Prefectul de Argeș cere Ministerului Mediului să susțină programul Rabla și în acest an

Prefectul de Argeș cere Ministerului Mediului să susțină programul Rabla și în acest an
Publicat: 10/02/2014, 18:38
Actualizat: 31/07/2014, 09:38

Prefectul județului Argeș, Cristian Soare, a cerut oficial Ministerului Mediului să susțină și pentru anul 2014 programul Rabla cel puțin la nivelul anului trecut, demersul fiind făcut în urma unei discuții cu reprezentanții uzinei Dacia Renault de la Mioveni.

Prefectul de Argeș, Cristian Soare, a anunțat, luni, într-o conferință de presă, că a trimis Ministerului Mediului o solicitare prin care cere susținerea programului Rabla și pentru anul 2014, cel puțin la nivelul anului 2013.

„Este o solicitare trimisă în numele Instituției Prefectului, dar avem și susținerea Consiliului Județean Argeș în acest demers”, a afirmat prefectul Soare.

El a precizat că autoritățile din Argeș și-au asumat această inițiativă în urma unei discuții avute joi cu reprezentanții uzinei Dacia Renault de la Mioveni, discuție în cadrul căreia directorul Dacia, Nicolas Maure, a solicitat autorităților publice din Argeș să se implice astfel încât programul Rabla să înceapă de la 1 martie.

„Acest program se dorește păstrat măcar la nivelul anului trecut, când s-au alocat câte 1.500 de euro pentru fiecare dintre cele 20.000 de tichete puse la dispoziție de Ministerul Mediului. Prin programul REMAT 2013, 49,6% din autovehiculele reînnoite au fost mașini Dacia”, a spus prefectul Cristian Soare.

Potrivit calculelor prezentate de acesta, veniturile nete aduse la bugetul de stat prin implementarea programului Rabla, respectiv veniturile provenite din taxa de mediu și celelalte taxele fiscale, cum ar fi TVA, sunt de aproximativ 34,7 milioane euro.

„Practic pentru cei 1.500 euro investiti în fiecare tichet, la bugetul de stat se încasează aproximativ 1.735 de euro”, a precizat prefectul județului Argeș.

Potrivit acestuia, anul trecut, pentru prima dată după anul 2005, s-a înregistrat o creștere cu 2.500 unități vândute de producătorul de la Mioveni pe piața internă, în condițiile în care, din 2005 până în 2012 inclusiv, trendul vânzărilor mașinilor produse la Mioveni pe piața internă a fost unul descrescător.

Peste 13.000 de autoturisme noi au fost cumpărate anul trecut prin programul Rabla, în cadrul căruia au fost disponibile 23.000 de tichete valorice de câte 6.500 de lei, pentru persoanele fizice și juridice care au casat automobile mai vechi de 10 ani.

În total, anul trecut au fost achiziționate 13.385 de autoturisme noi, cu reducerea de 6.500 de lei oferită prin tichetul Rabla, la casarea unui autovehicul uzat, potrivit informațiilor furnizate MEDIAFAX de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), care a gestionat programul Rabla.

Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) susținea, în decembrie, că utilitatea programului Rabla este din ce în ce mai limitată și propunea sistarea acestuia în 2015, apreciind însă că ulterior ar fi necesare alte măsuri de susținere a vânzărilor de mașini noi și a tehnologiilor performante.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în cazul Elodia. Dan Diaconescu a aflat adevărul după 17 ani: Se sperie și...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Regele și regina Spaniei, întâmpinați de protestatari furioși în regiunea Valencia, afectată de inundații