Vaslui: Patru persoane au decedat după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un tren

Vaslui: Patru persoane au decedat după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un tren
Publicat: 10/02/2014, 10:17
Actualizat: 28/03/2019, 06:20

Patru persoane au decedat, duminică seară, după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un tren InterRegio, la ieșirea din municipiul Vaslui, traficul feroviar în zonă fiind întrerupt în condițiile în care locomotiva garniturii a fost avariată, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit primelor informații, cele patru victime sunt două femei și doi bărbați, iar mașina în care se aflau era înmatriculată în județul Galați.

Polițiștii au spus că șoferul mașinii nu a respectat semnalele acustice și luminoase de la trecerea la nivel cu calea ferată din zona depozitelor de la ieșirea din municipiul Vaslui spre Bacău, autoturismul fiind lovit de tren.

Circulația feroviară în zonă a fost întreruptă, întrucât locomotiva trenului a fost avariată în urma impactului cu autoturismul.

„În urma impactului, mașina a fost târâtă circa 300 de metri, iar locomotiva trenului a fost avariată. În aceste condiții, reprezentanții CFR Călători au trimis în zonă altă locomotivă care a tractat trenul până în gara Vaslui, pentru a debloca traficul feroviar”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Mihaela Ștraub.

Polițiștii vasluieni fac în continuare cercetări pentru a stabili identitatea celor patru persoane decedate.

CFR Călători a informat, într-un comunicat de presă, că accidentul, în care a fost implicat trenul InterRegio 1666 Iasi – București Nord, a avut loc în jurul orei 17.50, la aproximativ 200 de metri de intrarea în stația Vaslui.

Conform sursei citate, în tren se aflau aproximativ 60 de pasageri.

„Personalul feroviar a avizat Serviciul SMURD care a intervenit de urgență”, se mai arată în comunicat.

Potrivit Mihaelei Ștraub, anul trecut au murit trei persoane în același loc în urma unui accident similar.

Notă: foto arhivă

Theodor Istrate, [email protected]

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Poliţia Română a dublat numărul de locuri scoase la concurs. 13.000 de posturi sunt neocupate
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a fost arestat în Franţa. La 39 de ani, „Mark Zuckerberg...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Anunț pentru românii care au contract cu DIGI. Nu mai pot alege după 8 septembrie
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?