SOCI 2014: Mai multe companii media din lume și-au modificat logourile pentru a susține persoanele gay

SOCI 2014: Mai multe companii media din lume și-au modificat logourile pentru a susține persoanele gay
Publicat: 09/02/2014, 16:03
Actualizat: 01/02/2019, 15:30

Mai multe companii de media din întreaga lume și-au modificat logourile începând de vineri, când la Soci au debutat Jocurile Olimpice de iarnă, introducând în siglele lor culorile curcubeului, un simbol al comunității LGBT (lesbiene, gay, bisexuali și transsexuali), informează huffingtonpost.com.

Potrivit sursei citate, debutul Jocurilor Olimpice de la Soci a determinat crearea unui nou trend în media – culorile curcubeului au fost incluse în logourile și siglele unor mari companii de media, în special din Marea Britanie.

Astfel, The Guardian, una dintre cele mai importante publicații britanice, a fost unul dintre titlurile care și-au modificat vineri logourile în semn de susținere a drepturilor persoanelor gay. În cazul logoului The Guardian, care în mod curent este negru, litera „G” a fost animată de culorile curcubeului.

Și televiziunea britanică Channel 4 și-a modificat în culorile curcubeului sigla sa clasică, în alb și negru, pe care a adoptat-o în anii 1990.

Revista britanică New Statesman și-a modificat logoul de pe contul său oficial de pe rețeaua Twitter, literele „NS” fiind rescrise în culorile curcubeului.

Totodată, theguardian.com remarcă faptul că printr-o coincidență fericită logoul rețelei de televiziune NBC are în mod curent în componența sa culorile curcubeului.

Pe de altă parte, motorul de căutare Google și-a modificat, vineri, logoul, pentru a marca debutul Jocurilor Olimpice de la Soci. Prin noul logo, Google milita la rândul său pentru drepturile persoanelor gay, acesta fiind vizibil la nivel mondial, inclusiv în Rusia, o țară care s-a confruntat cu numeroase proteste din cauza legislației anti-gay.

De asemenea, pe motorul de căutare al Google a fost publicat un text din Carta Jocurilor Olimpice: „A practica sport este un drept al omului. Fiecare individ trebuie să aibă posibilitatea de a face sport, fără discriminări de orice fel și în spiritul Jocurilor Olimpice, care înseamnă înțelegere reciprocă în spiritul prieteniei, al solidarității și al fair play-ului”.

Legea promulgată în iunie 2013 de președintele Rusiei, Vladimir Putin, care pedepsește cu amendă și închisoare „propaganda” homosexuală în fața minorilor, a suscitat critici vehemente, mai ales în Occident.

Miercuri, în timp ce flacăra olimpică sosea la Soci, ONG-ul de apărare a drepturilor LGBT (lesbiene, gay, bisexuali și transsexuali) All Out a organizat manifestații în 19 orașe din toată lumea, de la New York, Melbourne până la Paris și Sankt Petersburg, îndemnând sponsorii Jocurilor Olimpice să „rupă tăcerea față de legile anti-gay din Rusia”.

În timpul discursului pe care l-a ținut marți la Soci, președintele Comitetului Internațional Olimpic (CIO), Thomas Bach, a declarat că toată lumea ar trebui să lupte împotriva „discriminărilor pe baza (…) orientării sexuale sau a prejudecăților de orice natură”.

Cu toate acestea, sportul nu ar trebui să fie „o tribună pentru disidențele politice sau pentru încercările de a aduce în discuție motive de contestare politică internă sau externă”, a precizat Thomas Bach.

Cea de-a XXII-a ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă a debutat oficial vineri la Soci și se va încheia pe 24 februarie.

Tags:
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Peste...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Vedetele care vor participa la Survivor România 2025. Vor fi surprize mari
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cher dezvăluie cine este unicul bărbat celebru care a părăsit-o
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Plânsul ne face bine sau rău? Iată ce spune știința!