătat deranjați de faptul că executivul a anunțat măsura fără a exista o consultare sau o dezbatere publică în prealabil. Mai mult, ei acuză guvernul de lipsa unor clarificări în ceea ce privește modul în care se va implementa măsura, fiind totodată de părere că aceasta nu va duce la stimularea consumului.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Clujenii s-au trezit cu panouri prin care sunt îndemnaţi să se mute în Bacău. "Chiria...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Pensie crescută pentru românii care au lucrat în condiții speciale. Când intră în vigoare legea
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Cartofii perfecți pentru prăjit. Acest soi e folosit de marii bucătari
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
România, prezentă la „World Robot Olympiad Open Championship”! Ce rezultate au obținut echipele de robotică?