Quentin Tarantino are o relație cu Grace Jones

Quentin Tarantino are o relație cu Grace Jones
Publicat: 10/02/2014, 18:04
Actualizat: 28/07/2014, 19:51

Quentin Tarantino a alimentat zvonurile potrivit cărora ar avea o relație cu Grace Jones, după ce renumitul cineast american și actrița de culoare au adoptat un comportament mai mult decât prietenos unul față de celălalt, vineri seară, într-un club din New York, informează contactmusic.com.

Quentin Tarantino a participat la petrecerea organizată pentru a marca începutul Săptămânii modei de la New York, în clubul Up and Down din Manhattan. La aceeași petrecere, ce a avut loc vineri seară, a fost prezentă și actrița și modelul Grace Jones.

Cei doi i-au uluit pe ceilalți invitați prin comportamentul lor „tactil”, afirmă o sursă, citată de New York Post.

„Se pipăiau tot timpul. S-au sărutat în mijlocul clubului”, a adăugat aceeași sursă.

Potrivit presei internaționale, Grace Jones se află de mai mulți ani într-o relație deschisă cu actorul danez Sven-Ole Thorsen, în timp ce Tarantino este celibatar.

Modelul, actrița și cântăreața jamaicană Grace Jones, în vârstă de 65 de ani, și-a început cariera lucrând ca model pentru case celebre precum Yves St. Laurent și Kenzo Takada și pozând pentru reviste de renume – Elle, Vogue și Stern. S-a lansat și în muzică, având succes cu albumele „Warm Leatherette” (1980), „Nightclubbing” (1981) și „Slave to the Rhythm” (1985). După ce a jucat în mai multe filme de categorie B în anii ’70 și ’80, a intrat în mainstream în 1984 cu rolul din SF-ul „Conan the Destroyer”, în care a jucat alături de Arnold Schwarzenegger, cu rolul din „A View to a Kill”, un lungmetraj din seria „James Bond”, lansat în 1985, și cu rolul unui vampir feroce în filmul „Vamp” din 1986. Prin stilul ei vestimentar avangardist, Grace Jones a influențat o serie de artiști de seamă din industria de divertisment, precum Lady Gaga, Rihanna, Nile Rodgers și Basemant Jaxx.

Grace Jones, o prezență constantă în celebrul club newyorkez Studio 54, a fost căsătorită de două ori – cu producătorul Chris Stanley, cu care s-a căsătorit în 1989, și cu bodyguardul Atila Altaunbay, cu care s-a căsătorit în 1996 – și o relație de patru ani cu actorul suedez Dolph Lundgren, fostul ei bodyguard, pe care l-a ajutat să debuteze în cinematografie cu un rol în „A View to a Kill”. În urma relației cu colaboratorul ei Jean-Paul Goude, actrița jamaicană are un fiu, Paolo.

Câștigător al trofeului Palme d’Or de la Cannes cu filmul „Pulp Fiction” din 1994 și a două premii Oscar pentru scenariile filmelor „Pulp fiction” și „Django Unchained”, Quentin Tarantino a fost pe rând regizor, scenarist, producător și chiar actor în filmele sale. Deși este acuzat de critici că trivializează violența, opera sa cinematografică nu a încetat să entuziasmeze publicul, iar peliculele sale „Profesioniștii crimei/ Reservoir Dogs”, „Pulp Fiction”, „Jackie Brown”, cele două filme din seria „Kill Bill”, „Mașina morții/ Death Proof”, „Ticăloși fără glorie/ Inglorious Basterds” și „Django dezlănțuit/ Django Unchained” au devenit filme de referință ale cinematografiei mondiale.

Quentin Tarantino, în vârstă de 50 de ani, care nu a fost căsătorit niciodată, a avut de-a lungul anilor relații cu actrițele Mira Sorvino, Julie Dreyfus, Didem Erol, Margaret Cho și Kathy Griffin și cu regizoarele Allison Anders și Sofia Coppola. În presa americană au existat zvonuri despre o relație a sa cu actria Uma Thurman, despre care renumitul cineast american a spus că era „muza” lui.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi turiști au fost șocați de nota de plată de 811 euro pentru 2 băuturi,...
Ilie Năstase s-a despărțit de Ioana: 'Durere mare…'. A plecat singur în Cehia, cu lacrimi...
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un bărbat care își căuta soția dispărută de-acasă a descoperit că aceasta fusese înghițită cu...
BAC 2024 | Ce subiecte au picat la geografie, logică, filosofie, sociologie și psihologie
Secretul longevității celui mai VÂRSTNIC fotbalist din lume. Ce mănâncă Kazuyoshi Miura și ce stil...
Doi români au mâncat slănină cu ceapă pe o plajă din Dubai: "Dacă ne prind...
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a...
Deciziile de recalculare a pensiilor ajung abia după 1 septembrie la unii români! Cum explică...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Șoferii au voie să refuze etilotestul și drugtestul. Ce pot face polițiștii în continuare
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
S-a dat lege obligatorie pentru casele și blocurile vechi. Iohannis a semnat joi, 4 iulie
Antonia a încins, din nou, internetul. Vedeta le-a sucit mințile fanilor
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat!...
Victor Vrînceanu, dezvăluiri cutremurătoare la adresa Andreei Antonescu: ”Mă trezesc că o persoană străină stă...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
Milioane de țânțari, eliberați în natură pentru a salva de la extincție păsări rare
×