Ce s-a întâmplat cu Satul Olimpic din Vancouver, gazda ultimelor Jocuri Olimpice de iarnă, după ce au plecat sportivii

Canada a dorit să organizeze în 2010 o ediție model a Jocurilor Olimpice, pe principii de dezvoltare durabilă și puțin costisitoare, dar la patru ani distanță satul olimpic care trebuia să înglobeze această sobrietate este sinonim cu un fiasco financiar și social, se arată într-un material AFP.

În ziua în care va debuta la Soci a XXII-a a JO de iarnă, agenția France Press a prezentat o radiografie a satului olimpic de la Vancouver, la patru ani de când cel mai mare oraș din provincia British Columbia a găzduit ultima Olimpiadă. Concluzia este că deși a costat puțin în comparație cu cel de la Soci, satul olimpic produce în continuare pierderi importante municipalității din Vancouver.

În 2011, după plecarea celor 2100 de sportivi, Kyle Parker și soția sa Yumi Imano au fost printre primii care s-au instalat în apartamentul lor complet nou, la o aruncătură de băț de Stadionul Olimpic. Euforia jocurilor era departe și tânărul cuplu a avut sentimentul că s-a mutat într-un oraș fantomă.

„Nu era practic niciun magazin deschis, era atât de multă liniște. Ne întrebam dacă acest cartier va rămâne adormit”, a declarat Parker, în timp ce soția sa a precizat că s-a lăsat sedusă de „arhitectura modernă” și de normele ecologice de ultimă oră.

Situat ideal, la marginea unui mic golf, pe locul unei zone industriale căzute în desuetudine în inima orașului Vancouver, satul olimpic și ale sale mii de locuințe de vânzare sau de închiriat nu duceau lipsă de argumente convingătoare.

Rămasă numai cu imaginea numelui cartierului, devenit simplu „Satul”, moștenirea olimpică a fost greu de purtat, a declarat pentru AFP Bob Rennie, supranumit „regele imobiliarelor” din Vancouver.

Deziluzia publicului pentru acest cartier este cauzată de dezastrul financiar generat de construcția sa. Lovit de criza creditelor imobiliare neperformante de dinaintea Jocurilor, dezvoltatorul a dat faliment. Primăria a contribuit cu un miliard de dolari – echivalentul bugetului municipal pe un an – la un cost total al Locurilor de 7 miliarde de dolari, departe de cele 50 de miliarde estimate pentru Soci.

„Ghinion și proastă gestiune” pentru Vancouver, a estimat consilierul municipal Geoff Meggs, care a asistat la necazurile satului olimpic, ignorând factura finală.

„Nu suntem siguri la cât se ridică pierderile, dar este sigur că orașul a pierdut zeci de milioane de dolari”, a adăugat el.

Judecând această situație ca inacceptabilă, alesul a explicat că municipalitatea este responsabilă în parte deoarece a impus dezvoltatorului să construiască apartamente de lux (cele mai scumpe se negociază acum între 3 și 4,4 milioane de dolari bucata), ceea ce el a calificat ca fiind „proastă gestiune”. Vancouver a fost lovită de „ghinion” pentru că a organziat Jocurile Olimpice în timp ce întreaga piață imbiliară se prăbușea pe fondul crizei creditelor neperfomante.

Totuși, Bob Rennie își freacă mâinile cu satisfacție: piața este mai dinamică decât oricând la acest început de an și, spune el, au mai rămas de vândut doar vreo 50 de apartamente. „Regele imobiliarelor” le spune celor care vor să-l asculte că aceste obstacole nu au produs decât o „datorie minimă” contribuabililor.

Clasat și în 2014 pe locul 2 în ierarhia celor mai scumpe orașe din lume, după Hong Kong, Vancouver se confrunta de mult timp cu o criză profundă de locuințe la preț abordabil. Promisiunea de a aloca, după Jocuri, 20 la sută din apartamentele din satul olimpic în scopuri sociale a fost salutată de toată lume la vremea respectivă.

„Satul olimpic a fost prezentat întotdeauna ca o bijuterie pentru Vancouver și trebuia să propună un nou tip de locuințe sociale, ecologice”, a afirmat Mike Klassen, responsabil al departmentului municipal de urbanism, între 2007 și 2009. Promovarea Jocurilor puțin costisitoare, cu un sat olimpic respectând principiile de dezvoltare durabilă și cu speranța rezovării unor problemele sociale, s-a vândut bine în presă și asta a ajutat la câștigarea organizării JO”, a adăugat el.

Dar în cele din urmă, mai puțin de un apartament din 10 este o locuință socială.

Bucurându-se în special de creșa aflată în imobilul în care chiriile sunt ținute sub control, Kyle Parker și soția sa se declară cu adevărat norocoși să se numere printre puținii aleși să profite de acest cartier fără să se sacrifice financiar.