Mircea Geoană-numit de Ponta drept Înalt Reprezentant pentru proiecte economice și diplomație

Mircea Geoană-numit de Ponta drept Înalt Reprezentant pentru proiecte economice și diplomație
Publicat: 12/02/2014, 19:07
Actualizat: 28/09/2018, 03:53

Mircea Geoană a fost numit de premierul Victor Ponta drept Înalt Reprezentant al Primului-Ministru pentru promovarea proiectelor economice strategice și de diplomație publică, post înființat în cadrul Cancelariei premierului.

Activitatea lui Mircea Geoană va fi onorifică și neremunerată.

Numirea în funcție a fost efectuată prin decizie semnată de Ponta.

Conform documentului, Mircea Geoană va avea ca obiective principale promovarea unor proiecte economice regionale ale României, ținând seama de interesul mediului de afaceri din România de a accesa noi piețe, inclusiv din perspectiva inițiativei de creare a unui coridor economic denumit generic „Noul Drum al Mătăsii”, organizarea în România a unor conferințe anuale în domeniul economic, care să atragă personalități din domeniul politicii internaționale și mediului de afaceri, participarea la proiectele Guvernului privind promovarea țării în străinătate în vederea atragerii investițiilor străine, cooperarea cu organizații ale mediului civic, economic și academic pentru promovarea relațiilor României cu țări cu economii emergente, promovarea oportunității de afaceri în România în cadrul unor evenimente din mediul economic sau în relație cu organizații internaționale.

El va beneficia de sprijin logistic și financiar din partea Cancelariei premierului și va conlucra cu ministere și instituții cu atribuții în domeniu, în special cu Ministerul de Externe, Ministerul Economiei, Departamentul pentru Energie și Departamentul pentru Infrastructură și Investiții Străine.

Președintele PNL, Crin Antonescu, declara, în noiembrie 2013, că ar fi împotriva nominalizării lui Mircea Geoană drept „înalt reprezentant” al Guvernului, precizând că pentru o astfel de funcție „trebuie să fii un om serios”.

Antonescu a fost întrebat cum vede informația vehiculată pe atunci în presă ca senatorul PSD Mircea Geoană să obțină titulatura de „înalt reprezentant” al Guvernului pentru proiecte strategice și diplomație publică. „Nu cred. Nu a fost numit înalt reprezentant, când să fie numit? Trebuia să fie o ședință de Guvern. Și mă îndoiesc, înalt înalt, dar nu e clar al cui reprezentant, pentru ce probleme și față de cine. Asta nu mi-e clar, dar nu e un subiect serios, zău”, a afirmat atunci Antonescu.

El a fost întrebat dacă s-ar împotrivi unei astfel de propuneri de numire. „Sigur că da, că trebuie să fii un om serios ca să fii înalt reprezentant”, a mai declarat liderul PNL.

Premierul Victor Ponta a fost întrebat anterior, într-o emisiune a postului Antena 3, despre informația potrivit căreia Executivul ar pregăti numirea lui Mircea Geoană în funcția de înalt reprezentant al Guvernului pentru proiecte strategice și diplomație publică.

„De mai mult timp am discutat cât de des am putut cu domnul Geoană toate temele importante de politică externă, pentru că este una dintre persoanele a cărei pregătire, a cărei experiență în domeniu nu cred că le-a contestat vreodată cineva. Și sigur că simt nevoia, alături de ministrul Corlățean, alături de consilierii mei de stat, de secretarii de stat … totuși, o persoană, repet, cu experiența și pregătirea domnului Geoană este extrem, extrem de utilă. Și m-am bucurat că vrea să ne sprijine în niște lucruri importante”, a spus la acel moment Ponta.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Un bărbat a îngropat 5 cufere cu comori de peste 2 milioane de dolari și...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani. Artistul a avut tot mai multe probleme...
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Netflix dă lovitura sfârșitului de an. Asta da surpriză pentru a bonați
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Holera, „mirosul morții” și Nicolae Iorga