Un deținut de la Penitenciarul Focșani și-a înfipt un cui în cap și a înghițit o lingură

Un deținut de la Penitenciarul Focșani și-a înfipt un cui în cap și a înghițit o lingură
Publicat: 12/02/2014, 13:56
Actualizat: 31/07/2014, 14:57

Un deținut de la Penitenciarul Focșani care are de executat o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru furt și-a înfipt un cui în cap și a înghițit o lingură, în urma incidentului el fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Focșani, subcomisar Georgeta Gură, deținutul, în vârstă de 35 de ani, s-a automutilat, el primind inițial îngrijiri la cabinetul medical al închisorii, apoi fiind dus la Spitalul Județean de Urgență din Focșani.

Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență spun că atunci când a fost adus la unitatea medicală bărbatul avea un cui înfipt în cap și, de asemenea, înghițise o lingură, și că nu a colaborat cu medicii, refuzând inițial să îi fie scos cuiul, care îi străpunsese doar pielea, nu și craniul. În ceea ce privește lingura pe care a înghițit-o, medicii au precizat că obiectul va fi eliminat. Ulterior deținutul a refuzat internarea, el fiind transferat din nou la Penitenciarul Focșani.

„Starea de sănătate a deținutului este stabilă, fapt pentru care acesta a fost readus în unitate, unde este în continuare supravegheat în infirmeria unității”, a adăugat purtătorul de cuvânt al penitenciarului.

Potrivit reprezentanților Penitenciarului Focșani, în perioada următoare deținutul ar avea un termen într-un dosar și ar fi trebuit să ajungă la București, iar acesta ar fi putut fi motivul care a stat la baza gestului său.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Autopsia Mariei Campai, ucisă de un tânăr de 17 ani din Italia, i-a uluit total...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
„Azi dimineață m-am trezit cu un mesaj”. Capcana întinsă cu dibăcie de hackeri care îi...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
O erupție uriașă din clasa X a lansat o furtună solară masivă spre Pământ: Aurore...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Carnea de porc se scumpește deja: prețurile ating apogeul de Crăciun. Cât costă muşchiuleţul de...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Cine este bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul de pe A1. Era șofer de...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Anvelopele care devin obligatorii în România. Toți șoferii trebuie să circule cu ele
Oana Roman, jignită fără precedent. Marius Elisei și-a ieșit din fire
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Jimmy Carter, primul președinte american care atinge vârsta de 100 de ani