Băsescu, despre noile coduri: Unele lucruri nu sunt bine pregătite, dar sunt parte a noii justiții

Băsescu, despre noile coduri: Unele lucruri nu sunt bine pregătite, dar sunt parte a noii justiții
Publicat: 09/02/2014, 15:57
Actualizat: 29/07/2014, 18:32

Noile coduri au erori și unele lucruri nu sunt bine pregătite, dar ele sunt parte „a noii justiții” din România, a declarat, duminică, la Cluj-Napoca, președintele Traian Băsescu, adăugând că acestea vor permite o acțiune mult mai rapidă a justiției. Președintele Traian Băsescu a declarat că se bucură de intrarea în vigoare a noului Cod Penal, pentru că obiectivul unui stat nu este „să-și țină cetățenii în pușcărie, ci să îi corecteze și să recupereze, în primul rând, pagubele pe care ei le-au produs, iar noul Cod Penal este în această direcție”.

Referitor la faptul că pedepsele pentru recidiviști sunt mai mari decât în vechiul Cod Penal, șeful statului a apreciat că cel care greșește pentru prima dată „trebuie să aibă șansa revenirii în societate mai rapidă decât o preconizau codurile comuniste pe care le-am avut până acum”.

În ceea ce privește Codul de Procedură Penală, Traian Băsescu a spus că sunt „erori”, întrucât a fost modificat de mai multe ori în Parlament, dar noile coduri reprezintă „instrumente moderne” ale statului român.

„Noile coduri, fie că vorbim de Codul Comercial și Codul de Procedură, de Codul Penal și Codul de Procedură Penală, sunt instrumente moderne ale statului român. Cheia este ca ele să fie aplicate întocmai. Plec de la premisa că un om care a greșit prima dată are dreptul la a doua șansă, chiar dacă în loc de șapte stă doi, trei, patru ani”, a spus președintele.

Băsescu a explicat că, atunci când s-a scris Codul Penal, au existat discuții cu judecători și experți străini privind nivelul pedepselor din codurile penale occidentale.

„Nu sunt specialist, dar știu când erau discuțiile pentru scrierea lui, discuții care au fost și cu judecători și cu procurori și cu experți străini, europeni, care au venit cu soluțiile din codurile penale din țările occidentale avansate. Ideea era ca pedeapsa să se situeze pe media a ceea ce s-a întâmplat chiar in justiția română până în momentul la care se scriau codurile și dacă veți urmări (…) pedepsele stabilite de noile coduri penale sunt cam la limita pe care o aplică judecătorii în instanțele românești și care e foarte apropiată de fapt de ce se întâmplă în instanțele occidentale”, a spus președintele.

El a subliniat că aceste coduri sunt parte „a noii justiții din România”, chiar dacă nu toate lucrurile sunt „bine pregătite”.

Codurile sunt „parte a noii justiții din România, e adevărat, poate nu toate lucrurile sunt bine pregătite ca, spre exemplu, brățările pentru cei care au dreptul să facă arestul la domiciliu, dar cu siguranță acești pași se vor face și România va avea un Cod Penal civilizat, civilizat și care permite, însă, o acțiune mult mai rapidă a justiției asupra celor care au încălcat legea penală.

„Se termină totul la nivelul Curților de Apel. Nu mai pierzi încă doi-trei ani să se facă judecata și la Înalta Curte, decât în situații excepționale care sunt pregătite, prevăzute de lege”, a declarat Traian Băsescu.

Cătălina Mihai, [email protected]

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în cazul Elodia. Dan Diaconescu a aflat adevărul după 17 ani: Se sperie și...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină